- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Bursa a inchis pe minus marti iar sectorul energetic a pierdut peste 2%, tras in jos de Petrom si Rompetrol Rafinare

07 Sep, 19:00 • Redactia DailyBusiness
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inchis a doua sedinta a saptamanii pe rosu, cu un minus de 1,3% per ansamblu, in vreme ce sectorul energetic a avut cea mai abrupta scadere, de peste 2% in medie, cauzata in principal de deprecierea actiunilor Petrom si Rompetrol Rafinare.
Bursa a inchis pe minus marti iar sectorul energetic a pierdut peste 2%, tras in jos de Petrom si Rompetrol Rafinare

„Astazi (marti-n.r.) am asitat la o sedinta de corectii pe principalii indici de la BVB. Dupa ce luni pietele americane au fost inchise, iar astazi se astepta o deschidere pe minus, indicele BET a inchis cu o depreciere de 1,18%, iar BET-FI s-a corectat cu 1,73%”, a declarat Sergiu Maznic, broker la Intercapital Invest.

El a mentionat ca lichiditatea a fost in crestere, inregistrandu-se schimburi de titluri pe segmentele BVB si Rasdaq in valoare de aproximativ 3 mil. euro.

„Scaderea de astazi era intr-o masura oarecare previzibila dupa aprecierile rapide de la finalul saptamanii trecute, iar pentru depasirea nivelurior de rezistenta este nevoie de o perioada de acumulare si de o crestere a volumelor de tranzactionare”, a mai spus Maznic.

El a apreciat ca daca se vor confirma zvonurile din presa privind o posibila reluare a discutiilor legate de pragul de detinere la SIF-uri, acest lucru ar putea constitui un semnal pozitiv pentru investitorii care in ultima perioada au fost mai putin activi.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 1,18%, pana la 5.074,16 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a scazut cu 1,26%, pana la 2.947,94 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a scazut cu 1,73%, pana la 22.491,24 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena a coborat cu 1,11%, pana la 10.289,44 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scazut cu 1,29%, pana la 463,94 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 2,13%, pana la 729,39 puncte.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima organizată a devenit un actor global”
România și SUA își consolidează cooperarea împotriva criminalității organizate. Predoiu: „Crima ...
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Eugen Tomac continuă, marți, consultările cu liderii partidelor parlamentare
Zelenski s-a întâlnit cu Charles al III-lea la Castelul Windsor, în timpul vizitei sale în Marea Britanie
Zelenski s-a întâlnit cu Charles al III-lea la Castelul Windsor, în timpul vizitei sale în Marea ...
Tomac conturează structura viitorului Guvern: trei vicepremieri și nume din zona diplomatică și tehnică pentru ministerele-cheie
Tomac conturează structura viitorului Guvern: trei vicepremieri și nume din zona diplomatică și tehnică ...
Grindeanu, după discuţia cu Tomac: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul lui Bolojan de austeritate”
Grindeanu, după discuţia cu Tomac: „Viitorul guvern trebuie să schimbe din temelii modelul lui Bolojan ...
Tomac, după consultările cu PSD: Guvernul va evita noi poveri fiscale și va menține direcția prooccidentală a României
Tomac, după consultările cu PSD: Guvernul va evita noi poveri fiscale și va menține direcția prooccidentală ...
Studiu: Românii din marile orașe au cheltuit 383 de lei, în medie, la fiecare vizită la mall, în 2026
Studiu: Românii din marile orașe au cheltuit 383 de lei, în medie, la fiecare vizită la mall, în ...
Fritz: „Greu vedem o susținere”, decizia finală aparține partidului
Fritz: „Greu vedem o susținere”, decizia finală aparține partidului
Ministerul Finanțelor a atras 847,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de stat
Ministerul Finanțelor a atras 847,5 milioane de lei de la bănci printr-o emisiune de obligațiuni de ...
PSD condiționează susținerea Guvernului Tomac de oprirea austerității și reluarea investițiilor
PSD condiționează susținerea Guvernului Tomac de oprirea austerității și reluarea investițiilor
Bolojan: Un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care România are nevoie
Bolojan: Un guvern fără susținere politică explicită nu poate duce la capăt reformele de care România ...
Eugen Tomac: „Îmi pun mare speranță în judecata corectă și cinstită a PNL pentru a-mi acorda un vot de încredere”
Eugen Tomac: „Îmi pun mare speranță în judecata corectă și cinstită a PNL pentru a-mi acorda ...
China și Coreea de Nord își consolidează alianța: Xi Jinping, primit cu un fast deosebit la Phenian
China și Coreea de Nord își consolidează alianța: Xi Jinping, primit cu un fast deosebit la Phenian
Bursa de Valori București (BVB) deschide ședința de luni pe scădere pe toți indicii
Bursa de Valori București (BVB) deschide ședința de luni pe scădere pe toți indicii
Miniștrii apărării din statele UE discută deblocarea și utilizarea a 6,6 miliarde de euro din Fondul European de Sprijin pentru Pace pentru Ucraina
Miniștrii apărării din statele UE discută deblocarea și utilizarea a 6,6 miliarde de euro din Fondul ...
Israelul lovește din nou Iranul, în pofida apelurilor lui Trump pentru dezescaladare
Israelul lovește din nou Iranul, în pofida apelurilor lui Trump pentru dezescaladare