- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Salariile din mediul privat au continuat sa creasca si in primul semestru din 2017

04 Aug, 12:45 • Redactia DailyBusiness
Angajații din mediul privat au beneficiat È‹n primele șase luni ale lui 2017 de salarii și bonusuri mai mari, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR.
Salariile din mediul privat au continuat sa creasca si in primul semestru din 2017

 
Salariile
medii din sectorul privat au crescut, astfel, cu 7% È‹n perioada
ianuarie-iunie 2017, față de primul semestru din 2016. Principalii
factori determinanți au fost majorarea salariului minim brut pe
economie dar și posibilele negocieri salariale inițiate la finalul
anului trecut.

Distribuția creșterii a fost inegală dacă ne
raportăm la cele două trimestre – peste 10% È‹n T1
(ianuarie-martie 2017) și doar 2% È‹n T2 (aprilie-iunie 2017).

Principalele industrii unde au crescut salariile sunt:
producția componentelor auto, domeniul pharma și cel de dezvoltare
software.


De
asemenea, și numărul angajărilor s-a majorat, È‹n medie, cu 13% È‹n
această perioadă,
È‹n principal datorită contextului
macroeconomic favorabil, respectiv a creșterii economice
È‹nregistrate È‹n primul trimestru al anului.


Printre
piețele È‹n care numărul de angajați a crescut constant se află
centrele de cercetare și dezvoltare din domeniul auto și nu numai,
zona de BPO sau cea de dezvoltare software. Acestea sunt deja
cunoscute pentru extinderea permanentă și pentru faptul că oferă
salarii peste media altor sectoare. Totuși, angajări s-au făcut și
È‹n retail sau pharma. Industriile È‹n care numărul de angajări a
stagnat È‹n prima parte a anului au fost cea de textile, materiale de
construcții sau servicii financiare„,
a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.



Starea
economiei, mai bună cu peste 11 procente



La
nivelul companiilor analizate, indicatorul starea economiei, format
din evoluția numărului de angajați și evoluția salariilor, a
crescut cu peste 11%.



Romȃnii
care lucrează È‹n mediul privat și-au luat mai multe zile de
concediu de odihnă, dar și medical, È‹n ultimele șase luni. Mai
exact, cu 15, respectiv 5% È‹n plus față de aceeași perioadă a
lui 2016.
Bonusurile medii oferite de companii au cunoscut
același trend pozitiv, È‹nregistrȃnd o evoluție de 13% È‹n prima
parte a anului. ÈŠn consecință, a crescut și bunăstarea
angajaților, cu același număr de procente.

Pentru realizarea
Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a
evoluției recrutărilor, a creșterii salariale și a bunăstării
angajaților, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care
activează în diverse industrii din domeniul privat și care rulează
în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.