
Contractele de leasing semnate inainte de ianuarie 2007 sunt primele afectate de noua lege a taxei auto. Multe ajung la scadenta chiar in acest an, iar clientii mai au de platit inca cinci-sase rate, explica Bogdan Speteanu, presedinte al BCR Leasing. In noile conditii, s-ar putea ca transferul de proprietate sa nu mai fie dorit de clientul care trebuie sa plateasca o taxa in plus de cateva sute sau mii de euro, scrie revista "Capital". In plus, valoarea de piata a masinii a scazut foarte mult in timp. "Consideram ca aici avem de-a face cu o scapare a legii: clientul si-a exprimat acum cinci ani optiunea de a deveni sau nu proprietar al masinii la expirarea contractului de leasing. Aparitia acestei legi il pune in fata unei taxe pe care nu o anticipase atunci cand a semnat contractul", spune Speteanu, relateaza EVZ.






