- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

A apus epoca lui \”500 de euro\” ca salariu de start! Acum, absolventii de facultati primesc minimul prevazut de lege

16 Aug, 00:01 • cristina.mihai
Schimbarea raportului de putere intre candidatii la job si angajatori a determinat si o scadere considerabila a salariilor oferite de acestia din urma. Astfel, in unele cazuri acestea sunt si cu 40% mai mici decat inainte de criza. Specialistii in resurse umane au prezentat situatiile in care salariile oferite de angajator s-au diminuat cel mai mult.
A apus epoca lui \500 de euro\ ca salariu de start! Acum, absolventii de facultati primesc minimul prevazut de lege

Printre cei mai afectati de situatia actuala de pe piata muncii, cand numarul de slujbe este extreme de redus, sunt proaspetii absolventi care in 2007 si chiar la inceput de 2008 nu puteau concepe un job pe un salariu care sa nu fie in jurul a 500 de euro.

„Proaspatii absolventii erau angajati si pentru 700-800 euro pe luna. Acum multe companii nu le mai ofera pentru inceput decat salariul minim stabilit de lege”, spune Mihaela Tudorancea, managing partner la Nefertiti Human Consulting.

Nici macar in cazul angajatorilor din domenii recunoscute ca avand o politica salariala peste media pietei, cum sunt IT-ul sau domeniul financiar-bancar, salariile de inceput nu mai sunt atat de motivante ca pe vremuri.

Spre exemplu, Alexandru, un tanar care a terminat facultatea de matematica-informatica anul trecut, lucreaza in prezent la o firma de IT mica pe un salariu de 1.400 lei. „Este un job part-time, dar in urma cu 3 ani am avut un job similar platit cu aproape 500 euro, fara sa am experienta si fiind inca student”, spune Alexandru.

Totusi, el face parte din categoria celor norocosi, multi dintre absolventii unor facultati cautand de peste un an job-uri fara a gasi. Acesta este situatia lui Vlad, un tanar care a terminat comunicarea acum 2 ani, dar care desi a depus CV-uri la toate targurile de job-uri, inca nu a gasit niciun post si nici macar nu a fost chemat la vreun interviu. Acum, tanarul ia in calcul sa se angajeze la un call center.

Tinerii absolventii isi gasesc in prezent mult mai greu job-uri, insa situatia se aplica si celor care au experienta dar si-au pierdut locul de munca. In aceasta zona salariile oferite de angajatori au scazut in unele cazuri chiar si cu procente de 30-40%, fata de 2008.

„Salariile oferite acum sunt cu 10% pana la 30% mai mici decat cele oferite de companii in 2008. Procentul creste in cazul posturilor in care valoarea este mai ridicata”, spune Oana Datki, Country manager al firmei de HR Consulteam. Mihaela Tudorancea, managing partner la Nefertiti Human Consulting, spune ca sunt si situatii in care acestea sunt cu 40% mai reduse. Fata de 2009 salariile oferite acum sunt sensibil egale, diferentele fiind de maxim 10-15% in plus sau minus.

Aceasta situatie se aplica in general in cazul persoanelor care nu au job. In cazul persoanelor care isi schimba locul de munca situatia este diferita pentru ca in negociere se pleaca de la salariul pe care il castiga in acel moment la celalalt loc de munca.

„Sunt putine situatiile in care cineva care are deja un loc de munca sa plece la o alta companie pe un salariu mai mic”, spune Datki.

Totusi si in aceasta zona au aparut modificari importante. Astfel, daca in anii trecuti nu se punea problema ca un angajat sa nu ceara 20-25% peste salariul actual de la noul angajator, acum schimbarea locului de munca nu mai are ca obiectiv principal un salariu mai mare, spune Oana Datki.

„In prezent, cei care isi schimba locul de munca o fac pentru un salariu similar cu cel de la vechiul loc de munca, decizia de schimbare fiind fundamentata pe alte criterii, cum ar fi siguranta companiei sau faptul ca noul loc de munca este mai interesant”, adauga Oana Datki.

Chiar daca oferta de locuri de munca de pe piata este extrem de redusa comparativ cu cererea, Tudorancea spune ca in ultimul timp pe piata au mai aparut si oferte de job-uri interesante pentru pozitii de management, iar salariile sunt la nivelul din 2008, pentru un post de director financiar oferindu-se 2.500-2.700 euro.

„Apar posturi vacante interesante, cel mai probabil dintre cele desfiintate in 2009, asa ca avem o usoara motivare sa fim mai putin pesimisti, cel putin”, considera Tudorancea.

Pentru anul 2010, angajatorii actioneaza in continuare prudent si nu ofera salarii peste nivelul pietei. Exceptiile sunt in zona pozitiilor strategice si a celor cu un grad mare de specializare. „La nivel local, estimam o crestere a salariilor cu aproximativ 2% pentru anul in curs”, crede Larisa Condriuc, Branch Manager la Manpower.

Domeniile pozitionate traditional in zona de top din punct de vedere al politicii salariale si de beneficii sunt cel financiar sau IT si inginerie. De asemene, industriile cele mai puternice – banci, IT, telecom, FMCG – sunt si angajatorii cei mai atractivi pe piata din acest punct de vedere, mai spune Larisa Condriuc.