- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Bugetarii ar putea reveni la veniturile salariale din 2009

17 Mar, 14:24 • Redactia DailyBusiness
Guvernul ar putea adopta un act normativ care sa modifice Ordonanta 1/2010, care nu mai permite reinoirea contractelor colective de munca, eliminand astfel acordarea sporurilor negociate si prevazute prin acestea, ceea ce a condus la diminuarea veniturilor bugetarilor anul acesta, potrivit Mediafax.
Bugetarii ar putea reveni la veniturile salariale din 2009

Reprezentantul Blocului National Sindical (BNS), Mihaela Neacsu, a declarat miercuri, la finalul discutiilor de la Ministerul de Finante, ca reprezentantii Guvernului au recunoscut ca sunt necesare anumite masuri pentru reglementarea veniturilor diminuate in urma aplicarii Legii 330/2009 privind sistemul unitar de salarizare.

Vicepresedintele Confederatiei National Sindicale „Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu, a afirmat ca salariile bugetarilor au fost diminuate si cu 30-40 la suta in anumite cazuri, iar cea mai simpla cale de a indrepta acest lucru este modificarea Ordonantei 1/2010 care, in opinia acestuia, „a bulversat Legea 330”.