Adrian Negrescu: Business Stories: Companii

Mercedes, 125 ani: Cum sa nu organizezi un eveniment

18 aprilie 2011, ora 16:38 | 1.211 afisari | in Companii
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
La manualu' de PR scrie ca, atunci cand vrei sa organizezi un eveniment, trebuie, in primul rand, sa te gandesti ce locatie se potriveste cel mai bine.

Cei de la Mercedes, de fapt specialistii firmei de PR care s-a ocupat de eveniment, probabil au absentat de la niste lectii, dovada ca au decis sa organizeze evenimentul "Mercedes - 125 de ani de la primul automobil" la Palatul CEC.

Locatia, nu zice nimeni, este una elitista, la fel ca marca Mercedes. Numai ca nu se preteaza pentru un asemenea eveniment. N-are parcare, n-are acustica pentru astfel de evenimente, n-are toalete destule, nici locuri de fumat. Prima bila neagra pentru organizatori.

Un eveniment pentru "cunoscatori"

M-am dus la evenimentul Mercedes cu ideea ca voi vedea un spectacol de tinuta, pe masura marcii. Bineinteles, calit fiind la focul evenimentelor dambovitene, eram constient ca am asteptari prea ridicate.

Insa invitatia primita arata excelent. Asa ca, mi-am rapit cateva ore si la ora 19.00 punct eram prezent la intalnirea cu oficialii Mercedes. A trebuit sa mai astept inca o ora si ceva pentru a afla despre ce e vorba. Inca o bila neagra pentru organizatori.

In ceea ce priveste evenimentul in sine, nu sunt foarte multe lucruri de spus. Pentru a sugera evolutia istorica, Mercedes a adus 4 automobile, din generatii diferite, pe care le-a parcat in curtea ingusta din fata palatului.

Vedeta evenimentului, replica celui mai vechi automobil din lume a fost amplasata in interiorul salii, insa, in mod paradoxal, nu a fost pusa in lumina, asa cum ar fi meritat. S-a pierdut, practic, in marea de oameni venita sa asiste la eveniment. Inca o bila neagra

In rest, decorul s-a rezumat la grafica computerizata, destul de bine realizata. Singura bila alba

Evenimentul in sine a fost compus din patru discursuri (Florin Piersic, Ion Besoiu, Alexandra Stoicescu si un oficial Mercedes) si o serie de prezentari video (pe peretii salii) a unor imagini ale Bucurestiului din diverse epoci, de la perioada interbelica la anii 2000.

Interesant este ca acestea nu au prezentat, decat in mica masura, automobile Mercedes. Au fost clasicele filme de epoca de la Sahia cu trasuri, imagini cu muncitori din Epoca de Aur, blocuri ceausiste etc. Mai adaugam o bila neagra.

Alegerea lui Florin Piersic drept gazda a show-ului a fost, de asemenea, neinspirata. Dincolo de aluziile de amator la adresa marcii Mercedes, celebrul actor si-a vazut toata seara de povestioarele sale clasice, bune pentru "sezatori" TV dar nu pentru un eveniment dedicat pasionatilor auto. Mai lipsea sa spuna o poezie...Inca o bila neagra.

Ce au spus ceilalti invitati a fost greu de descifrat din cauza sonorizarii execrabile. Tragem linie si adunam bilele negre? Nu, mai urmeaza.

In absenta unui spectacol, invitatii s-au "refugiat" la bufet. Si aici organizatorii au facut o greseala tipic "damboviteana". In tentativa de a parea cat mai elitisti si a respecta perioada de Post (!?) au ales o serie de produse de catering neinspirate, minuscule, astfel ca invitatii, multi dintre ei veniti direct de la serviciu, au descoperit ca nu prea au cu ce sa isi astampere foamea. Bile negre, fara numar , in special din partea celor veniti de la showroom-urile din tara. Au condus ore intregi pentru a ajunge la timp la eveniment:))!

Multi au plecat, de altfel, inca din timpul evenimentului, plictisiti de proiectiile video si absenta spectacolului promis.

Cei care au rezistat cu stoicism pana la final, asteptand surprizele promise de Florin Piersic, au descoperit ca de fapt acestea au fost niste pungute de carton ce contineau o medalie de o calitate indoielnica cu inscriptia Mercedes 125 ani si un portofel minuscul de piele sintetica, probabil cel mai ieftin produs din show-room-urile marcii.

Nu se astepta nimeni la cadouri, insa mai bine nu dai nimic decat sa oferi portofele de piele sintetica unor invitati high-class. Bila neagra, fara indoiala.


Jurnalistii s-au ales, in plus, cu o mapa de presa si un CD cu o prezentare a evenimentului. Ca in anii '90. In 2011, CD-ul a fost inlocuit de stick-ul USB la mai toate evenimentele de tinuta. Pentru ca sunt prea putini cei care mai folosesc unitatea CD, daca o mai au in dotarea calculatorului. Sa mai trecem inca o bila neagra?

Sa va mai povestesc si despre numarul insuficient de masute sau de absenta scaunelor pentru cei obositi de atata stat in picioare? Ar mai fi multe de spus si multe bile negre de adunat.

Acum un an si ceva, scriam despre petrecerea de lansare de la Sun Plaza. Un cocktail la care participau invitati in costume si rochii de mii de euro si muncitori care mai mestereau cate ceva, in timp ce serveau un piscot si un pahar de sampanie.

De atunci, nu s-au schimbat prea multe in PR-ul romanesc. La deschiderea H&M Unirii, de exemplu, puteai vedea "vedete" imbracate in rochii de seara, avand intr-o mana plasele uriase cu haine ieftine, la super oferta, si in cealalta saratele si pahare de sampanie. Un "mega-eveniment ". In stilul devenit deja clasic, dambovitean.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
cristi a spus:
18/04/2011 20:24
Foarte acida relatarea. Felicitari. Cineva trebuie sa ii mai traga de maneca. Am participat, din prisma jobului, la zeci de evenimente. Majoritatea sunt organizate foarte prost.

 
adrian a spus:
18/04/2011 20:28
Nu as fi scris despre acest eveniment daca nu as fi primit un material de PR post-eveniment din care dadeau pe afara "succesurile".....astfel de evenimente sunt la ordinea zilei. Nu este primul si probabil nici ultimul. Din pacate.
 
Costin a spus:
18/04/2011 20:56
Este inca o dovada ca oamenii care reprezinta de cele mai multe ori branduri consacrate sunt niste "pafaristi" ca nu ar avea ce cauta in piata.
Felicitari pentru material! Sugestia mea : trimite-le acest material celor de la Mercedes din afara. Pentru ca cei de acolo nu stiu ce fac "profesionistii" de aici. Si sunt sigur , ca daca ar stii ar lua masuri. Si asa ar trebui sa se intample cu toti asa zisii reprezentanti damboviteni.
Mie chiar imi parea rau ca nu am ajuns, mai ales ca sunt fan al marcii, dar acum citind ceea ce ai scris...sincer, te rog frumos trimite-le acest material celor de afara. Daca nu stii cui, te pot ajuta eu cu un contact, numai sa-l trimiti.
 
adrian a spus:
19/04/2011 20:05
@Costin. Am scris aceasta relatare nu pentru ca as avea o problema cu firma de PR sau cu Mercedes. Asa ca nu ma intereseaza sa ii trag de maneca pe cei de la Mercedes.

S-a dorit a fi o simpla constatare a unei situatii care, din pacate, a devenit un adevarat standard in aceasta "industrie".

Din pacate, avem prea multe firme de PR construite pe interese politice, economice, de grup, la care lucreaza prea multe nepoate, cunoscuti, amante etc. ale unor personaje potente politic si economic. Daca ar cunoaste Alfabetul PR-ului, n-ar fi nicio problema.

Problemele sesizate la evenimentul Mercedes prezinta doar intr-o mica masura adevaratele dimensiuni ale crizei din aceste sector.

Avem prea multi PR-isti care nu isi cunosc clientii, nu fac minimul efort sa isi contacteze invitatii, care se marginesc in a copia adrese si a trimite invitatii. "Specialisti" care au transformat evenimentele in adevarate ode inchinate clientilor, demne de Cantarea Romaniei.

Specialisti care n-au auzit de networking, de teasing si feedback.
Pardon. Feedback is fifty!!
 
Costin a spus:
20/04/2011 00:24
@Adrian

Cand ti-am citit relatarea, nu m-am gandit nici o clipa ca ai fi avut ceva personal cu firma de PR sau cu Mercedes.
Asa cum ti-am spus, nu am fost la intalnire, dar am apucat intre timp sa ma interesez si din alte surse "obiective" cum a fost. Relatarea ta e corecta.

Cei care sunt consumatorii acestor branduri au de pierdut la final. Mercedes, sau oricare firma de afara nu stie de ce se intampla aici real.
Iar tu ca jurnalist, chiar daca o transmiti anonima...transmite-o. Stiu personal de cazuri in care oameni care au fost tratati necorespunzator in reprezentantele lor din Romania...si le-au scris celor de afara. Si cred ca bine au facut. Pentru ca situatia s-a schimbat, chiar daca temporar:)

Poate PR-ul se face pe nepotisme. Dar chiar si asa, numai cei de afara ii vor putea aduce pe acesti "nepoti" pe drumul ce bun. Si asta nu se va intampla daca tu ca jurnalist sau eu ca si consumator, vom ramane la stadiul de dezbatere pe dailybusiness.

Numai bine
 
Pagini: 12
Adrian Negrescu
Jurnalist DailyBusiness.ro
Adrian Negrescu
Jurnalistul Adrian Negrescu scrie pentru DailyBusiness.ro de peste 5 ani. Are experienta in domenii precum... vezi profilul »
Categoriile blogului
Arhiva blogului
portal sustinut de adevolution
Miercuri, 22 Februarie 2012, 22:14
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter