Pana acum, in tarile unde se putea protesta, se protesta impotriva guvernelor. In actuala epoca, asistam la manifestatii indreptate impotriva bancilor si a altor institutii financiare. Pana si gruparile teroriste au inceput sa bombardeze sedii de banci.
Nemultumitii au decis probabil sa nu mai lupte cu politicienii pentru ca ii considera neimportanti, niste simple marionete in mainile celor care detin finantele, conform teoriei ca Banul face Puterea si nu invers.
Am putea sa decriptam aceasta ura impotriva bancilor, exprimata la toate nivelele, de la individ pana la structurile macro? Sa vedem cine detesta bancile si ce motive ar avea.
Persoane fizice
Ai nevoie de o casa si faci credit la banca. Incepi sa platesti ratele, dar te trezesti ca acestea sunt din ce in ce mai mari si mai greu de achitat, din cauza inflatiei si a devalorizarii monedei.
Banca nu tine cont de scaderea puterii de cumparare, ea vrea banii inapoi. Asta in niciun caz nu iti produce o stare de incantare. Unii cunoscuti infrunta probleme similare. Asa se naste un curent.
Daca mai apare si un text de lege ca Ordonanta de Urgenta 50 de anul trecut, intre banci si clienti se declanseaza un conflict in toata regula. Deja curentul capata amploare.
Dar ai luat banii de buna voie, nu te-a fortat nimeni. Da, pentru ca nu ai avut incotro. Esti din provincie, in orasul tau nu ai gasit loc de munca si undeva trebuie sa locuiesti. Practic, nu poti sa traiesti fara sa te imprumuti.
Companii
"Vrem ca bancile sa ne sprijine in lupta pentru profit, sa tremure alaturi de noi pentru acest profit". Aceasta fraza, usor comica, a fost rostita acum cativa ani la o intalnire dintre reprezentanti ai firmelor exportatoare si ai sistemului bancar.
Aici exista si un sambure de dreptate. Rezultatele companiilor depind de evolutia cursului de schimb valutar, iar cursul este influentat, chiar modelat, de piata interbancara si de actiunile bancii centrale. Intr-adevar, bancile au puterea de creste sau a reduce, indirect, performantele financiare ale firmelor.
Fraza de mai sus poate fi interpretata si ca un strigat de ajutor, o implorare fata de o entitate superioara, capabila sa te imbogateasca ori sa te saraceasca. Iar managerii de companii se tem uneori de eventuale intentii indreptate catre cea de-a doua varianta.
La nivel macro
Nu numai banca din colt, care iti cere rata in fiecare luna, este privita ca un capcaun gata sa te striveasca, la nivel individual. Ci si marile institutii finantatoare. Acestea sunt acuzate ca strivesc nu indivizi, ci popoare.
Salarii si pensii inghetate, angajati disponibilizati, facturi mai scumpe la utilitati. De ce? Ca asa vrea FMI-ul. Ideea asta bantuie mentalul colectiv.
Cinci comentarii la articolul cu Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania. Toate cinci critice (pe alocuri chiar virulente) la adresa "lupului financiar". Scrise de oameni cu acces la Internet, care stapanesc si gramatica si notiunile economice.
Si iar putem reduce chestiunea la "nu ne-a obligat Fondul sa luam banii, noi i-am cerut". Si eternul raspuns: "fara bani nu putem supravietui nici noi, Romania, la fel ca o firma care are nevoie de capital sau ca un om care are nevoie de casa".
Pana la urma cred ca ura impotriva bancilor provine din frica fata de atotputernicia lor, intr-o lume tot mai globalizata si cu nevoi tot mai diverse, care pot fi satisfacute numai cu bani. Iar banii sunt la ele, la banci.
Valentin Gros: Jurnalism online: Finante-Banci
Frica de atotputernicia bancilor
27 octombrie 2011, ora 13:30 | 206 afisari | in Finante-Banci
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (2 comentarii publicate)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
floare de colt
a spus:
27/10/2011 19:23
Nevoile oamenilor sunt aceleasi dintotdeauna. Au nevoie de hrana, apa, au nevoi emotionale, sentimentale, spirituale etc. Insa nu toate aceste nevoi sunt satisfacute cu bani. E absurd! Sunt oameni care au o bucata de paine pe care o impart intre cei din casa, insa sunt fericiti si linistiti. Sunt insa si oameni care au mai multi bani decat au nevoie, si nu sunt nici fericiti, nici multumiti. Nu banii decid starea de bine a unui om....
ioana ionescu
a spus:
27/10/2011 19:28
Nu neg ajutorul oferit de banci prin imprumuturile acordate dar bancile prin atitudinea lor se comporta ca niste camatari cu acte in regula. Dobinzile variabile si insistenta cu care incearca sa someze pe cei datornici le pun in aceasta postura. Atita timp cit doar iti pun la dispozitie sume de bani fara alte mecanisme de investitii insemnind cheltuieli, salarii,impozite si taxe pentru toate cele oprite in mod curent in alte formule, ar trebui sa practice dobinzi de mai mult bun simt. Obtin si asa un profit urias fara sa consume prea mari sume pentru rularea lor.
Categoriile blogului
- Companii: 68 insemnari
- Finante-Banci: 104 insemnari
- Burse: 4 insemnari
- Internet/New Media: 8 insemnari
- Real Estate: 11 insemnari
- Media & Advertising: 27 insemnari
- Auto: 7 insemnari
- Turism: 7 insemnari
- Lifestyle: 13 insemnari
- Altele: 32 insemnari
Arhiva blogului
- Mai 2012: 2 insemnari
- Aprilie 2012: 5 insemnari
- Martie 2012: 6 insemnari
- Februarie 2012: 4 insemnari
- Ianuarie 2012: 3 insemnari
- Decembrie 2011: 1 insemnare
- Noiembrie 2011: 2 insemnari
- Octombrie 2011: 6 insemnari
- Septembrie 2011: 6 insemnari
- August 2011: 5 insemnari
- Iulie 2011: 2 insemnari
- Iunie 2011: 3 insemnari
- Mai 2011: 1 insemnare


