COMPANII, TURISM

Decizie istorică: Roșia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

05 februarie 2016, ora 14:09 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
rosiamontana.jpg
Patrimoniul din Roșia Montană se bucură începând de astăzi de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale. Localitatea a fost inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

Anunțul făcut public de pe pagina ministerului culturii vine după 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civilă: “Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial”.
               

“Aceasta nu este doar un imens câștig pentru patrimoniul cultural, ci o mare victorie a societății civile, a miilor de oameni din țară și din străinătate care au cerut salvarea Roșiei Montane, au ieșit în stradă cerând să nu fie distrusă natura și cultura în favoarea mineritului cu cianuri”, a declarat Eugen David, președintele Asociației Alburnus Maior.
               

Situl istoric Roșia Montană, atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 P.Ch., reprezintă una dintre moștenirile cele mai importante ale umanității. “Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume” se arată în studiul experților de la universitățile Oxford și Leicester. Decizia Ministrului Culturii de a include Roșia Montană pe Lista Indicativă a României pentru UNESCO afirmă ne-echivoc o nouă viziune asupra viitorului localității din Apuseni. Dezvoltarea durabilă a Roșiei Montană intră astfel, pentru prima dată, între prioritățile statului.
În 2009 organizația Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a întaintat Ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roșiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniștri ai culturii și-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza inițiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri. Propunerea de includere a primit însă susținerea fermă a comunității științifice, a forurilor profesionale specializate și a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Tehnic, decizia finală pentru ca Roșia Montană să fie inclusă pe lista ce conține propunerile României pentru UNESCO, a reprezentat-o semnătura ministrului culturii. Procedural, Roșia Montană intră pe Lista Indicativă a României, urmând ca un dosar amplu să fie întocmit pentru susținerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central și local, ministere, societate civilă și comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric și dezvoltarea sa durabilă.

Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparține UNESCO și se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât și cel de conservare a patrimoniului.

Anunțul ministerului vine în ajunul Zilei Roșiei Montane pe care Campania Salvați Roșia Montană o sărbătorește anual prin evenimente culturale. 6 februarie este data primei atestări documentare a anticului Alburnus Maior, Roșia Montană de astăzi. După 1885 de ani, satului din Apuseni i se recunoaște adevăratul potențial.

“Îi invităm pe toți cei care au fost alături de Roșia Montană și Alburnus Maior în toți acești ani să participe la evenimentele dedicate Zilei Roșiei Montane și să contribuie la construirea unei noi viziuni pentru dezvoltarea durabilă a localității. Voi fi prezent la București, împreună cu câteva zeci de localnici din Roșia Montană și Câmpeni, pe 6 februarie, alături de toți cei ce știu să lupte și să sărbătorească ceea ce merită cu adevărat apărat!” – Eugen David, președintele Asociației Alburnus Maior.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Miercuri, 27 Iulie 2016, 16:19
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter