
Prin "executiv", studiul se refera la o persoana care este in consiliul de administratie al unei companii.
"Tinand cont ca femeile reprezinta aproximativ jumatate din populatia globului, proportia femeilor aflate la conducerea corporatiilor lasa mult de dorit. Cauzele sunt complexe. Acestea tin de cultura si de structura societatii; in unele cazuri tine de discriminare, dar aceasta poate sa nu fie constientizata, generata de dorinta de a recruta oameni care ti se aseamana", a declarat Sophie Black, director in cadrul diviziei Mercer specializate in remuneratia executivilor.
"Cariera unei femei are de suferit si din cauza maternitatii, care in unele cazuri este vazuta de catre unii angajatori ca o prioritizare a obligatiilor aferente ingrijirii copilului in dauna celor de serviciu", a adaugat Sophie Black.
Conform studiului citat, 71% dintre organizatii nu au o strategie bine definita in sprijinul dezvoltarii de executivi femei.
"Reprezentarea femeilor in consiliile de administratie este o problema majora si genereaza multe discutii la nivelul Uniunii Europene. Aceasta nu este o problema legata de sex. De asemenea, este si o problema de gestiune a talentelo, pentru ca o practica gresita la nivel de companie limiteaza baza de selectie a talentelor. O forta de munca diversificata reduce fluctuatiile de personal, absenteismul si creste creativitatea si inovatia", a explicat Sophie Black.
Studiul arata ca la nivel mondial Arabia Saudita nu are nici o femeie in functii de conducere,fiind urmata de Qatar cu doar 7% din posturi ocupate de femei, urmat de Egipt (16%) si Olanda (19%).
"Cu toate ca este o natiune progresista, Olanda are un numar mare de femei care lucreaza part-time. Femeile care lucreaza cu norma partiala reprezinta un factor determinant pentru numarul mic de femei in functii de conducere. Acest tip de angajat este, de obicei, trecut cu vederea atunci cand se discuta promovarile. Factorii culturali si asteptarile privind indatoririle de crestere a copiilor inseamna, de cele mai multe ori, ca forta de munca este ocupata de femei, deci a redus reprezentarea lor in functiile importante", a mentionat reprezentantul Mercer.
In Europa Centrala si de Est, impartirea dintre femei si barbati este aproape egala in Lituania (44%), urmata de Bulgaria (43%), Federatia Rusa (40%), Estonia si Kazahstan (fiecare cu 37%). Pe locurile urmatoare se regasesc Serbia (36%), Ucraina (35%), Romania (34%), Ungaria (33%), Polonia (30%), Slovacia (30%) si Cehia (27%).
In vestul Europei, tarile cu cea mai mare pondere a femeilor in pozitii de conducere sunt Grecia si Irlanda (cu 33%) urmate de Suedia (30%) si Belgia (29%). Spania, Marea Britanie si Franta au 28% reprezentare feminina in consiliile de administratie. Urmeaza Danemarca si Portugalia.
Mercer a analizat date de la 264.000 de executivi sau manageri seniori din 5.321 companii, din 41 de tari europene.






