BURSE

2013 - cel mai bun an din istoria Bursei, dupa varful din 2007

01 ianuarie 2014, ora 13:04 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
B.jpg
Ofertele publice ale companiilor de stat au facut ca 2013 sa fie cel mai bun an din istoria bursei locale, in ultimii sase ani, dupa varful atins in 2007, inaintea crizei economice.

BET-C, indicele general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), care arata evolutia cotatiilor actiunilor listate, a inregistrat in 2013 un avans de 20% si au fost inregistrate noi recorduri ale rulajului zilnic si ale celui lunar, scrie Agerpres.

Ultima sesiune de tranzactionare din 2013 a avut loc pe 30 decembrie si toti indicii bursieri au inchis anul cu cresteri cuprinse intre 6% si 26%.  

Comparativ cu finalul anului 2012, indicele general al pietei, BET-C, a inchis in crestere cu 20%, la 3.344,38 puncte, indicele principal BET a inchis in urcare cu 26%, la 6.493,79 puncte, indicele BET-FI al SIF-urilor a crescut cu 23,3%, la 31.291,82 puncte.  



Indicele extins BET-XT a avansat cu 23%, la 600,27 puncte, indicele sectorial pentru energie si utilitati a crescut cu 6,10%, la 666,73 puncte, iar indicele reper al fondurilor de investitii a crescut cu 19%, la 1.261,74 puncte.  

Capitalizarea bursei la finalul anului 2013 se situeaza la aproape 30 miliarde euro, in crestere cu 36% fata de finalul anului trecut, cand se cifra putin peste 22 miliarde de euro.  

3 oferte publice pentru companii de stat

Oferta publica primara initiala de vanzare a 10% din actiunile Societatii Nationale Nuclearelectrica s-a derulat in perioada 9-20 septembrie 2013 si s-a incheiat cu succes. Nuclearelectrica a obtinut de pe bursa 281,877 milioane de lei.  

Romgaz este cea de-a doua companie cu capital majoritar de stat a carei oferta publica initiala (IPO) s-a desfasurat in acest an (in perioada 22-31 octombrie), dupa Nuclearelectrica (din perioada 9-20 septembrie), fiind inclusa in calendarul de privatizare prin bursa anuntat de Guvernul Romaniei. Oferta publica initiala prin care statul a vandut 15% din actiunile Romgaz a inceput pe 22 octombrie si s-a incheiat pe 31 octombrie 2013, iar statul roman a obtinut astfel o suma totala de 1,734 miliarde de lei (390,9 milioane euro, respectiv 534,63 milioane dolari).  

IPO-ul Romgaz reprezinta prima oferta publica a unei companii de stat romanesti la Londra.  

Tot in acest an, s-a mai desfasurat si oferta publica secundara de vanzare de actiuni a companiei Transgaz, listata la BVB din anul 2008.  

La inceputul lunii iulie, Consiliul Bursei de Valori Bucuresti l-a numit pe Ludwik Sobolewski, fost CEO al Bursei din Varsovia, in pozitia de director general al BVB.

Esecul Adeplast

In octombrie a esuat o oferta publica initiala a unei companii private, care nu a reusit sa mobilizeze resursele financiare necesare inchiderii cu succes, asa cum au facut-o companiile energetice de stat. Oferta publica de vanzare de actiuni AdePlast, derulata in perioada 2-15 octombrie, nu a fost finalizata cu succes, nefiind inregistrat volumul minim de subscrieri, au anuntat intermediarii ofertei - Intercapital Invest si Banca Comerciala Romana.  

"Noi am fost pregatiti pentru Bursa, insa Bursa se pare ca nu a fost pregatita pentru AdePlast. Din pacate, cred ca nu suntem inca in stadiul in care Bursa sa fie o alternativa viabila pentru finantarea companiilor private din Romania", a declarat directorul general si proprietarul AdePlast, Marcel Barbut.  

Compania AdePlast, care activeaza in domeniul materialelor de constructii pentru izolatii si finisaje din Romania, a derulat o oferta publica initiala de actiuni in vederea listarii actiunilor la Bursa de Valori Bucuresti, aceasta fiind prima oferta publica initiala a unei companii private din ultimii cinci ani, la BVB. AdePlast a pus in vanzare 16,5 milioane de actiuni si intentiona atragerea unei sume cuprinse intre 13 si 15 milioane de euro.  

Sanctiuni de la ASF

In decembrie, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a retras autorizatia de functionare a firmei de brokeraj Harinvest, a aplicat amenzi de 618.500 de lei in cazul fraudei si a interzis mai multor angajati sa mai activeze pe piata de capital intre 3 si 5 ani.  

Un angajat al casei de brokeraj ar fi vandut actiunile din portofoliile clientilor pentru a acoperi pierderi rezultate din tranzactionarea de produse structurate. Potrivit reclamatiilor centralizate la ASF, 44 de persoane se considera prejudiciate, reclamand pagube in suma de 5,35 milioane lei, reprezentand bani si actiuni.   Sanctiunile au fost dispuse dupa ce autoritatea a identificat 'aspecte de natura penala' la firma de brokeraj Harinvest, pe care le-a sesizat organelor de cercetare penala, in urma unui control derulat in perioada 15-27 noiembrie 2013.  

Firma nu a avut banii necesari pentru decontarea unor tranzactii intermediate in prima parte a lunii noiembrie. Pentru realizarea decontarii, Depozitarul Central a folosit 500.000 de euro din rezerva Fondului de garantare pe care il administreaza, bani pe care i-a recuperat ulterior de la Harinvest, firma fiind nevoita sa vanda actiuni din portofoliu pentru a rambursa banii utilizati din rezerva fondului de garantare.  

Clientii firmei de brokeraj Harinvest, care sunt indreptatiti sa primeasca despagubiri, si-ar putea recupera banii, in limita a 20.000 de euro, din Fondul de Compensare, a declarat, pe 17 decembrie, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Ludwik Sobolewski.  

"Analizam daca Fondul de Compensare a Investitorilor poate fi folosit in cazul Harinvest, insa avem nevoie de o decizie a Autoritatii de Supraveghere Financiara in acest sens. Incercam sa gasim solutii pentru a minimiza pierderile clientilor eligibili, dar doar in limita maxima de 20.000 de euro", a precizat Sobolewski.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Joi, 23 Mai 2019, 04:48
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter