- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Autoitalia lanseaza luna viitoare Fiat 500 pe piata romaneasca

07 Mar, 15:03 • Redactia DailyBusiness
Grupul Autoitalia, va lansa in luna aprilie pe piata romaneasca modelul Fiat 500 si vehiculul comercial de mici dimensiuni Fiat Fiorino.
Autoitalia lanseaza luna viitoare Fiat 500 pe piata romaneasca

Autoitalia are in intentie lansarea, tot in acest an, a modelului Lancia Delta, in al doilea trimestru al anului. Oficialii companiei nu au anuntat, pentru moment, preturile si tintele de vanzari pentru noile modele.

Anul trecut au intrat pe piata romaneasca alte trei modele – Fiat Linea, Fiat Bravo si Fiat Sedici.

AutoItalia a anuntat, pe de alta parte, extinderea retelei de distributie, in acest an, cu 11 noi locatii, in care va investi in total 16 milioane de euro. Compania va ajunge astfel, la finele lui 2008, la o retea de peste 40 de puncte de distributie si service.

Autoitalia este importatorul autorizat al marcilor Fiat, Fiat Professional, Alfa Romeo, Lancia, Maserati, SsangYong si Honda Motorcycle in Romania

Compania a vandut in luna ianuarie 1.468 de unitati, de peste doua ori mai mult fata de ianuarie 2007. Vanzarile pe intreg anul 2007 s-au cifrat la16.338 automobile, in crestere cu 56% fata de 2006.

Cele mai mari vanzari ale companiei au fost realizate cu marca Fiat, de 9.727 de vehicule, in crestere cu 50% fata de anul trecut. In segmentul A, Fiat Panda a continuat linia ascendenta a ultimilor ani, dublandu-si practic vanzarile fata de 2006, de la 746 la 1.495 unitati.

In acelasi timp, cele doua modele din familia Punto, Punto Classic si Grande Punto, au contribuit la aprecierea marcii prin comercializarea a 2.698 de unitati (1.200 Punto si 1.498 Grande Punto), cu 96,6% mai mult decat in 2006.

Noul Fiat Linea, lansat in urma cu cateva luni, a atins 752 de unitati, urmand ca din acest an gama sa fie completata de o noua motorizare: 1.4 T-Jet 120 CP.

Lider in segmentul sau in ultimii doi ani, Doblo Panorama domina clasamentul MPV-urilor (vehicule multifunctionale), cu un total de 1.501 unitati, dublu fata de anul 2006, cand s-au comercializat 749 de unitati.