AUTO

180.000 euro - cel mai scump autoturism expus la targul auto din Baneasa

26 octombrie 2014, ora 12:18 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
mercedes.jpg
Aproape 120 de autoturisme noi in valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro sunt expuse in aceste zile la cea de-a 12-editie a Salonului Auto Bucuresti & Accesorii /SAB&A/ 2014, in crestere cu 66,03% fata de cuantumul inregistrat in anul anterior, reiese din tarifele de lista cu TVA inclusa, afisate la standuri si consultate de Agerpres.

Din totalul consemnat, trei marci contabilizeaza aproape 882.000 de euro ca valoare a masinilor, respectiv Jaguar (cu trei modele in valoare totala de 242.296 euro), Range Rover (cu patru modele de 305.350 euro) si Maserati (cu trei modele de 334.101 euro).

Cea mai scumpa masina expusa si comercializata la SAB&A 2014 este Mercedes S-500 4Matic Coupe, al carei pret de catalog este de 179.693 euro (inclusiv TVA), in timp ce pe locurile urmatoare se situeaza Maserati Granturismo (146.235 euro), Range Rover The All-New (114.774 euro), Maserati Quattroporte (111.363 euro) si Jaguar XJ (102.409 euro).

La polul opus, cele mai accesibile autoturisme din punct de vedere al preturilor se afla: Skoda Citigo (9.935 de euro), Kia Rio Sedan (9.524 euro), Kia Rio (9.260 euro), Hyundai i10 (9.000 de euro) sau Citroen C3 (de la 8.500 de euro). Media valorii in bani pentru fiecare stand auto deschis in incinta Romaero se ridica la 175.000 de euro, in timp ce media modelelor expuse este de sase.

Intre cei 23 de expozanti, gama Peugeot exceleaza la numarul de masini prezentate (11), in timp ce Kia Motoros expune 10 modele, dintre care primul SUV electric 100% (Kia Soul EV), iar Citroen un numar de 9 modele. La polul opus se gasesc reprezentantele Ford, Seat, Skoda, Mercedes si Honda (cu cate 5 modele), Range Rover (4), Nissan, BMW, Maserati, Jaguar si Volkswagen (cate 3 masini).

Din punct de vedere al valorii in bani a automobilelor expuse la SAB&A 2014, cuantumul total este de 3.486.723 de euro. Premium Expo organizeaza, in perioada 22 octombrie — 2 noiembrie 2014, in incinta Romaero Baneasa, cea de-a XII-a editie a SAB&Accesorii, eveniment la care este asteptat un numar de vizitatori estimat la aproape 60.000.

Tematica evenimentului cuprinde: autoturisme si autovehicule utilitare usoare si grele, vehicule hibride si electrice, motociclete, biciclete, piese si accesorii auto, moto si velo, sisteme audio si de navigatie, echipamente si utilaje pentru service-uri si spalatorii auto, tuning auto si moto, presa de specialitate, societati de leasing si de asigurari auto.

Potrivit organizatorilor, cele mai importante marci si accesorii auto sunt expuse pe o suprafata de 21.000 de metri patrati, in crestere cu 20% fata de editia din 2013.

Expozitia are loc atat in interiorul halelor de la Romaero, cat si in exterior. Importatorii si distribuitorii auto aduc la Bucuresti 200 de modele de autoturisme si 40 de modele de utilitare. Marcile prezente la SAB&A 2014 sunt: Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroen, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, MINI, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Suzuki si Volkswagen.

Pe de alta parte, in cadrul expozitiei este amenajat un pavilion destinat pieselor, accesoriilor, echipamentelor auto si societatilor de leasing si asigurari, in timp ce, pe tot parcursul evenimentului, vor avea loc demonstratii tehnice si teste puse la dispozitie de prestigioase companii din acest domeniu.

Salonul auto din acest an va beneficia, ca si in 2013, de expozitia de masini clasice "Bucharest Classic Car Expo", organizata in parteneriat cu Oldtimer Studio. Practic, 40 de automobile istorice (printre care un model in premiera mondiala) vor fi prezentate de Oldtimer Studio Restaurari, Heritage Auto si de alti colectionari pasionati.

Printre modelele istorice expuse se vor regasi automobile, precum Mercedes Benz 190 SL, Jaguar E Type, Morgan +4, Chevrolet Corvette, Ford Mustang, Fiat 500, Porsche 356, Rolls Royce Silver Dawn, Mini Morris, Lincoln Continental, Jaguar XK 150, Citroen DS si Chevrolet Camaro, informeaza Agerpres.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Ultima ora
Vineri, 29 Iulie 2016, 18:45
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter