- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

BVB: Seful Franklin Templeton este de acord cu listarea FP pe sistemul alternativ

08 Apr, 12:53 • Redactia DailyBusiness
Mark Mobius, presedintele executiv al Franklin Templeton, compania care va administra activele Fondului Proprietatea (FP), si-a exprimat acordul pentru prelistarea fondului pe sistemul alternativ de tranzactionare al BVB, a declarat, joi, Anca Dumitru, directorul general al Bursei de Valori.
BVB: Seful Franklin Templeton este de acord cu listarea FP pe sistemul alternativ

„Mark Mobius si-a exprimat acordul, atat verbal, cat si in scris, pentru prelistarea Fondului Proprietatea pe ATS-ul bursei, pe sectiunea New Market”, a spus Anca Dumitru, citata de Mediafax.

Ea a afirmat ca din punct de vedere tehnic prelistarea se poate realiza imediat dupa autorizarea sistemului alternativ de tranzactionare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Posibilitatea listarii Fondului Proprietatea pe sistemul alternativ a fost anuntata la finele lunii martie de catre presedintele Consiliului de Administratie al Bursei, Stere Farmache.

Pe sistemul alternativ al BVB vor fi transferate actiunile companiilor care nu sunt listate pe o piata reglementata, precum si titluri admise la tranzactionare pe bursele externe, dar nu si in Romania.

Sistemul alternativ este destinat companiilor care nu indeplinesc criteriile minime pentru listarea pe piata reglementata a BVB, fie ca functioneaza de mai putin de trei ani, au un free-float mai redus de 25% sau au un capital sub un milion de euro.

Contractul de administare a Fondului Proprietatea de catre Franklin Templeton a fost semnat pe 25 februarie si va intra in vigoare dupa inscrierea FP la CNVM. Comisia a dat termen 45 de zile incepand cu 23 februarie, data deciziei, pentru inscierea FP ca organism de plasament colectiv.

Franklin Templeton a castigat licitatia pentru administrarea FP in iunie 2009.

Fondul Proprietatea a depus in luna martie cea mai mare parte a documentatiei necesare inscrierii la CNVM ca organism de plasament colectiv de tip special, sub forma unei societati inchise de investitii, masura fiind necesara listarii la Bursa.