Tot mai multe companii locale deruleza programe de internship pentru studenti si tineri absolventi, prin care incearca sa gaseasca omul potrivit, la locul potrivit. In acelasi timp insa, abundenta acestor programe, ce coincide cu un climat economic dificil, naste suspiciuni, potrivit carora aceasta activitate ar fi de fapt o solutie de criza pentru a angaja tineri fara a-i plati.
De unde ipoteza? Recent am discutat cu doi tineri absolventi ai invatamantului superior romanesc, care au fost implicati, separat, in programe de internship. Concluzia dupa doua, respectiv patru luni de munca? "Nu am primit nici un ban. Practic, am muncit cot la cot cu ei, dar fara plata. Am primit doar o adeverinta si atat. La ce am facut pe acolo, puteau sa dea si ei ceva", a spus una dintre persoanele mentionate.
Care este insa adevarul despre aceste programe si cine sunt cu adevarat beneficiarii?
"In conditiile in care rata somajului in randul tinerilor este in jur de 22%, programele de practica sunt colacul de salvare pentru multi dintre acestia. Pe langa oportunitatea de a acumula experienta pe un anumit domeniu, tinerii au in fata o usa deschisa catre un post in organizatie", au declarat reprezentantii companiei de HR Lugera & Makler.
Potrivit specialistilor in HR, internship-urile ar trebui sa fie descrise ca programe win-win, respectiv firmele isi formeaza" o pepiniera" pentru resursa umana, iar practicantul isi imbunatateste cunostintele practice, aduna noi informatii si se confrunta cu situatii de criza reale (chiar daca doar din postura de spectator).
"Bineinteles ca sunt si situatii ce ies din sfera internship-ului, care imprumuta denumirea, insa nu cred ca putem vorbi de o practica in acest sens. De altfel, posturile pe care un angajator le poate aloca pentru un internship sunt reduse numeric si plafonate ierarhic, iar programul presupune totodata dislocarea (cel putin partiala) a unui angajat cu experienta pentru a indruma studentul", a declarat Mihaela Tudorancea, managing partner Nefertiti Human Capital Consulting.
In ceea ce priveste remuneratia, situatiile variaza in functie de profilul internship-ului.
"Daca duci hartii dintr-o parte in alta, operezi pe computer, plus alte activitati conexe, ar trebui ca internship-ul sa fie platit. Pe de alta parte, daca vorbim de un program de management trainee, in care sunt implicati tineri cu potential, care timp de sase luni sau un an sunt formati si ulterior angajati in companie, internship-ul poate fi si fara bani. De ce? Pentru ca programul respectiv ii ofera tanarului o oportunitate, iar compania investeste in formarea lui", a explicat Oana Datki, director al firmei de recrutare Consulteam Romania.
Totodata, Marius Decuseata Brandenburg, country manager la TrendConsult Romania, considera ca tinerii ar trebui sa priveasca internship-urile, chiar daca sunt neplatite, ca oportunitati de crestere profesionala.
"Ma uit la studentii primiti de diferite companii-client si ma intreb ce sanse au la terminarea facultatii. Tuturor le povestesc ceea ce am invatat eu: facultatea nu este suficienta! Cei care au o sansa in plus in fata competitiei sunt cei care inteleg cum merg lucrurile cu adevarat intr-o companie, adica cei care au lucrat in timpul facultatii sau care s-au implicat intr-o asociatie studenteasca legata de mediul de afaceri", a punctat directorul TrendConsult.
Din perspectiva angajatorului insa, dincolo de reducerea costurilor de recrutare, programele de internship reduc si riscul de a aduce in organizatie oameni nepotriviti sau cu asteptari false.
"Piata de internship-uri a crescut atat de mult in ultimii ani, incat a devenit o provocare pentru organizatii sa reuseasca sa se diferentieze. Daca pentru companiile multinationale este usor sa atraga studenti datorita brand-ului, companiile mici reusesc sa faca acest lucru pentru ca le ofera 'internilor' un job real, cu o expunere directa la mediul de business - proiecte reale, clienti reali", a spus Brandenburg.
In ceea ce priveste structura unui programd e internship, durata unui astfel de program variaza de la o companie la alta. In timp ce unele prefera stagii de 3 luni pe perioada verii, altele desfasoara programe in timpul anului scolar, pe sase luni sau chiar un an de zile.
De asemenea, unele programe prevad trecerea "internului" prin mai multe departamente ale unei companii, in timp ce altele se axeaza pe anumite pozitii si proiecte.
Pe de alta parte, inscrierea intr-un astfel de program nu este chiar "floare la ureche", asa cum poate cred unii dintre noi, mare parte din angajatori, indiferent de industrie, optand pentru adevarate procese de recrutare: interviuri, teste de cultura generala, teste de competente si evaluari.
Prin urmarea, chiar daca din perspectiva candidatului, internship-ul nu este acelasi lucru cu a fi angajat, companiile sunt la fel de riguroase atunci cand vine vorba de selectia "talentelor".
CARIERE
Internship-ul: Exploatare sau instrument de recrutare?
03 noiembrie 2011, ora 00:03, autor(i): Roxana Sasu | 266 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din CARIERE
26 mai 2012, ora 00:07 in Cariere |
29 vizualizari |
0 comentarii
22 mai 2012, ora 19:00 in |
193 vizualizari |
0 comentarii
20 mai 2012, ora 10:15 in |
760 vizualizari |
0 comentarii
16 mai 2012, ora 11:49 in |
567 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Companiile romanesti sunt tot mai interesate de piata africana
- E.ON deschide un business center la Cluj. Vezi cate locuri de munca se vor crea
- Peste 80% dintre companiile din Romania isi externalizeaza servicii
- BCR a luat 50 mil. euro de la BEI pentru finantarea companiilor de pe piata locala
- Peste 20.000 de persoane au fost consiliate pentru obtinerea unui loc de munca prin POSDRU
Ultima ora
- Marius Lucian Obreja a fost numit de Ponta la conducerea AVAS (vineri, 13:36)
- Peste 20.000 de persoane au fost consiliate pentru obtinerea unui loc de munca prin POSDRU (miercuri, 17:06)
- Fostul presedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare (miercuri, 16:27)
- Salariatii ar putea sa primeasca tichete pentru carti in valoare de 100 de euro (luni, 18:05)
- Un sindicat din Germania a obtinut cea mai mare crestere salariala din ultimii 20 de ani (luni, 10:20)
- Basescu catre romanii din Chicago: Romania nu poate plati salarii ca in SUA (duminica, 09:54)
- Peste 12.000 de locuri de munca sunt disponibile pe piata (joi, 17:52)
- Ioan Mang a demisionat de la conducerea Educatiei (marti, 19:02)
- Companiile cu peste 1.000 de angajati ar putea fi obligate sa raporteze public impactul social si de mediu (marti, 17:24)
- Sefii o duc bine si pe timp de criza (luni, 06:23)
- Salariatii ar putea sa primeasca tichete pentru carti in valoare de 100 de euro
- MBA in General Management: Program de talie internationala, la Bucuresti (P)
- Basescu catre romanii din Chicago: Romania nu poate plati salarii ca in SUA
- Fostul presedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare
- Un sindicat din Germania a obtinut cea mai mare crestere salariala din ultimii 20 de ani
- Salariatii ar putea sa primeasca tichete pentru carti in valoare de 100 de euro
- MBA in General Management: Program de talie internationala, la Bucuresti (P)
- Basescu catre romanii din Chicago: Romania nu poate plati salarii ca in SUA
- Fostul presedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare
- Un sindicat din Germania a obtinut cea mai mare crestere salariala din ultimii 20 de ani
- Cum aflu la ce sunt bun? Copiii de azi, intre blazare si descoperirea vocatiei
- Marius Lucian Obreja a fost numit de Ponta la conducerea AVAS
- Peste 20.000 de persoane au fost consiliate pentru obtinerea unui loc de munca prin POSDRU
- Fostul presedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat la 9 ani de inchisoare cu executare
- MBA in General Management: Program de talie internationala, la Bucuresti (P)







