- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Auto

Dealerii auto: Leasing fara avans, fara dobanda, numai sa vindem

25 Mar, 00:03 • razvan.codorean
Producatorii si importatorii de automobile de pe piata romaneasca se intrec in a lansa tot mai multe oferte de vanzari in leasing, aceasta varianta de finantare fiind vazuta de expertii in piata auto, in contextul actual, drept singura care poate salva industria de la faliment.
Dealerii auto: Leasing fara avans, fara dobanda, numai sa vindem

Fara avans, fara dobanda, in rate pe 5 ani, indiferent de venit

. Acestea sunt coordonatele generale ale ofertelor de leasing de pe piata romaneasca, de departe cele mai atractive din istoria industriei auto romanesti.

Jucatorii din piata auto si firmele de leasing se intrec in a lansa pachete de finantare care mai de care mai atractive.

OfertaPeugeot, prin MyRent, sau cea lansata de Dacia si RCI Leasing Romania IFN sunt printre exemplele cele mai elocvente care arata ca piata auto este dispusa sa isi reduca la minim marjele de profit, in cautarea unei clientele devenita tot mai mica, pe fondul accentuarii crizei economice.

Marius Carp, seful retelei de dealeri Dacia, spune ca se asteapta ca ponderea vanzarilor pe leasing sa creasca in acest an, in contextul in care clientii cu bani cash sunt tot mai putini, iar vanzarile in sistem de rate au inghetat, odata cu inasprirea normelor de creditare.

Potrivit unei statistici realizata de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), vanzarile de masini Dacia in sistem leasing au crescut deja, in luna ianuarie, cu 7%, ponderea lor ajungand astfel la 22% din totalul vnzarilor.

Si dealerii de masini straine privesc cu speranta spre sistemul de leasing, mai ales pe segmentul vehiculelor comerciale, in ciuda cresterii riscului de neplata a contractelor.

VB Leasing Romania, unul dintre cei mai importanti jucatori din piata, estimeaza, spre exemplu, ca in acest an va inregistra o crestere a business-ului cu 14% fata de anul trecut, la 182 milioane euro, compania stabilindu-si un target de 9.500 contracte noi, iar ALD Automotive, filiala specializata in leasing operational full service si administrarea flotelor de autovehicule a Societe Generale, prevede ca va gestiona o flota de 5.500 de autovehicule la sfarsitul acestui an.

„Avem ca obiectiv o flota de 5.500 de autovehicule, luand in calcul faptul ca aproape 1.000 de autovehicule vor ajunge la final de contract”, a declarat Martin Kessler, managing director ALD Automotive.

Potrivit datelor APIA, in cazul vehiculelor comerciale usoare, leasing-ul a castigat cota de piata, ajungand de la 15% la sfarsitul lunii ianuarie a anului trecut la 31% la finele primei luni din acest an. In cazul vehiculelor comerciale grele si al autobuzelor din import, cresterea este de 11% fata de ianuarie 2008.

Asociatilor Societatilor Financiare (ALB) se asteapta ca in acest an, ponderea leasingului auto in cadrul pietei de leasing sa creasca de la 71% la 75%.

Vanzarile in leasing, o arma cu dublu tais

„O arma cu dublu tais”, comenteaza specialistii sperantele pe care jucatorii din piata auto si-l pun in vanzarile in sistem leasing.

„Pe de o parte, avand in vedere ca firmele de leasing accepta o gama mai larga de venituri decat in cazul creditului bancar, exista un potential mai mare de clienti, mai ales in contextul actual. In aceeasi masura, pericolele sunt la fel de mari, in conditiile in care riscul de neplata a crescut„, a declarat analistul auto Marius Cristescu.

Riscurile se concretizeaza deja. Unicredit Leasing, de exemplu, a recuperat in primele doua luni ale acestui an 30 de autovehicule de la clientii ce nu si-au mai putut plati ratele, a spus Dan Constantinescu, managing director al companiei.

„Firmele, care reprezinta majoritatea clientilor pentru Unicredit Leasing, nu au suficiente lichiditati, din cauza problemelor economice. Multe dintre acestea au acelasi volum de debite, dar incaseaza mai putini bani”, a explicat Constantinescu.

Razvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing, se asteapta ca numarul clientilor cu intarzieri la plata sa creasca in aprilie-mai cu 20%.

El a aratat ca in conditiile crizei economice, firmele incerca sa gaseasca solutii alaturi de clienti – companii sau populatie – in cazul in care se dovedeste ca problemele lor financiare sunt de moment si ca pot trece cu bine peste aceasta perioada grea.

Oficialii de la BCR Leasing, al doilea jucator de pe piata de profil, spun ca, in acest context, solutiile anti-criza vizeaza amanarea unor obligatii de plata, acordarea de perioade de gratie sau rescadentarea sumelor datorate pentru clientii care au dificultati temporare si obiective in achitarea ratelor.

APIA pune presiuni pe Programul Rabla

In contextul in care vanzarile auto in sistem cash sau pe credit bancar s-au prabusit, dealerii auto isi pun sperantele in sistemul de leasing. Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania a solicitat guvernului sa includa in Programul Rabla si finantarile in sistem de leasing.

„Solicitam, in numele APIA, extinderea programului de innoire a parcului auto si pentru persoanele juridice si acceptarea finantarii in sistem leasing. Este evident ca o innoire a parcului auto nu se poate face decat prin programe adaptate”, a declarat Brent Valmar, vicepresedintele Asociatiei.

„Numarul romanilor care isi permit sa ia o masina cu banii jos este foarte mic. In conditiile in care bancile nu mai sunt dispuse sa crediteze segmentul auto, vanzarile in leasing reprezinta singura alternativa. Daca autoritatile vor accepta includerea contractelor de leasing in programul Rabla, adica a persoanelor juridice, am putea asista la un efect pozitiv in piata”, a spus Marius Carp, seful dealerilor Dacia.

Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, a declarat luni ca autoritatile iau in calcul extinderea programului Rabla si in cazul firmelor. O decizie ar urma sa se ia dupa finalizarea primei etape a programului.

Potrivit datelor APIA, vanzarile de autovehicule noi au scazut cu 63,5% in primele doua luni ale acestui an fata de intervalul similar al anului trecut, de la 51.186 de unitati la 18.702 unitati. In luna februarie a acestui an, au fost comercializate 10.514 autovehicule noi, fata de 27.817 unitati in aceeasi luna a anului trecut.

Distributia in functie de modalitatea de achizitie arata ca, in primele doua luni din acest an, au fost cumparate in leasing 1.068 de autoturisme, reprezentand 27% din totalul vanzarilor, restul masinilor, adica 2.879 de unitati (73%), fiind cumparate prin credit sau cu plata pe loc.

Leasing-ul auto a detinut cea mai mare pondere, de 71% din totalul pietei in 2008. Vanzarile de masini in sistem leasing au crescut in valoare, anul trecut, cu 1%, pana la 3,38 miliarde de euro.

In cadrul leasingului auto, autoturismele detin o cota de 55%, vehiculele comerciale grele 27%, vehiculele comerciale usoare 15%, iar alte tipuri de vehicule un procent de 3% din total.

Cel mai importanti jucatori din piata sunt BCR Leasing, UniCredit Leasing, Porsche Leasing, BRD Sogelease, Raiffeisen Leasing, ALD Automotive sau Tiriac Leasing.