- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Concurs de tranzactionare cu premiu de 1 milion de euro si trei Mercedes-uri

13 Apr, 13:43 • Redactia DailyBusiness
Casa de brokeraj X-Trade Brokers a lansat un concurs international de tranzactionare pe pietele de capital, cu un premiu de 1 milion de euro. Pot participa cei care isi deschid conturi demonstrative de tranzactionare.
Concurs de tranzactionare cu premiu de 1 milion de euro si trei Mercedes-uri

La competitia XTB Trading Cup sunt asteptati sa participe concurenti din 12 tari: Romania, Polonia, Cehia, Slovacia, Spania, Germania, Ungaria, Franta, Turcia, Portugalia, Italia si Marea Britanie.

Concurentii pot participa la concurs folosind conturi demonstrative de tranzactionare cu bani virtuali, dar conditiile sunt cele din piata reala.

„Premiul va fi castigat de concurentul care va realiza cel mai bun randament total, pe toate cele trei sectoare de tranzactionare cuprinse in concurs: forex (inclusiv marfuri si indici bursieri), actiuni si, respectiv, optiuni, cu ponderi diferite in calculul global al randamentului per concurent- detaliile sunt in regulamentul de concurs de pe website-ul nostru. Avand in vedere nivelul premiilor si dimensiunea concursului, avem un partener de exceptie care va audita concursul si anume compania Ernst & Young”, a declarat Victor Safta, directorul X-Trade Brokers Romania.

In Romania, acesta este cel de-al treilea concurs organizat de X-Trade Brokers, editiile anterioare (nationale) avand zeci de mii de participanti care au tranzactionat cu conturi virtuale pentru a castiga premiile constand in autoturisme de lux.

„La prima editie, concursul din Romania a marcat un record de participare, avand cel mai mare numar de concurenti- 40.000 si surclasand astfel tari cu traditie in tranzactionarea pe pietele financiare. Acum concursul este si mai provocator, in primul rand prin dimensiunea premiului si in al doilea rand pentru ca avem ocazia de a fi campionii Europe la tranzactionarea online pe pietele financiare”, a precizat Victor Safta.

In afara de marele premiu in valoare de 1 milion de Euro, XTB Trading Cup va avea si trei premii constand in autoturisme Mercedes SLK, pentru concurentii care realizeaza cele mai bune randamente pe unul dintre cele 3 sectoare mentionate anterior- forex, actiuni sau optiuni.

X-Trade Forex Cup are doua etape: prima, care se desfasoara in perioada 12- 24 aprilie, acopera latura educationala, informand si antrenand participantii in ceea ce priveste platforma de tranzactionare, instrumentele de analiza tehnica si, respectiv, fundamentala, piata forex etc.; cea de-a doua etapa constituie concursul propriu- zis, care va avea loc intre 25 aprilie- 21 mai.

„Pentru a avea sanse reale de castig, in primul rand, trebuie sa vrei sa inveti sa tranzactionezi si sa indraznesti sa vrei 1 milion de euro; apoi, trebuie ca in prima etapa- de training- sa vii la seminariile gratuite pe care le organizam, sa ceri sfaturile analistilor nostri, sa intelegi piata etc”, a aratat Victor Safta.

Dupa perioada de pregatire, toate conturile demonstrative se egaleaza la „ora 0” la nivelul initial de 10.000 Euro (bani virtuali), cu care fiecare concurent intra in concursul propriu-zis. Pe 21 mai, participantul care va avea cel mai mare randament compus pe cele trei sectoare de tranzactionare mentionate, va castiga marele premiu.
La concurs poate participa orice persoana cu varsta de peste 18 ani- cetatean roman sau strain rezident in Romania; inscrierea in concurs nu este conditionata de deschiderea unui cont real pe platforma X-Trade Brokers.

Gala de premiere va avea loc pe 17 iunie la Londra, avand in vedere ca X-Trade Brokers este partener corporate in Formula 1 al echipei Vodafone McLaren Mercedes, cu sediul in Marea Britanie.

X- Trade Brokers DM SA este o casa de brokeraj infiintata in Polonia, in anul 2002. In prezent, compania are sucursale in 19 tari din Europa, Asia si America Centrala. Pe piata din Romania, X- Trade Brokers s-a lansat oficial in februarie 2009 si este autorizata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

La nivel european, X-Trade Brokers are peste 20.000 de clienti care tranzactioneaza lunar un volum ce depaseste 25 miliarde euro (in marja).