
Economia mondiala trece prin cea mai grava criza de dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Rand pe rand, ca intr-un castel de carti de joc, cele mai puternice economii ale lumii, de la Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Spania si Germania, au intrat in recesiune. Taifunul financiar, spun specialistii, a maturat inclusiv promitatoarele economii emergente si a dovedit ca globalizarea are si multe efecte negative.
Daca acum un an, afacerile transfrontaliere inregistrau o dezvoltare spectaculoasa, iar green-field-urile, contractele de import-export, speculatiile pe bursele internationale si investitiile de capital pareau sa nu mai cunoasca granite, odata cu prabusirea primelor banci americane, intregul sistem financiar mondial s-a blocat, iar sutele de miliarde de euro pompate de guverne nu au reusit sa scoata economia mondiala din starea de paralizie care tinde sa se extinda. Unul din motive? In mod paradoxal, autoritatile au ignorat faptul ca business-ul, indiferent de domeniu, are la baza o puternica componenta afectiva.
Ineficienta masurilor luate de guverne, ezitarile "expertilor" si lipsa de perspectiva au facut ca neincrederea sa devina generala, iar pe acest fond, sistemul economic a ajuns sa se blocheze, spun unii experti, pentru o perioada lunga de timp.
Criza este un amestec de economie si psihologieRudy Giuliani, fost primar al New York-ului
Sistemul bancar, sub mantia fricii
Specialistii spun ca fenomenul neincrederii a inceput in sistemul bancar odata cu dezumflarea balonului speculativ ipotecar si s-a propagat apoi exponential in toata economia. Expertul David Wyss, de la Standard&Poors, declara, recent, ca odata cu aparitia crizei financiare, prima reactie a managerilor de banca a fost sa suspende toate liniile de finantare, de teama unor noi pierderi.
"Lipsiti de know-how-ul gestionarii unor astfel de perioade de criza, moda freezing-ului financiar s-a extins rapid in toata economia mondiala. S-a ajuns in situatii in care relatii de afaceri de ani de zile s-au rupt peste noapte, din teama ca firma partenera a fost contaminata de criza", declara David Wyss.
Fostul primar al New York-ului, Rudy Giuliani explica, intr-un interviu acordat recent la Bucuresti, ca America, din acest punct de vedere, se afla in topul neincrederii.
Cum defineste un economist vremurile grele: Recesiune este atunci cind vecinul meu isi pierde slujba. Depresiune este cind imi pierd eu slujba. Panica este cind sotia mea isi pierde slujbaLegile lui Murphy
Fenomenul neincrederii afecteaza, in prezent, toata economia mondiala, iar Romania a adoptat rapid aceasta "moda". Analistii economici spun ca, poate cel mai bine, acest fenomen se vede in Romania in domeniul imobiliar, acolo unde panica, teama, nesiguranta si neincrederea au luat repede locul entuziasmului debordant din anii trecuti.
Sunt mii de firme imobiliare care se lupta pe o piata haotica, marcata de neincredere si lipsa unor repere, de orice fel. Pe de o parte vedem panica dezvoltatorilor, ce isi vad business-urile adancindu-se in pierderi, pe de alta disperarea constructorilor care refuza sa preia noi contracte, de teama ca nu vor fi platiti, spun expertii pietei.
Cumparatorii nu mai au incredere in estimarile specialistilor, preturile nu mai au fundamente, bancile nu mai acorda credite de teama ca valoarea imobilelor va continua sa fluctueze. Neincrederea este generala, iar efectele sunt foarte grave. Constructiile, aflate in topul afacerilor care contribuiau la cresterea PIB-ului, se zbat acum in plasa tot mai stransa a falimentului.
Guvernul, specialistii si durata crizei
Intr-o perioada de criza, business-ul are nevoie mai mult ca oricand de repere de stabilitate, spune Bernard Baumohl, director executiv la Economic Outlook. De aceea, atentia mediului de afaceri se indreapta tot mai puternic catre stat, iar ajutorul acestuia devine fundamental. De la investitii in economie, la creditarea unor domenii considerate strategice precum infrastructura, la garantarea liniilor de finantare si elaborarea unui cadrul fiscal adaptat crizei, oamenii de afaceri privesc cu speranta la autoritati.
Atunci cand sperantele sunt desarte, cand masurile sunt ezitante, efectele crizei se simt si mai puternic in economieBernard Baumohl, director executiv la Economic Outlook
In Statele Unite, politicul a inteles ca e nevoie de un mesaj unitar, de un plan coerent de masuri anti-criza, iar promovarea spectaculoasa a noului presedinte Barack Obama, a planului sau de relansare a economiei are, potrivit specialistilor, ca una dintre principalele componente reinstaurarea increderii.
"Instalarea lui Obama a presupus un ceremonial fara precedent. Sutele de milioane de dolari cheltuite pentru acest eveniment, mesajele transmise de noul presedinte, ridicarea lui in mass-media la rangul de salvator al natiunii, au ca scop reinstalarea increderii americanilor, redarea sperantelor intr-o economie in care sentimentul joaca un rol esential", a declarat Paul Kasriel, economist-sef la Northern Trust din Chicago.
Spre deosebire de Statele Unite, in Romania s-a actionat total pe dos, spun analistii. In prima faza, autoritatile au negat existenta unei crizei, iar apoi, cand situatia economica a devenit alarmanta, nu au mai stiut ce sa faca.
"Managementul crizei este o necunoscuta in Romania, indiferent daca vorbim de guvernanti sau de mediul de business", spune analistul Cristian Dinulescu.
"Guvernul Tariceanu a ignorat criza, gandindu-se ca oricum va fi inlocuit, iar cabinetul Boc dovedeste o lipsa totala de viziune. In afara unor masuri inspirate din experienta occidentala, care nici ele nu au fost implementate, nu exista, cel putin pentru moment nicio tendinta clara. In acest fel, noul guvern nu face altceva decat sa contribuie la amplificare sentimentului de neincredere, mai ales a investitorilor straini. Comisia Europeana si-a demonstrat deja neincrederea in capacitatea guvernului de la Bucuresti ", a mai spus analistul.
Dincolo de ezitarile autoritatilor, nici in mediul privat lucrurile nu stau mai bine. Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, declara, recent, intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro, ca impactul crizei in Romania a fost poate chiar mai puternic decat in alte tari pentru ca managementul romanesc nu a fost pregatit sa intampine astfel de situatii.
Multi dintre managerii romani au crescut intr-o economie in care si daca nu faceai absolut nimic, business-ul mergea de la sine. Acum, in timpul crizei, se vede cu adevarat cine stie sa conduca o firmaCristian Parvan, secretar general AOAR
"Prima masura luata de multi manageri a fost sa taie cheltuielile de marketing-publicitate, apoi au taiat din salarii si acum se vad in situatia de a nu mai sti ce sa faca", declara Parvan.
Cum sa scapi de neincredere?
Acum cateva luni, analistii economici estimau ca perioada de recesiune se va incheia in maxim 2 ani. Intre timp, pe fondul accentuarii crizei economice mondiale, prognozele au devenit incerte, tot mai multi experti estimand ca efectele crizei vor fi de durata.
Pe timp de criza, nu este bine sa fii nici prea optimist, dar nici prea pesimist. Daca crezi ca lucrurile merg rau, ele vor avea un deznodamant si mai rauRudy Giuliani, fost primar al New York-ului
Ce ar trebui sa faca un om de afaceri in aceasta perioada? Nicholas Bate, managerul firmei de consultanta Strategic Edge Ltd, spune in cartea sa "Cum sa combateti recesiunea", ca estential este sa isi pastreze cumpatul si sa incerce sa priveasca in perspectiva.
Esenta este ca toti cei care intra in contact cu clientii sa vanda. Daca oferta nu contine nimic special, este la fel de eficienta ca si a concurentei. Creati oferte specialeNicholas Bate, manager Strategic Edge Ltd
"Panica in fata crizei economice face o companie sa reduca la minimum costurile, cand de fapt ar trebui sa investeasca in angajati, echipamente esentiale, tehnologie, canale de distributie sau in propria imagine. Fara investitii, o firma nu va putea sa fie in forma cand recesiunea se va sfarsi", scrie Nicholas Bate.
"In perioadele de criza, este bine ca actionarii sa aiba controlul banilor - veniturile, profitul si fluxul de numerar. Abilitatea de a vinde poate face o firma sa iasa cu bine din recesiune. A vinde inseamna actiune si antreprenorii trebuie sa aiba initiativa. Asteptarea comenzilor este usoara cand economia este infloritoare, dar devine deprimanta si distrugatoare in recesiune", mai spune Bate, care considera ca, in aceasta perioada, este fundamental sa stii sa mentii moralul angajatilor.
"Este necesara o comunicare de calitate, atent focalizata. O instruire de calitate ii motiveaza pe oameni si-i face sa lucreze mai eficient. Oamenii au nevoie sa le fie recunoscute realizarile si sa fie recompensati corespunzator", mai scrie expertul.







Cine poate stabili, altera ori modifica agenda publica? Politicienii? Nici vorba, Agora e amintire. Afaceristii? In mod normal, se adreseaza unui mediu restrans. Dar patronii de trusturi de presa? Dar presa, in general? ;)
Criza e amestec de economie si psihologie pentru ca pina la momentul aparitiei crizei era apasta la maixim pedala vinzarilor , prin metode psihologice . Se matrja foarte mult in vinzari pe componenta psihologica pe ceea ce publicitatea induce maselor , nevoi pe care nu le au doar de dragul vinzarilor care se pot face creind artificial nevoi . Nu amestecati economia cu psihologia si atunci va fi mult mai bine . Cind se va termina cu manipularea maselor , din orice punct de vedere atunci vor disparea crizele . Atita doar ca atunci lucrurile vor intra pe un fagas din care lichelele nu vor mai putea cistiga sume imense . Si mai trebuie ca si noi masele sa ne dezmeticim si sa ne educam , ca sa ne dam seama cine si cam ce vrea sa faca din noi . Au fost manipulati clientii , li s-au creat senzatii , stari artificiale si au fost determinati sa cumpere sa consume produse si servicii de care nu aveau nevoie sau nu si le puteau permite . Au sarit si bancile in asjutor , I.F.N. -urile , societatile de leasing ca sa dea bani imprumut dar pina cind si pina unde ??? A fi chibzuit in a cheltui e lucru mare . DAR NU AVEA NIMENI INTERES SA NE INVETE ASTA . Toata lumea avrut sa vinda sa faca bani .