Dacia a pus serios frana in 2011, iar anul acesta nu se anunta unul
foarte bun pentru constructorul roman. Motivul? Multumiti cu
performantele Loganului si increzatori in "steaua" Duster-ului,
franco-romanii de la Dacia au ignorat criza si efectele sale perverse.
Dacia a vandut anul trecut 343.000 de masini, cu 5.490 de unitati mai putin decat in 2010. La prima vedere, nu suna rau. Compania pare ca sa fi rezistat cu brio crizei care a dat peste cap economia mondiala.
Numai ca, privind mai in detaliu, se observa foarte usor ca Dacia incepe sa scartaie. E ca o masina folosita excesiv fara sa ii schimbi uleiul sau filtrele.
Poate cele mai mari probleme le are pe piata locala, unde vanzarile au scazut cu 15,9%, la 30.867 unitati. Daca n-ar fi fost Guvernul sa ii ofere pe tava avantajele din Programul Rabla, producatorul auto ar fi vandut numai jumatate din masini.
La export, situatia a fost ceva mai buna gratie modelului Duster. SUV-ul a prins destul de bine, astfel ca, in total s-au vandut 161.200 de unitati, aproape jumatate din totalul masinilor produse. Intrebarea este insa cat de mult va mai tine succesul acestui model, tinand contl ca occidentalii sunt obisnuiti sa schimbe masinile la 2-3 ani.
In rest, la export au mers bine Sandero si prea putin Loganul, care odata incheiate programele Rabla din Europa, n-a mai atras atat de multi clienti ca in anii trecuti.
Problema de la Mioveni: Ce vindem in 2012?
Managerii companiei par sa realizeze abia acum, in al 12-lea ceas, ca au o mare problema. Au mizat prea mult pe Logan, masina care indiferent cat de buna a fost, nu mai este atractiva dupa aproape 8 ani de la lansarea pe piata.
“E ca blestemata de Dacie ceausista. S-au multumit sa se joace cu ea, sa mai umble pe ici pe colo, insa nu in punctele esentiale. Si de aceea toata lumea a alergat, cum a venit Revolutia, dupa rablele din Occident. Acum e la fel, lumea sa saturat de Logan. S-a cam intors impotriva lor”, a declarat expertul auto Mihai Roman.
Din 2004 si pana in prezent, inginerii de la Dacia au incercat sa o cosmetizeze, insa pe ansamblu, masina a depasit cu mult ''varsta morala''. Daca n-ar fi fost Programele Rabla, productia ar fi scazut dramatic.
Cu Sandero, lucrurile sunt clare. Productia va fi mutata infara Romaniei, iar modelul va beneficia de un nou facelift.
Astfel ca, tragand linie, in 2012 Dacia nu se poate lauda decat cu Duster-ul, singurul model cu care spera sa faca incasari. Va fi de ajuns pentru a tine firma pe linia de plutire?
“Ma tem ca nu”, spune analistul Razvan Marinescu, care estimeaza ca in aceste conditii, pentru sefii companiei a devenit imperios necesar sa nu mai piarda timpul asteptand iesirea din criza si sa lanseze mai repede mult amanatul Logan 2.
Daca vrea sa isi salveze afacerile in 2012, Dacia are nevoie de noi modele ca de aerMarius Carp, fostul director executiv al APIA
Ce ne promite Dacia in 2012 am aflat la conferinta de presa de marti, in care au fost prezentate rezultatele oficiale pe 2011.
Directorul comercial al companiei, Thomas Dubruel, a afirmat ca Automobile Dacia va lansa Lodgy in Romania in luna iunie, iar modelul furgon dupa vacanta de vara.
Atentie, insa. Ambele modele urmeaza sa fie produse la fabrica Renault din Maroc. Intrebarea justa apare: ce se va intampla cu fabrica din Romania ?
Secretul X52
Dubruel a dat asigurari ca fabrica din Romania nu va fi inchisa. Intrebat daca in Romania se va mai produce si altceva decat Duster, cu aluzie la noua generatie Logan 2, oficialul Dacia a refuzat sa comenteze.
"Exista un plan de produs cu care vom intra si pe alte segmente de masini, cum s-a intamplat si in cazul Sandero, care acopera segmentul citadin. Fiecare nou produs care va intra in gama se va adresa unui segment nou de clienti", a precizat directorul Dacia.
Potrivit analistilor, lucrurile sunt insa cat se poate de clare. In Romania isi va face debutul noul Logan, botezat cu numele de cod X52.
“Cu siguranta vorbim despre acest model. Francezii fac loc acestui model constienti fiind ca nu o mai pot duce mult cu actualul model, iar de la Lodgy si furgoneta nu se asteapta la cine stie ce vanzari”, spune analistul Razvan Marinescu.
DailyBusiness.ro a scris in repetate randuri despre proiectul Logan 2, considerat de analisti “colacul de salvare” pentru Dacia in fata concurentei tot mai acerbe.
Demareaza si Logan 2
Dacia Logan 2 va debuta pe 29 iulie 2012, la Salonul Mondial al Automobilului, iar primele vanzari vor fi realizate in toamna acestui an.
Potrivit jurnalistilor de la Caradisiac, noul Logan va fi realizat pe platforma Renault Fluence, insa nu va insemna ca va atinge nivelul de confort al modelului francez. Masina va fi ceva mai lunga - 4,4 metri lungime, fata de 4,25 metri in prezent, si va beneficia de noua gama de motoare Euro 5 H4si H5, de 1.4 si 1.6 litri, cu emisii de carbon mai scazute si un consum de carburant mai redus, de la Diesel de la 70-110 CP si benzina, de la 75 la 105 CP. Este posibil ca cea mai ieftina varianta sa primeasca motorul K7 upgradat la Euro 5. La capitolul preturi, modelul de baza va costa in jur de 7.800 euro.
“Vom pastra atuurile marcii - pretul acceptabil, robustetea masinilor, spatiul, iar ideea principala pentru noi este ca Logan trebuie sa mentina aceste valori, dar sa aiba o perceptie de calitate si imagine de masina mai moderna, mai sofisticata”, a declarat, anterior, Laurens van den Acker, designerul sef al Renault.
Potrivit surselor Renault, noul model a intrat deja in faza de pre-productie. Cei 54 de furnizori locali si cei 134 furnizori externi ai Dacia lucreaza deja la noile componente. Piesele vor proveni, in marea lor majoritate, de la modelele constructorului francez aflate in productie in urmatorii 2 ani, estimeaza expertii.
Va salva Logan 2 anul 2012 pentru Dacia? “Ramane de vazut. Sa vedem masina mai intai, sa vedem cat este de buna si sa o punem in contextul ofertei rivalilor”, spunea recent, pentru DailyBusiness.ro, Marius Carp, fostul director executiv al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
Sa nu uitam ca mai toti marii producatori vor lansa, in acest an, modele ieftine, de criza.
Sapte modele Dacia au fost lansate pana in prezent sub marca Renault, si anume: Dacia Logan, Dacia Logan MCV, Dacia VAN, Dacia Logan Pick-Up, Dacia Sandero, Dacia Sandero Stepway si Dacia Duster.
AUTO
"Blestemul" Loganului. De ce s-a calat motorul Dacia
18 ianuarie 2012, ora 00:05, autor(i): Adrian Negrescu | 1.338 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din AUTO
25 mai 2012, ora 17:01 in Auto |
574 vizualizari |
0 comentarii
16 mai 2012, ora 00:05 in |
2.324 vizualizari |
0 comentarii
15 mai 2012, ora 16:00 in |
978 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Dacia pregateste Towny, noua masina de 5.000 de euro
- Directorul ArcelorMittal: Dacia a salvat Renault de la faliment
- Primele imagini cu noua Dacia Dokker (VIDEO)
- Ciolos: Comisia Europeana a solicitat ca fiecare stat membru sa aiba o singura agentie de plati
- Cele mai citite articole ale saptamanii pe DailyBusiness.ro
Ultima ora
- Coridorul IV, deviat pe ruta Sibiu - Brasov – Bucuresti (vineri, 08:51)
- Mazda va produce un roadster pentru Alfa Romeo (vineri, 08:36)
- Mazda si Fiat creaza impreuna o masina sport (miercuri, 18:28)
- Honda UNI-CUB. Cum ar putea arata vehiculul viitorului (VIDEO) (miercuri, 11:37)
- O companie coreeana vrea sa investeasca 150 mil. $ in Romania (miercuri, 11:12)
- Permisele auto se schimba din ianuarie 2013 (miercuri, 10:16)
- Peugeot-Citroen vrea sa vanda Gefco (miercuri, 10:09)
- Primele imagini cu noua Dacia Dokker (VIDEO) (marti, 08:42)
- Volkswagen Cross up!, din 2013 (marti, 08:35)
- Conducerea Opel se confrunta cu angajatii fabricii de la Bochum, care se va inchide (luni, 11:15)
- Primele imagini cu noua Dacia Dokker (VIDEO)
- Dacia pregateste Towny, noua masina de 5.000 de euro
- Permisele auto se schimba din ianuarie 2013
- Coridorul IV, deviat pe ruta Sibiu - Brasov – Bucuresti
- O companie coreeana vrea sa investeasca 150 mil. $ in Romania







