COMPANII

DIICOT: Actiunea privindu-l pe Baaklini are legatura cu fraudarea Rodipet cu peste 35 mil. euro (Update 1)

22 iulie 2011, ora 11:27 | 94 afisari
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
leu3.jpg
Perchezitiile DIICOT de vineri de la punctele de lucru ale firmei lui Said Baaklini sunt in cadrul investigatiei privind fraudarea societatii Rodipet cu peste 35,5 milioane de euro.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Structura Centrala efectueaza un numar de noua perchezitii domiciliare la sediul si punctele de lucru ale SC Libarom Agri SRL si la locuinta invinuitului Said Baaklini, in vederea ridicarii mai multor documente financiare contabile si a altor mijloace materiale de proba utile in solutionarea cauzei.

Actiunea de vineri este o continuare a documentarii investigative realizate de catre procurorii DIICOT in dosarul privind activitatea infractionala derulata prin intermediul SC Rodipet SA (actuala SC Network Press Concept SA) de catre invinuitii Hassan Awdi etc.

La desfasurarea actiunii participa ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti si ai Jandarmeriei Romane, potrivit Mediafax.

Opt perchezitii au loc in Bucuresti si Snagov, iar a noua la vila din Stefanesti a lui Baaklini, cercetat pentru complicitate la o frauda de 80 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro), spun surse judiciare.

In 22 iunie 2010, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) a inceput urmarirea penala fata de noua persoane care au fraudat cu 35,5 milioane de euro societatea Rodipet, firma de difuzare de presa, dupa ce aceasta a fost privatizata.

Potrivit DIICOT, in toata perioada post-privatizare, respectiv ulterior incheierii contractului de privatizare 62/2003, administratorii SC Rodipet SA, profitand de inexistenta controlului post-privatizare, a controalelor vizand respectarea regulilor financiare, dar si de pozitia dominanta in AGA, au desfasurat o politica de falimentare a societatii concretizata in incheierea unor contracte de imprumut, consultanta, reprezentare, vanzare, prestari servicii, total defavorabile societatii.

In aceasta modalitate membrii grupului infractional coordonati de invinuitii Hassan si Mehdi Awdi au procedat la cauzarea unui prejudiciu in suma totala de 35,5 milioane euro.

Cei doua sunt acuzati ca, prin intermediul mai multor firme, aproximativ 70 de societati comerciale, au comis infractiuni de delapidare, constituire de grup infractional organizat si spalare de bani, prejudiciind statul roman.

In cauza, in care cercetarile au fost demarate in cursul anului 2009, s-a instituit masura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile si imobile. Astfel, au fost indisponibilizate 25 de imobile si 156 de autovehicule si utilaje.

In 2009, fostul presedinte al AVAS Mircea Ursache declara ca Rodipet va reveni in proprietatea statului, din cauza neindeplinirii prevederilor din contractul de privatizare de catre cumparator, firma Magnar Two, care a respins acuzatiile si a solicitat AVAS incheierea procesului de monitorizare.

Rodipet Bucuresti a fost privatizata in anul 2003, cand Magnar Two a preluat integral firma.

O actiune a DIICOT privind o frauda de 80 mil. lei determina perchezitii la Baaklini (Articol initial)

22 iulie 2011, ora 10:48 | 101 afisari
leu3.jpg
Anchetatorii DIICOT au descins, vineri, la vila lui Said Baaklini, asociat si administrator la SC Libarom Agri SRL, in cadrul unei anchete privind o frauda de 80 de milioane de lei in care ar fi implicat si Hassan Awdi, unul dintre patronii Rodipet, au declarat surse judiciare.

Politistii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizata si procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au descins, vineri, in opt locuinte din Bucuresti si Snagov.

Totodata, anchetatorii fac perchezitie si la vila lui Said Baaklini din localitatea Stefanesti, relateaza Mediafax.

In februarie, procurorii anticoruptie l-au trimis in judecata pe Said Baaklini, asociat si administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru tentativa de stabilire cu rea-credinta a taxelor avand ca rezultat obtinerea fara drept unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum si pentru asociere in vederea savarsirii acestei fapte, potrivit Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Alaturi de acesta sunt judecati Adrian Chebutiu, presedinte al consiliului de administratie si director general al UCM Resita, si Coriolan Adrian Preda, director executiv al societatii, pe care procurorii ii acuza de complicitate la tentativa de stabilire cu rea-credinta, de catre contribuabil, a taxelor, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat si asociere in vederea savarsirii acestei fapte.

In acelasi dosar a fost trimis in judecata si Eugen Bogatu, director al Directiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanta, pentru favorizarea infractorului si intermedierea de operatiuni comerciale de catre persoana care, in virtutea atributiilor de serviciu, are obligatia de a supraveghea si controla un agent economic privat, daca fapta este de natura de a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

In acest caz senatorul Mircea Marius Banias sa fost scos de sub urmarire penala pentru favorizarea infractorului.

Said Baaklini este acuzat ca a cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, dupa ce UCM Resita i-a vandut patru motoare nefunctionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un pret de 50 de ori mai mare.

Pe de alta parte, in iunie 2010, procurorii DIICOT consemnau, in rezolutia de incepere a urmaririi penale pe numele a noua persoane, intre care si fratii Mehdi si Hassan Awdi, patroni ai societatii de difuzare a presei Rodipet, ca "grupul a operat conform unei anumite discipline si unui anumit control la nivel national si international si si-a exercitat influenta in mediul politic, in mass-media, in sectoarele economiei, caracteristici esentiale care confera putere si autoritate crimei organizate".

In documentul citat, procurorii DIICOT mai nota: "Acoperirea acestor infractiuni a fost usurata de complexitatea operatiunilor financiare si de posibilitatile pe care le ofera tinerea contabilitatii pentru a disimula afacerile frauduloase, iar autorii acestor infractiuni au stiut sa inspire incredere prin atitudine si comportament, fiind inteligenti, avizati si versati", anchetatorii facand referire la numeroase contracte incheiate nelegal de fratii Awdi cu ajutorul membrilor grupului.

In rezolutie se mai arata ca aceste infractiuni au fost comise "in scopul maximizarii profiturilor ilegale ale grupului, ca au implicat forme complexe de organizare, au presupus implicarea unor persoane care se bucura de pozitii sociale si profesionale dintre cele mai bune, au implicat difuziunea responsabilitatii".
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Sambata, 26 Mai 2012, 16:15
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter