- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Studiu: Companiile bucurestene renunta la benefiiciile extra-salariale

19 Oct, 11:06 • Redactia DailyBusiness
Situatia economica nefavorabila din ultimul an si-a pus amprenta si asupra pietei muncii, multe companii din Capitala fiind nevoite sa promoveze o politica de resurse umane bazata pe scaderea costurilor, prin reducerea beneficiilor extra-salariale si a numarului de angajati, conform unui studiu realizat de Mednet Marketing Research Center.
Studiu: Companiile bucurestene renunta la benefiiciile extra-salariale

Sondajul de opinie, efectuat pentru Media XPrimm, este constituit de intervievarea a 25 de manageri de resurse umane din companiile bucurestene, in perioada 1-15 septembrie.

„Puterea de negociere s-a schimbat. Daca acum 2 ani exista o presiune catre angajatori, acestia trebuind sa ofere pachete salariale cat mai motivante si cat mai atractive, acum, din cauza situatiei in care se afla economia, lucrurile s-au schimbat”, a declarat unul dintre managerii de resurse umane intervievati.

„Angajatii sunt dispusi sa primeasca aproape orice, numai sa fie angajati, astfel incat, pentru protejarea resurselor, companiile tind sa aleaga cu grija beneficiile extra-salariale pe care sa le mai ofere angajatilor”, a adaugat directorul.

Primele 2 locuri in preferintele romanilor, cand vine vorba despre beneficii extra-salariale, sunt ocupate de asigurarile de sanatate si de abonamentele la o clinica medicala privata, urmate de pensiile private facultative si asigurarile de viata, conform Mednet.