COMPANII

Petrom a constituit un provizion de 559 mil.lei pentru Arpechim (Update 2)

06 noiembrie 2008, ora 09:47 | 564 afisari
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
petromstation2.jpg
Cea mai mare companie din Romania, Petrom, a constituit in trimestrul al treilea un provizion de 559 milioane lei (circa 150 milioane euro), care reprezinta intreaga valoare contabila neta a activelor rafinariei Arpechim, unitatea avand o rata de profitabilitate scazuta care nu este estimata sa se imbunatateasca pe termen mediu.
"In T3/08 am inregistrat din nou rezultate pozitive, in pofida mediului macroeconomic care a inceput sa se deterioreze. Am continuat programul de investitii menit sa sporeasca eficienta companiei, am mentinut productia de titei la nivelul la care a fost stabilizata in cursul anului trecut si am inregistrat o crestere constanta la vanzarile de produse petroliere", a spus Mariana Gheorghe, directorul executiv al Petrom.

Petrom a raportat pentru al treilea trimestru un profit net de 626 milioane lei (174,86 milioane euro), cu doar 5% mai mic decat cel consemnat in intervalul echivalent din 2007, ridicandu-se astfel peste asteptarile analistilor. In trimestrul III de anul trecut, compania raportase un castig net de 661 milioane lei.

Afacerile celei mai mari companii din Romania, dupa valoarea de piata, au sporit in primele noua luni din acest an cu 50%, la 13 miliarde lei (3,57 miliarde euro), fata de nivelul cifrei de afaceri din intervalul similar din 2007, de 8,67 miliarde lei. Petrom mentioneaza ca avansul puternic al cifrei de afaceri se datoreaza vanzarilor mai mari de combustibili, atat pe piata interna, cat si pe cea externa.

Petrom a atras in intervalul ianuarie - septembrie venituri totale de 15,08 miliarde lei (4,14 miliarde euro), cu 62% mai mari comparativ cu aceeasi perioada din 2007, cand incasarile au insumat 9,27 miliarde lei. In schimb, cheltuielile la noua luni s-au majorat in acelasi ritm - cu 63% - la 12,233 miliarde lei (3,36 miliarde euro) fata de costurile din acelasi interval din 2007, de 7,47 miliarde lei.

Totodata, Petrom si-a majorat semnificativ investitiile in primele noua luni, de aproape doua ori, pana la 4,638 miliarde lei (1,274 miliarde euro), dupa ce in perioada ianuarie - septembrie 2008 investise 2,376 miliarde lei.

Grupul austriac OMV este actionarul majoritar al Petrom, cu o participatie de 51,01%, in vreme ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) detine un pachet de 20,64% din actiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%.

Actiunile Petrom (SNP) sunt listate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si potrivit cotatiei de miercuri, de 0,19 lei/actiune, este compania din Romania cu cea mai mare valoare de piata, de 10,76 miliarde lei (2,92 miliarde euro).

Cifra de afaceri Petrom a crescut cu 50%, la 9 luni (Update 1)

06 noiembrie 2008, ora 09:11 | 534 afisari
petromstation2.jpg
Cifra de afaceri a companiei Petrom a crescut, in primele 9 luni din acest an, cu 50%, la 13 miliarde lei (3,5 miliarde euro). In trimestrul III, cea mai mare companie romaneasca a inregistrat o cifra de afaceri de 4,7 miliarde de lei, in crestere cu 46% comparativ intervalul similar din 2007.

Petrom a anuntat un profit operational pe trimestrul al III-lea de 643 milioane lei, in scadere cu 7% fata de intervalul iulie-septembrie 2007, si cu 23,2% fata de trimestrului II din acest an.

Raportat la 9 luni, profitul operational (EBIT) a fost de 2,5 miliarde lei, cu 54% mai mare decat rezultatul afisat pentru perioada similara a anului precedent

"In trimestrul trei am inregistrat din nou rezultate pozitive, in pofida mediului macroeconomic care a inceput sa se deterioreze. Am continuat programul de investitii menit sa sporeasca eficienta companiei, am mentinut productia de titei la nivelul la care a fost stabilizata in cursul anului trecut si am inregistrat o crestere constanta la vanzarile de produse petroliere. Ca urmare a provizionului inregistrat pentru rafinaria Arpechim, profitul operational si profitul net au fost mai scazute fata de trimestrul trei din 2007 si trimestrul doi din 2008", a declarat, joi, intr-un comunicat directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.

Profitul Petrom a scazut in trimestrul III cu 5%, la 626 mil. lei (Articol initial)

06 noiembrie 2008, ora 09:03 | 366 afisari
petrom-mic.jpg
Cea mai mare companie din Romania, Petrom, a incheiat trimestrul al III-lea cu un profit net in scadere cu 5%, de 626 mil. lei (172 mil. euro).
Raportat la nivelul primelor 9 luni, castigul Petrom a crescut cu 48%, la 2,29 mld. lei (629 mil. euro), în timp ce veniturile au crescut cu 62%, la 15,08 mld.lei (4,14 mld. euro).

Actionarul majoritar al Petrom, grupul austriac OMV a anuntat, tot joi, un profit de 1,89 mld.euro in primele 9 luni, in crestere cu 27% fata de perioada similara a anului trecut. Raportat la trimestrul III, insa, OMV a inregistrat un profit in scadere cu 10%, de 546 de milioane de euro, din cauza scaderii pretului petrolului.

Vanzarile OMV au urcat cu 38% in intervalul ianuarie-septembrie, la 19,77 miliarde euro, fata de 14,31 miliarde euro in perioada similara a anului trecut.

In trimestrul al treilea, cresterea vanzarilor a fost mai temperata, respectiv de 33%, de la 5,13 miliarde euro la 6,85 miliarde euro.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Sambata, 26 Mai 2012, 21:35
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter