Consortiul format din Raiffeisen Capital & Investment (RCI), BT
Securities si firma ceha de brokeraj Wood& Co. a semnat miercuri cu
OPSPI contractul pentru intermedierea ofertei prin care statul vrea sa
vanda pe bursa 15% din Transgaz.
Consortiul a depus, pe 8 decembrie, singura oferta pentru intermedierea ofertei secundare, scrie Mediafax.
Daca oferta s-ar realiza la pretul de la finalul sedintei de miercuri al actiunilor Transgaz, statul ar putea incasa 415 milioane lei (95,5 milioane euro).
Seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Florin-Laurentiu Vladan, spunea la mijlocul lunii decembrie ca oferta ar urma sa se deruleze in perioada martie-aprilie.
Statul detine 73,51% din actiunile companiei nationale de transport al gazelor naturale. In actionariatul Transgaz se regaseste si Fondul Proprietatea, care detine 14,98% din titluri, iar restul de 11,5% din actiuni sunt in portofoliile investitorilor de la bursa.
Guvernul s-a angajat fata de FMI sa vanda actiuni reprezentand cate 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel putin 10% din Hidroelectrica si Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom, o participatie de 20% din CFR Marfa si pana la 20% din Tarom.
Statul a selectat deja intermediarii pentru ofertele de la Transelectrica, Transgaz, Romgaz si Tarom.
BURSE
Cine ajuta statul sa vanda 15% din Transgaz
25 ianuarie 2012, ora 18:19 | 59 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din BURSE
25 mai 2012, ora 10:47 in Burse |
17 vizualizari |
0 comentarii
22 mai 2012, ora 16:19 in |
85 vizualizari |
0 comentarii
18 mai 2012, ora 09:05 in |
89 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Companiile romanesti sunt tot mai interesate de piata africana
- Bulgaria vrea o autostrada de 300 km pe ruta Ruse - Svilengrad, in 4 ani
- BCR a luat 50 mil. euro de la BEI pentru finantarea companiilor de pe piata locala
- Garantia acordata consumatorului: Restrictii si riscuri in ofertele lansate de comercianti
- Chinezii cuceresc piata multiplex-urilor, dupa o tranzactie de 2,6 mld. $
Ultima ora
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook (vineri, 12:21)
- Banca Transilvania intra in actionariatul SSIF Broker (vineri, 07:43)
- NYSE Euronext incearca sa convinga Facebook sa-si transfere flotarea de pe Nasdaq (joi, 11:11)
- Actiunile Facebook scad cu 8% in deschiderea bursei din SUA. La cat coboara capitalizarea? (marti, 18:17)
- Scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10% (luni, 17:57)
- Bursele europene au deschis luni in scadere, la minimul ultimelor 5 luni (luni, 11:24)
- Facebook scrie istorie la bursa americana (luni, 08:23)
- Cum a dezamagit Facebook la debutul pe bursa (sambata, 10:42)
- 74 $ pentru o actiune Facebook in Germania? (vineri, 17:08)
- Bursele europene, in scadere puternica. Madridul, la un minim record (vineri, 11:08)
- Cum a dezamagit Facebook la debutul pe bursa
- Brokeri: Impozitul anticipat va descuraja investitorii si va reduce tranzactiile
- Scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10%
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Facebook scrie istorie la bursa americana
- Cum a dezamagit Facebook la debutul pe bursa
- Brokeri: Impozitul anticipat va descuraja investitorii si va reduce tranzactiile
- Scaderea actiunilor Facebook s-a accelerat la peste 10%
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Facebook scrie istorie la bursa americana
- Listare cu peripetii: Avocatii pregatesc un proces colectiv impotriva Facebook
- Finantele renunta la impozitul pe tranzactie si introduc plata anuala pe castig
- Banca Transilvania intra in actionariatul SSIF Broker
- NYSE Euronext incearca sa convinga Facebook sa-si transfere flotarea de pe Nasdaq
- Actiunile Facebook scad cu 8% in deschiderea bursei din SUA. La cat coboara capitalizarea?






