Am calatorit, pe vremuri, cu o cursa speciala de la Bucuresti la Iasi. Era un microbuz supra-aglomerat, in genul celor care, dupa zeci de accidente, si-au capatat faima de ''microbuzele mortii''.
Firma modificase masina. Ii scosese scaunele originale si montase altele, mai mici, pentru a intra mai multe. A fost un drum inconfortabil, de care prefer sa nu imi aduc aminte, mai cu seama ca soferul, probabil, era incepator, ne trata ca pe niste saci de cartofi.
Mi-am adus aminte de acest eveniment cand incercam sa imi gasesc cuvintele pentru a descrie situatia din Romania.
Am senzatia ca traim intr-un microbuz supra-agomerat (multi bugetari, multi someri), condus de un sofer, Emil Boc, la fel de neexperimentat ca si cel cu care am calatorit pana la Iasi.
Spre deosebire de celalalt, soferul Boc pare a fi chiar mai nesigur, cred ca si-a luat carnetul in Arges. Intr-un acces de luciditate, a luat de voie, de nevoie, niste ore in plus cu instructorul (Traian Basescu). Din pacate, nici acesta nu pare a fi cu adevarat profesionist. A facut cursurile la seral sau pe spaga, e genul de profesor auto smecher, nelicentiat.
Soferul Boc ne conduce pe drumuri de tara, desfundate, pline de gropi (recesiune), pentru ca nu are bani de taxa de autostrada. Microbuzul Romania ia astfel toate gropile posibile, soferul pare sa se fi ratacit, nu prea mai are nici benzina (venituri in scadere) si se indreapta, vertiginos spre rapa (faliment).
Masina merge tot mai greu (rezultatele statistice din economie sunt tot mai proaste), a inceput sa iasa fum, noi cei din spate deja vociferam (mitinguri, greve), iar soferul Boc nu stie ce sa mai faca.
Noi, cei care stam in spate, nu mai intelegem nimic. Instructorul Basescu ii tot da peste maini, schimba vitezele pentru el, semnalizeaza, iar soferul nostru pare incapabil sa reactioneze.
Vrea sa ne arate carnetul de sofer (asumarea raspunderii), ne promite ca, dupa ce vom ajunge la statia de benzina (FMI), ne va scoate de pe drumul desfundat, de tara (recesiune), da vina pentru problemele masinii pe fostii soferi (Tariceanu etc.). Ne tot promite ca ne va scoate pe pe autostrada, spre cresterea economica.
Cu buzunarele goale, soferul Boc ne-a pus, mai nou, sa facem cheta pentru benzina (taierea salariilor si pensiilor). O sa ii dam pana la urma, ca altfel riscam sa ramanem in camp.
Macar sa ne duca pana la statia de benzina. Acolo, vom cauta un alt sofer, unul profesionist. Speram sa gasim unul care sa stie sa repare masina, sau macar sa cunoasca un mecanic bun. Nu de alta, dar de senzatii tari, romanesti, ne-am cam saturat.
Adrian Negrescu: Business Stories: Companii
Romania, in''microbuzul mortii''. Ne trebuie un nou sofer sau o alta masina?
20 mai 2010, ora 13:01 | 1.858 afisari | in Companii
Adrian Negrescu
Jurnalist DailyBusiness.ro
Jurnalistul Adrian Negrescu scrie pentru DailyBusiness.ro de peste 5 ani. Are experienta in domenii precum... vezi profilul »
Categoriile blogului
- Companii: 19 insemnari
- Finante-Banci: 4 insemnari
- Media & Advertising: 1 insemnare
- Altele: 5 insemnari
Arhiva blogului
- Mai 2011: 4 insemnari
- Aprilie 2011: 1 insemnare
- Martie 2011: 1 insemnare
- Februarie 2011: 1 insemnare
- Ianuarie 2011: 1 insemnare
- Decembrie 2010: 1 insemnare
- Octombrie 2010: 2 insemnari
- Iunie 2010: 2 insemnari
- Mai 2010: 3 insemnari
- Aprilie 2010: 3 insemnari
- Martie 2010: 2 insemnari
- Februarie 2010: 3 insemnari
- Ianuarie 2010: 1 insemnare
Ultimele insemnari
- E discriminare sau nu? Daca cultiv cartofi sau construiesc blocuri, n-ar trebui sa fiu protejat de o taxa pe modelul taxei auto?
- Am iesit din recesiune vineri 13. Aduce ghinion?
- Cine il salveaza pe Serban Huidu?
- De ce a cumparat Elan Schwartzenberg Realitatea Media?
- Mercedes, 125 ani: Cum sa nu organizezi un eveniment
Cele mai citite insemnari
- Petrecerea de lansare a mall-ului Sun Plaza: La cocktail cu Dorel instalatorul
- Povestea crizei: Cum s-au pacalit printii arabi si rusi cu frumoasa America
- Luam banii de la FMI. Avem motive de bucurie sau de ingrijorare?
- Cum se traduce reforma lui Basescu: Nu mai avem bani de salarii si pensii !
- Masuri anti-criza la romani: Ce preferati, majorarea TVA sau un nou imprumut de la FMI?



Aveti pingele bune?
Apoi va incuiem in WC cu soferii si noi o taiem.
Pentru o schimbare reala va trebuie o strategie, pe care nu ati gandit-o sau nu v-ati imaginat-o, chiar una gen comando.
Traim intr-o lume in care legile naturii sunt din ce in ce mai actuale.
Daca nu cenzurati, se pot da si primele doua episoade, care sper ca nu v-au facut SAH MAT.
1.Calatoriti cu trenul, este mai sigur.
2. Daca ati ajuns in microbuz, incercati sa relationati cu vecinii, creati o comunitate.
3. Uitati-va pe ferestre si memorati locuirle unde ati vazut cai, oi sau vaci pe camp, poate veti avea nevoie de ele.
4. Memorati locurile unde mai sunt palcuri de grau si fantani cu apa. Daca veti sari pe ferestre trebuie sa supravietuiti.
5. In timpul liber faceti sport si schimbati-va nutritia, in loc de carne, mancati cereale brute, grau, orz. E mai usor sa porti un saculet cu grau si un litru de apa cand faci jogging. Armata romana facea marsuri de zeci de kilometri cu un saculet de grau la brau, care oferea multa energie.Atentie sa nu fie modificat genetic sau stropit.
6. Dupa ce ati reinvatat spiritul de comunitate si obiceiurile traditionale stramosesti veti putea prelua controlul masinii, luandu-i ochelarii soferului si subtilizandu-i din buzunar ( anulati ) brevetul instructorului, ca sa nu mai aiba alternativa de munca, dupa ce se incheie calatoria. Nu va speriati de figura reala a soferului care arata trasaturi de caracter oribile.
7. E nevoie de tinichigii spunea instructorul. Ciocniti la orice poarta dupa ce deturnati microbuzul si vi se va repara.
8. Va recomand o excursie in Austria sa vedeti ce frumos se circula cu trenurile ultramoderne. Investiti in cai ferate moderne intre orasele importante, chiar cu bani europeni.
Veti avea locuri de munca. Proiectele nu au nevoie de avizul lui Bericeanu pentru a fi demarate rapid.
9. Patroniciu poate aduce 18 mld. din Elvetia, rugati-l frumos sa-i aduca si oferitii si lui cat vrea din ei, de ex. 1 mld.plus o oaza de liniste in tara. Faceti la fel si cu ceilalti 100 care au asemenea valori.
10. Cititi istoria Dacilor si incercati sa descoperiti in ce moment al razboaielor de la 101-106 ne aflam. Unde au gresit ei si ce corectii se pot face acum, in contextul noilor tehnologii de razboi.
Batalia finala este intotdeauna pentru aur. Care sunt armele moderne, vezi Polonia inundata saptamana trecuta pentru amanarea alegerilor. Exista resurse de hrana si antidoturi de supravietuire pentru romani, in noul tip de razboi. Dacii au "ignorat accesul catre inaltimi, (inaltimi106=cerul2010)", si exact pe acolo a venit inamicul, dupa ce se pierdusera granele sudului.
Rapitza e verde dar nu tine de foame. Sudul ar trebui sa fie galben de grau romanesc si nu de rapitza.
11. Daca acceptam conceptul de Globalizare, nu uitati ca acesta prevede 200 usd=euro venit lunar pe capita, in tarile inegrate, deci veti intelege care este senul taierii salariilor si mica bula de bunastare de dinainte creata pentru distorsiune.
1. Crearea unor preturi uniforme in toate pietele de legume si fructe, maxim 20% peste ale taranilor.
2. Aprovizionarea pentru perioada de iarna a fiecarui roman cu un sac de grau brut, cu 10 kg de telemea de oi, cu 6 kg. de miere, 20 kg de nuci, 100 litri de vin de casa, 5 litri de tuica, 20 kg de faina integrala, 20 de coserve de sardele, si plante medicinale trebuincioase, 50 de kg de mere romanesti.
3. Fiecare roman sa-si comande o mitza din blana de oi, ca taranii au aruncat lana in paduri in 2009 si un rand de haine din lana, plus ciorapi de lana.Covoarele oltenesti de lana ( peretarele ) sunt la mare pret.
4. Se va opri taierea padurilor de brazi, arborii vietii la daci.
Unde va veti mai ascunde, ca muntii sunt chelugi.Satelitii va vad usor.
Brazii "indulcesc" ploile si iernile. Brancusi a lasat un mesaj incriptat in Coloana Infinitului. Respectati-l si iubiti brazii. Acum faceti-va sirop de muguri de brad, iar pe iarna puneti varfuri de crengute in ceai.
5. Pentru reumatism adunati pe vara, paie de orz, fan montan si brad. Cu fiertura din cele trei va veti trata oasele.
6. Construiti-va o mica casa suspendata pe piloni din lemn stratificat, cu panouri izolante, furnizate de Glulam Targoviste 9 www.gulam.ro), cu distanta de minim 2 metri de la sol, fara fundatie, sa reziste la inundatii si instalati o soba pe lemne. Eventual, daca aveti teren aprovizionati toate materialele necesare si stocati-le, la locul de constructie.
7. Tot la Tragoviste veti gasi petrol lampant.
8. Pentru frig va trebui sa controlati umiditatea casei dvs.
atat la exterior cat si in interior, pentru ca o umiditate crescuta favorizeaza pierderile de caldura.
Exista elemente ornamentale de interior si exterior care se pot aplica pe peretii si tavanele existente, pentru inlaturarea umiditatii, functioneza pe baze gravitationale, fara curent. Adunati peste vara 1 - 2 kg de rasina de brad fara sa deteriorati arborii si o veti agata la ferestre in cantitati mici pe iarna, in saculeti din plasa de plastic ( constructii ). Plantele aromatice si rasina "manipuleaza" punctul de zero de inghet al apei. Ce veti obtine cu o placare de polistiren, indepartarea punctului de zero de exteriorul cladirii, veti reusi cu rasina. Trebuie asociat cu elementele constructive de dezumidificare gravitationala, adica sa tina apa la distanta de fatada cladirii. Se pot aplica la ferestre, ca elemente provizorii-demontabile.
9. Fiecare familie e bine sa aiba cizme de cauciuc, pelerine rezistente,saci de dormit de calitate, neopren si un rucsac pentru fiecare, tricouri termorezistente ( pentru sub 10grade Celsius). Nu e rau sa aveti si barca gonflabila si un cort . Stickuri suedeze din metal pentru scaparici.
10. Lumanarile sunt de nelipsit si cateva bidoane pentru stocare de apa.
Pentru informatii suplimentare, calatoriti in tara voastra.