- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

\”Avalansa\” de rechemari in service-urile auto. Sunt masinile pline de gadgeturi mai putin fiabile? Vezi ce spun specialistii

02 Feb, 00:02 • razvan.codorean
Deciziile gigantilor Toyota, Peugeot-Citroen si Honda de a chema in service milioane de masini pentru a rezolva o serie de probleme tehnice pot fi privite ca operatiuni normale, datorate unor incidente izolate, insa ridica semne de intrebare in privinta compromisurilor facute de producatori pentru a obtine cel mai bun pret - calitate, spun expertii auto, citati de DailyBusiness.ro.
\Avalansa\ de rechemari in service-urile auto. Sunt masinile pline de gadgeturi mai putin fiabile? Vezi ce spun specialistii

Masinile din ziua de azi au ajuns precum calculatoarele. Se strica atunci cand ti-e lumea mai draga. Se reseteaza computerul de bord, farururile adaptive incep sa bata aiurea, senzorii de ploaie o iau razna, climatizarea se blocheaza, sistemul audio nu mai receptioneaza decat bruiaje. Sunt doar cateva dintre problemele de care se plang automobilistii.
[img=537][/img]

Cu cat o masina este mai plina de gadgeturi, cu atat sansele ca ele sa dea erori la un moment dat sunt mai mari. Atunci cand insa aceste probleme determina tragedii, ca in cazul Honda (un copil a murit anul trecut din cauza unui incendiu provocat de o defectiune a instalatiei electrice) sau pun in pericol siguranta ta si a celor din jur, precum in cazul Toyota (pedala de acceleratie se blocheaza, masina accelerand necontrolat), te poti intreba cum de au ajuns aceste masini sa fie comercializate.

Expertii din industria auto spun ca astfel de probleme sunt, intr-adevar, foarte grave. Insa in 99,9% din cazuri, astfel de situatii sunt imposibil de anticipat. Potrivit expertului Marius Carp, fostul director al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, nu exista masina in lume care sa nu fie rechemata in service pentru diverse probleme.

„Cele mai multe din cazuri nu apar in presa, pentru ca sunt chemari obisnuite, pentru probleme uzuale, de la defectiuni ale scaunului pasagerului, la un compartiment cu o incuietoare care nu se inchide cum trebuie etc.”, explica Marius Carp.

El spune ca este aproape imposibil ca toate problemele sa fie descoperite inainte ca masina sa ajunga pe piata. „Pedala de la Toyota, de exemplu, a fost folosita pe milioane de masini. Din nefericire, au aparut cateva cazuri in care nu a functionat cum trebuie, in Statele Unite, si cum acolo regulile sunt foarte stricte, Toyota a trebuit sa ia masuri”, a explicat expertul.

Intrebarea ramane. Cum se pot evita aceste probleme? Constantin Stroe, presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania si vicepresedinte Dacia, spune ca, pentru a ajunge la vanzare, orice masina trece prin trei mari filtre – acordul tehnic, cel de fabricatie si cel de comercializare.
[quote=Constantin Stroe, presedinte ACAROM si vicepresedinte Dacia]Se verifica absolut tot ce tine de masina, fiabilitate, conditii de rulare etc. Viata ne arata insa ca, chiar daca ai verifica de mii de ori, vor exista zero virgula sanse ca ceva sa se intample cu produsul respectiv[/quote]

„Laudabil, in cazul celor de la Toyota, este ca au inteles rapid ca, dincolo de problemele de imagine, trebuie sa rezolve rapid problema”, a spus presedintele ACAROM.

Analistii cred insa ca, dincolo de hazardul invocat de specialistii din industrie, exista si motive reale pentru care aceste evenimente se intampla. In goana dupa cel mai bun pret-calitate, exista situatii in care pretul obliga producatorul sa aleaga materiale ceva mai slabe calitativ.
[quote=Adrian Mihaltianu, analist auto]In goana dupa cote de piata, calitatea poate fi lasata, uneori, pe locul II[/quote]
„Privind in urma la ultimele decenii, exista marci care au crescut la nivel calitativ si altele care au facut compromisuri”, a explicat expertul. „Renault a castigat foarte mult calitativ in ultimii ani. Si asta dupa ce, in anii trecuti, marca era privita, la fel ca si cele italiene, ca produse mai putin fiabile. Toyota, in schimb, altadata simbolul fiabilitatii, ne dovedeste acum contrariul, prin acest incident, chiar daca izolat. La fel, Ford se afla, in urma cu cativa ani, in mijlocul unui scandal in care era acuzat ca unul dintre modele sale se rastoarna foarte usor. Acum Ford a devenit o marca recunoscuta pentru fiabilitatea sa. Sunt exemple pro si contra, perceptii diferite date de evenimente, din pacate, nefericite”, a mai spus Mihaltianu.

Un alt exemplu elocvent este cel al marcii nationale, Dacia. In trecut circula o vorba care spunea ceva de genul „daca vrei sa iti cumperi o Dacie, mai intai asigura-te ca ai un mecanic bun„, aluzie la problemele masinilor construite la Pitesti. Odata cu preluarea de catre francezi si lansarea modelelor Logan si Sandero, problemele tehnice s-au redus considerabil.

Insa si Dacia a fost nevoita sa isi cheme masinile in service, in doua randuri, admite Constantin Stroe, vicepresedintele Dacia.

„Au fost probleme minore pe care le-am rezolvat rapid. Cumparatorii au fost informati, s-au facut programari si am depasit problemele. Pana la urma, este o problema ce tine de relatia dintre producator si client”, a spus Stroe.

Cat de grav este scandalul Toyota?

Problema de la Toyota este una pe cat de simpla, pe atat de grava. Pedala de acceleratie se poate bloca in covorasul de mocheta. Vedeti detalii in acest material video.
[dbvideo=387]
O problema ce se rezolva rapid in service, dar care a afectat serios, spun expertii, imaginea celui mai de succes producator auto pana in 2009. Dupa ce a pierdut anul trecut primul loc in topul vanzarilor la nivel mondial, Toyota isi vede acum amenintata si pozitia a doua.

„Cu siguranta vanzarile, cel putin din SUA, vor consemna o scadere drastica in aceasta perioada. Cum Toyota a anuntat ca va chema in service si masinile vandute in Europa, ma astept ca perceptia clientilor fata de aceasta marca sa fie afectata si aici„, spune analistul Adrian Mihaltianu.

Potrivit reprezentantilor Toyota, pana in prezent masinile vandute in Romania nu au fost incluse in planul de rechemare in service. „E un anunt suprinzator. De parca masinile vandute in Romania nu sunt produse la aceeasi fabrica ca si cele vandute in restul spatiului european”, spune analistul auto Razvan Marinescu, de la Auto Show-room, care estimeaza ca, in curand, si clientii romani vor fi chemati la service.

Mai mult chiar, si cei care au cumparat modelele Peugeot 107 si Citroen C1 vor ajunge, inevitabil, la reprezentanta, si asta pentru ca modele celor doua companii – Toyota si Peugeot Citroen, sunt construite la aceeasi fabrica din Cehia si folosesc aceleasi piese. „Toyota Aygo, Yaris, Peugeot 107 si Citroen C1 folosesc aceleasi piese, sunt din multe puncte de vedere similare„, a explicat expertul Marius Carp.

Daca in cazul Peugeot Citroen, abia s-a recunoscut oficial problema vehiculandu-se rechemarea a numai 100.000 de unitati, in cazul Toyota, scandalul a ajuns atat de mare incat a ajuns obiect de ancheta parlamentara in Statele Unite.

Presedintele comisiei pentu energie si comert din Camera Reprezentantilor, Henry Waxman, a declarat joi intr-un comunicat ca va organiza in februarie audieri pentru a ancheta „cat de repede si eficient” a reactionat Toyota la plangerile din partea clientilor privind accelerarea neintentionata si „periculoasa” a autoturismelor.
[img=535][/img]
Toyota a fost nevoita sa suspende vanzarile si productia a opt modele de automobile in America de Nord in urma presiunilor exercitate de autoritatile americane pe probleme de siguranta si calitate. Campania de rechemare ar putea afecta circa opt milioane de autovehicule, mai mult decat vanzarile totale ale grupului din 2009.

Cele opt modele vizate sunt AYGO (produs intre februarie 2005 si august 2009), iQ (noiembrie 2008-noiembrie 2009), Yaris (noiembrie 2005-septembrie 2009), Auris (octombrie 2006-ianuarie 2010), Corolla (octombrie 2006-decembrie 2009), Verso (februarie 2009-ianuarie 2010), Avensis (noiembrie 2008-decembrie 2009) si RAV4 (noiembrie 2005-noiembrie 2009).

Honda, pe urmele Toyota

Scandalul de la Toyota risca sa afecteze in mod grav economia nipona, a relatat, in ultimele zile presa de la Tokyo. Si asta in conditiile in care, dincolo de valoarea exporturilor, Toyota era perceput ca un simbol al calitatii produselor japoneze. Acest scandal s-ar putea repercuta si asupra altor marci de prestigiu ce au adus Japonia in topul celor mai mari puteri economice ale lumii.

Ca si cum scandalul Toyota nu era de ajuns, constructorul auto nipon Honda a anuntat la finele saptamanii trecute ca va rechema pentru reparatii circa 646.000 de masini din modele Jazz si City vandute in intreaga lume din cauza unui defect la instalatia electrica a geamurilor, care poate cauza incendii. Presa internationala a relatat ca actiunea intervine dupa ce un copil a murit anul trecut intr-un incendiu provocat de defectul instalatiei electrice.
[img=536]Honda Jazz[/img]

„Desi a existat un incident in Africa de Sud intr-o Honda Jazz, cauza nu a putut fi determinata. Cu toate acestea, Honda s-a autosesizat si a decis sa faca aceasta rechemare pentru o verificare foarte amanuntita”, au mentionat reprezentantii Honda Trading Romania, citati de Mediafax. Constructorul auto a anuntat ca va verifica si modifica comutatoarele electrice de pe usa din partea soferului, deoarece acestea, in unele cazuri, se pot scurtcircuita in urma contactului cu apa.

Rechemarea implica masini produse intre 2002-2008 si vandute in Europa, America de Nord, America de Sud, Asia, dar nu si Japonia, a declarat un purtator de cuvant al Honda.

Nu exista modele comercializate oficial in Romania care sa intre sub incidenta acestei rechemari„, au precizat reprezentantii Honda Trading Romania, importatorul local al marcii.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima organizată a devenit un actor global”
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima ...
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Tomac conturează structura viitorului Guvern: trei vicepremieri și nume din zona diplomatică și tehnică pentru ministerele-cheie
Tomac conturează structura viitorului Guvern: trei vicepremieri și nume din zona diplomatică și tehnică ...
Grindeanu, după discuţia cu Tomac: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul lui Bolojan de austeritate”
Grindeanu, după discuţia cu Tomac: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul lui Bolojan ...
Tomac, după consultările cu PSD: Guvernul va evita noi poveri fiscale și va menține direcția prooccidentală a României
Tomac, după consultările cu PSD: Guvernul va evita noi poveri fiscale și va menține direcția prooccidentală ...
Studiu: Românii din marile orașe au cheltuit 383 de lei, în medie, la fiecare vizită la mall, în 2026
Studiu: Românii din marile orașe au cheltuit 383 de lei, în medie, la fiecare vizită la mall, în ...
Fritz: „Greu vedem o susținere”, decizia finală aparține partidului
Fritz: „Greu vedem o susținere”, decizia finală aparține partidului
Ministerul Finanțelor a atras 847,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Ministerul Finanțelor a atras 847,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de ...
PSD condiționează susținerea Guvernului Tomac de oprirea austerității și reluarea investițiilor
PSD condiționează susținerea Guvernului Tomac de oprirea austerității și reluarea investițiilor
Bolojan: Un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care România are nevoie
Bolojan: Un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care România ...
Eugen Tomac: „Îmi pun mare speranță în judecata corectă și cinstită a PNL pentru a-mi acorda un vot de încredere”
Eugen Tomac: „Îmi pun mare speranță în judecata corectă și cinstită a PNL pentru a-mi acorda ...
China și Coreea de Nord își consolidează alianța: Xi Jinping, primit cu un fast deosebit la Phenian
China și Coreea de Nord își consolidează alianța: Xi Jinping, primit cu un fast deosebit la Phenian
Bursa de Valori București (BVB) deschide ședința de luni pe scădere pe toți indicii
Bursa de Valori București (BVB) deschide ședința de luni pe scădere pe toți indicii
Miniștrii apărării din statele UE discută deblocarea și utilizarea a 6,6 miliarde de euro din Fondul European de Sprijin pentru Pace pentru Ucraina
Miniștrii apărării din statele UE discută deblocarea și utilizarea a 6,6 miliarde de euro din Fondul ...
Israelul lovește din nou Iranul, în pofida apelurilor lui Trump pentru dezescaladare
Israelul lovește din nou Iranul, în pofida apelurilor lui Trump pentru dezescaladare
Bacalaureat 2026: încep probele de competențe. Calendarul examenului se întinde până la mijlocul lunii iulie
Bacalaureat 2026: încep probele de competențe. Calendarul examenului se întinde până la mijlocul ...