CARIERE

Ce job-uri se mai oferteaza la targuri

14 aprilie 2010, ora 19:08, autor(i): Cristina Mihai 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
ManHandingOverResume.jpgmc.jpg
Oferta de posturi disponibile la targul de job-uri Angajatori de Top, cel mai mare eveniment de acest tip din Romania, este mai mare cu 30% la editia din aprilie, fata de cea din toamna lui 2009. Ce job-uri vor scoate la bataie companiile? Cele mai multe sunt in zona de outsourcing si cea de IT software.
"Cele mai multe posturi sunt pe zona de software development sau tester in domeniul IT si outsourcing, in special in zona financiara. Totusi, sunt si posturi pe marketing si inginerie si constructii", a spus pentru DailyBusiness.ro Dragos Gheban, project managerul targului.

Potrivit reprezentantilor organizatorilor, din cele circa 1.600 de posturi, aproximativ 10% vor fi in programe de internship, iar restul sunt impartite in mod egal intre pozitii destinate candidatilor fara experienta si posturi in care se solicita experienta.

Cresterea numarului de posturi se datoreaza atat cresterii cu 15% a numarului de companii participante, cat si optimismului cu privire la planurile de recrutare pentru anul 2010.



De altfel, cele mai multe companii prezente la targ vor fi din zona de IT software (19), urmate de firmele din domeniul de servicii si outsourcing (14) si de cele din FMCG si din mediul bancar si servicii financiare (cate 8).

Dintre firmele de IT, Adobe Romania a anuntat ca in 2010 va continua sa angajeze in special pe zona de dezvoltare web. "O sa avem cam 30-50 de pozitii deschise de-a lungul anului. Avem sansa sa lucram la integrarea ultimelor doua achizitii Adobe, Omniture si Business Catalyst", au declarat oficialii Adobe Romania

HP Romania intentioneaza sa isi creasca numarul de angajati cu circa 30% anul acesta.

"HP doreste sa isi extinda echipa prin atragerea de studenti si absolventi de studii superioare, precum si tineri cu experienta profesionala de 2-4 ani care vorbesc cat mai multe limbi straine", au spus reprezentii HP Romania.

Coface Romania va deschide anul acesta in Bucuresti o platforma back-office, care are scopul de a oferi suport tarilor din Europa Centrala si de Est, si va angaja vorbitori de bulgara, slovaca, ceha si maghiara. Platforma back-office va prelua functiile de baza ale echipelor din filialele Coface, pe serviciile de colectare si credit information.

"Pentru aceasta platforma vom angaja cu precadere vorbitori de bulgara, slovaca, ceha si maghiara (in total in jur de 50 de angajati pentru 2010 si inceputul lui 2011)", a declarat Oana Ochiana, HR Manager, Coface Romania.

"Pentru aceste joburi ne vom orienta catre absolventi de studii economice sau juridice, avand cunostinte avansate la una din limbile straine enumerate mai sus, si cu un nivel cel putin mediu la engleza. Toti candidatii vor fi testati la limbi straine, dar vor fi aplicate si teste de aptitudini si personalitate care ne vor ajuta in identificarea candidatilor potriviti pentru pozitiile deschise", a mai spus Ochiana.

KPMG Romania recruteaza cateva zeci de absolventi si tineri profesionisti din domeniul economic si juridic, pentru posturi la nivel de incepator si persoane cu experienta in toate cele trei domenii principale in care presteaza servicii: audit, taxe si consultanta.

In general, 60% dintre job-urile expuse la targurile de profil sunt ocupate in urma CV-urilor primite in timpul evenimentelor, estimeaza specialistii in resurse umane. Ei considera insa ca anul acesta cresterea somajului va determina o majorare a procentajului.

Targul Angajatori de Top va avea loc intre 23 si 24 aprilie la Sala Palatului din Bucuresti.

Targul este organizat de Catalyst Recruitment Solutions, companie specializata in dezvoltarea de solutii pentru atragerea si recrutarea de tinere talente din randul absolventilor, tinerilor profesionisti si specialistilor.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Miercuri, 02 Decembrie 2020, 14:06
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter