E o chestiune care tine de cultura poporului si a mediului de business. In Marea Britanie, de pilda, 20 la suta dintre companii le permit angajatilor sa-si ia un an sabatic, cu sau fara plata, dar cu job asigurat la intoarcere.
Sigur, Romania nu este Marea Britanie. Goana dupa recuperarea deceniilor care ne despart de Vest nu ne permite astfel de alinturi. Muncim si noaptea, si in week-end, si in concediu, in ajun de Craciun sau in a doua zi de Pasti. Incercam sa realizam mai mult, sa oferim mai mult si sa primim mai mult in schimb.
Traim pentru clientii nostri, pentru partenerii de afaceri, pentru sefi sau pentru angajati, pentru o intarziere de plata sau pentru un furnizor neserios, pentru o avansare, pentru un bonus, pentru o crestere de 3 procente a cotei de piata. Obiective, strategii, tactici, rezultate, evaluari, apoi alte obiective. Asa merg lucrurile in satul global.
Ce uitam insa in tumultul acesta e ca principala resursa a noastra suntem noi insine. Si ca de implinirea noastra, emotionala, spirituala, fizica si intelectuala, depinde succesul social pe care ni-l dorim.
Intr-o societate atat de dedicata parvenirii cum este Romania - si nu folosesc termenul "parvenire" cu vreo intentie peiorativa - un om care se decida sa lase totul balta si sa se dedice siesi pentru un an intreg este ethichetat instantaneu drept "nebun". Reactiile pe care le intampina baleiaza de la amuzament candid ("mai, ce idei ai si tu") la descalificare vehementa ("te-ai dus cu capu'!").
Ca unul care a trecut deja prin tot acest security check, pot sa spun ca decizia de a-mi lua un an sabatic e poate cel mai rational lucru pe care l-am facut vreodata. In plus, simt ca este una dintre putinele decizii majore pe care le-am luat de unul singur, rezistand normelor sociale mai mult sau mai putin artificiale.
In imaginarul colectiv, un an sabatic inseamna 365 de zile de stat la soare, pe marginea piscinei, cu o caipirinha in mana. Tot imaginarul decreteaza ca, pentru a-ti permite un an de vacanta, trebuie sa fii un om foarte bogat. Permiteti-mi sa demitizez un pic.
Un an sabatic e sansa de a va dezvolta ca om sau ca profesionist. Intr-un an de zile puteti sa urmati o scoala pentru a va imbunatati performantele. Puteti sa deprindeti o aptitudine noua (pilotaj, scufundari, pictura sau fotografie). Puteti sa va dedicati unei pasiuni mai vechi pe care ati pus-o la naftalina in ultimii ani (egiptologie, navomodelism sau acvaristica). Sau puteti pleca sa vedeti lumea, asa cum am facut eu.
Din cele de mai sus rezulta ca anul sabatic poate fi petrecut la fel de bine in Bucuresti, Cluj, Timisoara, pe Valea Lotrului, in Delta Dunarii, la bunici la tara sau in Papua Noua Guinee. Depinde ce vreti sa faceti cu anul respectiv. Nu destinatia e importanta. Importanti sunteti voi.
Cat despre bani, subiectul cel mai fierbinte, pot sa va spun ca anii sabatici sunt accesibili si celor care nu poarta Rolex. Stiu oameni care au plecat in Asia cu 600 de euro in buzunar si au stat doi ani. Asta e limita minima.
Un buget mediu pentru un cuplu care vrea sa se simta bine fara exagerari pe o insula din - sa zicem - Thailanda se ridica pe la 10.000 de euro. Cat o masina, vor spune unii. Exact: cat o masina din clasa compacta. Exista, totusi, 3 diferente majore: anul sabatic nu cere benzina, anul sabatic nu trebuie dus in service si este foarte putin probabil ca anul tau sabatic sa fie tamponat de un alt an sabatic care nu are RCA.
La invitatia echipei DailyBusiness.ro, deschid astazi sectiunea "Un an de vacanta", unde voi incerca sa va ofer idei, inspiratie si curaj. Stiu ca va doriti un an sabatic, iar voi stiti cat de mult il meritati.
Bradut Florescu
Probabil ca tu ai dreptate, dar daca vacantele astea lungi incep sa dea dependenta? Eu stiu un amic care cativa ani la rand isi facea vacantele in India, si intr-o zi nu s-a mai intors..
Salutari
Un vechi prieten
oricum foarte tare articolul!
Astept sa vad ce idei si inspiratie mai gasesc in continuarea acestui articol. Eu deja am inceput sa visez
Intr-adevar, gandindu-ma de ce trebuie sa fiu agatata de rutina zilnica si sa merg la serviciu, sa astept concediul pentru a-mi permite (cu chiu cu vai) cateva zile in afara localitatii?
Am ajuns la concluzia ca doar necesitatea de a avea un venit ma indeamna sa continui, altfel, consider ca fiecare are dreptul sa-si traiasca viata cum ii place, chiar si stand toata viata cu burta la soare sau citind 12 ore pe zi. Nu-l consider depravat al societatii pe cel care nu are serviciu dar isi poate atinge obiectivele.
Veti spune ca sunt si unii care-si iubesc job-ul...bravo lor! A merge cu placere la serviciu e un lucru rar si pe cale de disparitie intr-o societate in care valorile nu mai conteaza.
Asa ca, multumesc, mi-ati reinviat ideea, care , pana acum mi se parea cel putin nastrusnica.