COMPANII, LIFESTYLE

Cel mai mare producator roman de cosmetice anunta cresterea vanzarilor in 2018

31 ianuarie 2019, ora 13:05 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Farmec.jpg
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a înregistrat în anul 2018 o serie de succese, atât în ceea ce privește portofoliul de branduri, cât și în privința planurilor la nivel de companie, datorită unei strategii curajoase de expansiune.
Farmec a marcat în 2018 o nouă etapă în evoluția brandului Gerovital: pătrunderea pe segmentul de cosmetică decorativă, prin lansarea gamei Gerovital Beauty.

Pe parcursul anului, alte patru game au fost modernizate și extinse cu noi produse: Doina, Farmec Tratament Expert și Ultrarezistent, Aslavital Mineralactiv și Gerovital Tratament Expert.

„Cursul ascendent din 2018 s-a datorat mai multor factori, precum: intrarea pe noi segmente, modernizarea constantă a portofoliului, activitățile de implicare socială, deschiderile de noi magazine și optimizările proceselor din ecommerce și din magazinele noastre de brand”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.



În 2018, au fost inaugurate 5 magazine de brand, compania clujeană ajungând astfel la o rețea de 26 de magazine Farmec și Gerovital, cu acoperire națională. Primul magazin deschis a fost cel din Oradea, fiind urmat de Constanța, Cluj-Napoca și alte două spații în București: în Centrul Comercial Sun-Plaza și în Centrul Vechi.

În cele 12 luni, în cadrul magazinelor de brand din țară au fost eliberate în jur de 300.000 de bonuri. La avântul businessului Farmec din 2018 au contribuit substanțial vânzările din rețeaua magazinelor de brand, în creștere cu 40%, dar și vânzările din online, care au înregistrat o majorare de 19%, comparativ cu 2017.

În top 3 vânzări ale magazinelor de brand se află gamele Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 Equilibrium și Gerovital Luxury. În ceea ce privește comerțul online, cele mai vândute 3 game au fost Aslavital Mineralactiv, Gerovital Beauty si Gerovital Tratament Expert.

În 2018, magazinul online Farmec a înregistrat o creștere cu peste 48% a tranzacțiilor efectuate pe telefonul mobil și un trafic lunar de peste 190.000 de vizitatori, cu 30% mai mult decât în 2017.

De asemenea, în 2018, clienții magazinelor proprii și ai celui online au beneficiat de noi servicii, precum serviciul de împachetare a cadourilor, ședinte de machiaj gratuite în magazine realizate de make-up artiștii Gerovital și cardul cadou.

Farmec S.A. Cluj-Napoca - cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc - comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări. În ianuarie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca (3 magazine), Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara şi 18 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București (5 magazine), Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Ultima ora
KeyJobs - Job-uri premium
Vineri, 19 Aprilie 2019, 22:06
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter