BURSE

Romgaz: Ce evolutie ar putea avea noua vedeta de la BVB in urmatoarele 6 luni

11 noiembrie 2013, ora 14:43 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
romgaz.jpg
Actiunile Romgaz ar putea ajunge la 33,74 de lei/actiune in urmatoarele sase luni, adica cu 12,47% mai mult fata de pretul de oferta de 30 de lei, si un avans de 18,38% fata de pretul cu discount de 5%, de 28,5 lei/actiune, se arata intr-un raport XTB Romania.

Prognoza are la baza o analiza comparativa luand in calcul companii din Rusia, Suedia, Polonia, Romania si Norvegia. 
Titlurile Romgaz sunt in zona medie de evaluare, potrivit seriei folosite spre comparatie.

Evaluarea Romgaz (SNG) este mai avantajoasa decat media in cazul raportului PER (pret/profitul pe actiune) (8,7 vs. 9,5 media, unde cifre mai coborate inseamna o subevaluare relativa) si P/BV (pret/valoare contabila) (1,22 versus 2,12), dar mai scumpa privind la raportul dintre pret si cifra de afaceri, P/S (2,86 fata de 2,24 in medie).

Folosind o evaluare medie care ia in calcul atat analiza comparativa a indicatorilor de evaluare, cat si estimarea valorii pornind de la valoarea prognozata a dividendului, o valoare considerata justificata fundamental se situeaza la 32,14 lei/actiune.

Totusi, acest pret nu reflecta in totalitate oportunitatile generate de liberalizarea pretului gazelor, care vor amplifica profiturile chiar si in ipoteza suprataxarii lor.

Ajustarea pretului cu astfel de premise conduce la estimarea de crestere a actiunilor cu 12,47% in urmatoarele sase luni.

"Orice estimare pe termen mediu si lung trebuie sa ia in calcul anumite riscuri, unele dintre ele fiind semnificative. Performanta companiei poate fi afectata pe termen lung de epuizarea resurselor – in conditiile in care nu mai apar descoperiri de zacaminte majore, de posibila imixtiune a statului, care ramane actionarul majoritar dupa oferta, in afacerile companiei si de majorarea redeventelor si a taxelor. O alta categorie de riscuri provine din tranzactionarea libera a actiunilor: sporirea ofertei prin scoaterea in piata a unui pachet suplimentar din partea statului (putin probabil in 2014) sau a Fondului Proprietatea (limitat la vanzare pentru 180 de zile)", a declarat Claudiu Cazacu, analist-sef XTB Romania.

Fluctuatiile pietelor de capital globale pot afecta semnificativ bursa locala, si deci si titlurile Romgaz, mai ales in cazul unor corectii de amplitudine mare, in legatura cu restrictionarea politicii monetare a bancii centrale din SUA, Federal Reserve.

"Oportunitatile vin din liberalizarea pretului la gaze, care va asigura o crestere a profitului chiar si in conditiile supraimpozitarii selective. Proiectele de explorare ar putea aduce avantaje in cazul unor descoperiri, insa investitorul prudent nu isi va baza decizia de investitie doar pe un asemenea scenariu, avand in vedere gradul mare de incertitudine", a adaugat Claudiu Cazacu.



Intrarea BERD in actionariat, cu 1,9% din titluri e un factor de incredere in relatia cu investitorii globali. BERD va incerca, potrivit comunicatului propriu, sa ajute la dezvoltarea guvernantei corporative, a controlului intern si a gestiunii impactului asupra mediului.

Ministrul Delegat pentru Energie a anuntat de asemenea ca este in lucru o strategie energetica, ce ar putea intari pozitia Romgaz in sistemul national si spori importanta sa regionala.

Oferta Romgaz s-a incheiat, prin prisma interesului suscitat, cu un succes de proportii neasteptate si neobisnuite pentru piata de capital autohtona.

Cererea a fost de 17 ori mai mare decat suma alocata pentru transa de retail, statul activand optiunea de realocare intre transe. Transferul de 5% dinspre transa institutionala spre cea ”de retail” a avut doar un efect limitat, cei care au plasat ordine in segmentul de retail au reusit sa cumpere mai putin decat a 13-a parte din ceea ce isi propusesera.

Actiunile Romgaz sunt asteptate la tranzactionare pe 12 noiembrie, sub simbolul SNG la Bucuresti si SNGR la Londra.

Efervescenta perioadei de subscriere este de asteptat sa se transpuna intr-un interes ridicat in prima sedinta de tranzactionare. Pretul va fi determinat de batalia dintre investitorii care doresc sa isi majoreze detinerile, dintre care o mare parte vor avea cel mai probabil un orizont de detinere de peste 3-6 luni si cumparatorii din oferta publica initiala atrasi de marcarea unui profit pe termen scurt.

Vanzatorii vor urmari un castig cu caracter speculativ, acumulat intr-o perioada de mai putin de o luna. In piata vor fi prezenti si speculatori, orientati pe miscari rapid, care vor cauta sa cumpere si sa vanda chiar si in interiorul aceleiasi sedinte (intra-day).

"Totul se va reduce astfel la agresivitatea ordinelor la cumparare in raport cu oferta disponibila. Deschiderea ar urma, folosind experienta listarilor companiilor de stat din energie anterioare, sa aduca profit investitorilor din oferta. Fluctuatiile in interiorul sesiunii ar putea fi de cel putin 15% intre nivelul minim si cel maxim al zilei", au conchis reprezentantii XTB Romania.

Oferta publica Romgaz a fost un succes, subscrierea a fost finalizata la un pret de 30 de lei/actiune, iar suma totala obtinuta a fost de 1,734 miliarde lei (390,9 milioane euro respectiv 534,63 milioane dolari SUA).

Intervalul de pret al ofertei publice Romgaz a fost de 24-32 lei/actiune
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Luni, 17 Iunie 2019, 12:36
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter