Cine a jucat in septembrie la Bursa de Valori Bucuresti a putut sa faca profituri de pana la 20% pe zi, intr-o perioada considerata de brokeri drept "luna speculatiilor". Specialistii se asteapta ca octombrie sa fie ultima luna de castiguri nesperate, finalul anului urmand sa aduca la o maturizare a pietei.
"A fost o perioada in care speculantii au realizat mai mult de doua treimi din tranzactiile din piata", spune brokerul Adi Lupsan, de la Intercapital Invest. "Cine a vrut sa faca bani rapid si a avut acces la informatii cu potential de 'boom', a facut profituri foarte bune la bursa", a declarat brokerul, pentru DailyBusiness.ro.
Potrivit directorului de tranzactii al Broker Cluj, Darie Moldovan, in luna septembrie, 2 din 3 investitori au urmarit castigul imediat si nu randamentul pe termen lung. Bursa a ajuns, astfel, unul dintre putinele domenii din economie care pot aduce castiguri pe termen scurt.
Au fost actiuni, precum Impact, care au generat profituri de peste 20% in numai cateva ore. Cine iti ofera un asemenea profit in economie, in momentul de fata?Adi Lupsan, director adjunct Intercapital Invest
Omul de afaceri Claudiu Silaghi, un membru al Consiliului de Administratie (CA) al Bancii Transilvania, reusea, spre exemplu, la inceputul lunii, sa castige in numai cateva ore 79.450 lei in urma unor tranzactii speciale. Cum a reusit acest lucru? Dimineata a cumparat 0,37% din actiunile bancii, iar cateva ore mai tarziu a vandut mai scump 2,02% din capitalul social al institutiei de credit, pentru 34,83 milioane lei. La fel, vinerea trecuta, cine a cumparat dimineata titluri Impact, le-a putut vinde in aceeasi zi cu un plus de 22%.
Brokerul Adi Lupsan spune ca avalansa de tranzactii speculative este ca o arma cu doua taisuri. A adus un plus de lichiditate in piata, insa poate descuraja noii investitori sa vina pe bursa.
"Prezenta speculantilor este pozitiva, pentru ca fara ei, atractivitatea pietei ar fi avut de suferit. Ei vin cu bani in piata si efectueaza tranzactii, cresc interesul pentru bursa. Insa, ca orice lucru bun, aceasta situatie prezinta si o fateta mai putin buna. Din pacate, investitorii de portofoliu, cei care investesc pe termen lung, au inceput sa dispara din piata", a declarat Lupsan.
Nu avem o bursa sanatoasa. Mai bine i-am spune Bursa Zvonurilor, decat Bursa de Valori BucurestiCristian Sima, presedinte WBS
"Avem o piata mica, cu o lichiditate slaba, in care cei care lanseaza zvonuri castiga pe spatele celorlalti. Bine, bursa e o jungla in care cel care stie, castiga, insa ce se intampla la noi depaseste mecanismele unei afaceri bursiere normale", a declarat Sima pentru DailyBusiness.ro.
Printre actiunile care au generat, in luna septembrie, cele mai mari speculatii, s-au aflat SIF-urile, titlurile Dafora, Condmag, Flamingo si Impact.
Cum sa manipulezi piata de capital?
Poate cel mai bun exemplu de tranzactii speculative este cel al SIF-urilor. Actiunile societatilor de investitii financiare au crescut in luna septembrie in medie cu 17% (cotatia BET FI), inregistrand astfel cea de-a patra luna consecutiva de crestere. De ce? Au avut societatile de investitii financiare performante financiare remarcabile in acest an, care sa determine acest avans? In niciun caz, spun specialistii.
Totul s-a bazat pe zvonurile privind eliminarea pragului de detinere la SIF-uri, iar fiecare pas pe care initiativa legislativa l-a facut in Senat, a adus in ziua respectiva cresteri importante alte titlurilor.
In esenta, proiectul de lege, aflat in atentia Parlamentului, le-ar da dreptul investitorilor sa detina un procent nelimitat din actiunile societatilor de investitii financiare. O afacere cu potential urias pe viitor, in conditiile in care multe dintre societatile la care SIF-urile detin pachete de actiuni sunt subevaluate. Interesant este faptul ca proiectul de lege, initiat de senatorul Ovidiu Marian, un cunoscator al pietei de capital, a fost modificat de Comisia Juridica din Senat, care a inlocuit eliminarea pragului cu cresterea acestuia de la 1% la 5%.
"Ce s-a intamplat cu SIF-urile, s-a intamplat si cu alte actiuni", spune brokerul Cristian Sima. In opinia sa, legea nu va trece asa usor de Parlament si asta pentru ca orice stire legata de aceasta initiativa determina un potential speculativ.
In randul tranzactiilor speculative s-au situat, la loc de cinste, si cele pe titlurile Dafora, Condmag, Flamingo si Impact.
Titlurile Dafora, de exemplu, au crescut cu 110%, pe fondul speculatiilor privind posibilul contract pe care societatea l-ar putea castiga de la Romgaz. Business-ul, evaluat la 36 de milioane de euro, vizeaza forarea a 22 de sonde.
Dafora, cea mai mare companie de foraj locala, a participat la licitatia organizata pe 24 august, iar rezultatul este asteptat in aceasta perioada, Romgaz luandu-si o marja de o luna de zile pentru a analiza ofertele.
Daca va castiga contractul, brokerii se asteapta ca titlurile Dafora sa creasca in continuare, mai cu seama ca inca nu au atins maximele din 2007. Interesant este faptul ca si Condmag, firma la care Dafora este actionar majoritar, a inregistrat o apreciere semnificativa.
Potrivit specialistilor, motivul ar fi legat de rezultatele pozitive inregistrate in prima parte a anului, dar si de zvonurile privind interesul fondului Artio, fostul Julius Baer, de a-si creste participatia la Impact, Compa, Dafora si Condmag. Lucru remarcat zilele trecute de brokerul Mihai Chisu, de la IFB Finwest, care preciza ca "toate aceste actiuni tin de sfera de interes a fondului Artio, fostul Julius Baer. Poate fi o interventie a acestuia pentru a-si spori detinerile sau alta operatiune a fondului cu aceste actiuni. Altfel nu stiu de ce ar creste aceste actiuni toate dintr-o data".
La randul ei, actiunea Flamingo a crescut cu 36% in septembrie, pe fondul schimbarilor la nivelul actionariatului si al conducerii Consiliului de Administratie.
Vanzarile short, o solutie anti-speculatii?
Brokerul Cristian Sima crede ca speculatiile de la bursa ar putea fi mult temperate daca BVB ar fi de acord sa introduca vanzarile short.
Vanzarea in lipsa reprezinta un instrument prin care un investitor, mizand pe scaderea cotatiei unei actiuni, imprumuta astfel de titluri de la alti investitori sau brokeri, cu promisiunea ca le va inapoia. Le vinde insa rapid, iar apoi le rescumpara la o cotatie mult mai mica. Astfel, din diferenta de pret realizeaza profit, desi nu a detinut niciodata titlurile respective.
"Am mai spus-o si o sustin cu toata taria. Fara instrumente de protectie in fata unor asemenea speculatii, vom avea din ce in ce mai putin investitori la bursa, mai cu seama ca avem o lichiditate foarte slaba. Daca nu ii vom sprijini pe cei care vor sa intre in piata, bursa va esua intr-o afacere de familie, speculativa, in care jucatorii potenti ii vor alunga pe cei mici", a declarat brokerul.
Urmeaza caderea
Expertii de la BVB se asteapta ca in luna octombrie, interesul speculantilor sa fie la fel de mare, iar accentul sa se puna mai ales pe titlurile de pe Rasdaq, al caror potential de crestere este considerat foarte bun.
Insa luna octombrie ar putea aduce, totodata, si finalul unei perioade de cresteri spectaculoase, piata urmand sa inregistreze corectii importante.
Sa vedeti cand se va sparge bula asta speculativa. O sa se lase cu sange pe bursaCristian Sima, presedinte WBS
"Piata a tot crescut, peste masura, pe fondul tranzactiilor speculative. Bula asta se va sparge la un moment dat. Nu avem fundamente economice pentru aceste aprecieri spectaculoase", spune brokerul Cristian Sima.
Primele semnale ale corectiilor sunt asteptate spre finele lunii, estimeaza brokerul Adi Lupsan. "Piata a urmat trendul celor internationale, in special al celei americane. Si acolo, ca si la noi, exista semne de temperare. Ma tem insa ca la noi piata va cunoaste corectii mai ample decat la ei", a spus brokerul.
Directorul de tranzactii al Broker Cluj, Darie Moldovan, s-a declarat ceva mai optimist. El crede ca bursa are perspective bune de crestere pe aproape toate sectoarele, de la bancar la energetic si mai ales pe SIF-uri.
"SIF-urile sunt, dupa parerea mea, in continuare subapreciate si de mult timp se intampla lucrul acesta. Cred ca o tinta de plus 100% in urmatoarele 12 luni este posibila", a declarat Moldovan.
BURSE
Bursa, raiul speculantilor: Doua treimi din tranzactii, facute de investitorii "de o zi"
01 octombrie 2009, ora 00:01, autor(i): Adrian Negrescu | 2.799 afisari | 2 comentarii publicate
Materialele zilei din BURSE
25 mai 2012, ora 10:47 in Burse |
17 vizualizari |
0 comentarii
22 mai 2012, ora 16:19 in |
85 vizualizari |
0 comentarii
18 mai 2012, ora 09:05 in |
89 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Finantele renunta la impozitul pe tranzactie si introduc plata anuala pe castig
- NYSE Euronext incearca sa convinga Facebook sa-si transfere flotarea de pe Nasdaq
- Facebook, data in judecata dupa scaderea de la bursa
- Actiunile Facebook scad cu 8% in deschiderea bursei din SUA. La cat coboara capitalizarea?
Ultima ora
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook (vineri, 12:21)
- Banca Transilvania intra in actionariatul SSIF Broker (vineri, 07:43)
- NYSE Euronext incearca sa convinga Facebook sa-si transfere flotarea de pe Nasdaq (joi, 11:11)
- Actiunile Facebook scad cu 8% in deschiderea bursei din SUA. La cat coboara capitalizarea? (marti, 18:17)
- Scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10% (luni, 17:57)
- Bursele europene au deschis luni in scadere, la minimul ultimelor 5 luni (luni, 11:24)
- Facebook scrie istorie la bursa americana (luni, 08:23)
- Cum a dezamagit Facebook la debutul pe bursa (sambata, 10:42)
- 74 $ pentru o actiune Facebook in Germania? (vineri, 17:08)
- Bursele europene, in scadere puternica. Madridul, la un minim record (vineri, 11:08)
- Cum a dezamagit Facebook la debutul pe bursa
- Brokeri: Impozitul anticipat va descuraja investitorii si va reduce tranzactiile
- Scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10%
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Facebook scrie istorie la bursa americana
- Cum a dezamagit Facebook la debutul pe bursa
- Brokeri: Impozitul anticipat va descuraja investitorii si va reduce tranzactiile
- Scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10%
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Facebook scrie istorie la bursa americana
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Finantele renunta la impozitul pe tranzactie si introduc plata anuala pe castig
- Banca Transilvania intra in actionariatul SSIF Broker
- NYSE Euronext incearca sa convinga Facebook sa-si transfere flotarea de pe Nasdaq
- Actiunile Facebook scad cu 8% in deschiderea bursei din SUA. La cat coboara capitalizarea?







Cred ca s-a referit la "cine are informatii INTERNE cu potential de crestere spectaculoasa...". Consiliul Concurentei sau forumul suprem bursier DE CE NU SE SESIZEAZA DIN OFICIU ?
Ilegalitati pe fata ?????