- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Cariere

Enel Romania va avea un nou country manager

05 Feb, 11:12 • Redactia DailyBusiness
Operațiunile Enel din România urmează să fie conduse de Georgios Stassis, după ce actualul manager Toni Volpe se va retrage din această poziție pentru a ocupa o funcție de conducere în afara Grupului Enel.
Enel Romania va avea un nou country manager


Stassis face parte din Grupul Enel din
anul 2007 și, în calitate de șef al regiunii Europa de Est și Egipt a Enel
Green Power (EGP), conduce în prezent operațiunile EGP din Grecia, Bulgaria,
România, Turcia și Egipt.

Înainte de a se alătura EGP, Georgios
Stassis a deținut poziția de Director Executiv Proiecte Strategice și Achiziții,
precum și pe cea de membru în comitetul executiv de management al Tellas Telecom,
cel mai mare operator alternativ de telecom din Grecia.

Stassis este afiliat la
mai multe organizații non-profit, inclusiv ca membru al consiliului director al
mai multor instituții și asociații de regenerabile din zona Balcani și Orientul
Mijlociu.

Georgios Stassis este absolvent al
facultății de Inginerie Civilă din cadrul Universității Kingston din Marea
Britanie, deținând totodată și un master în Managementul Construcțiilor în
cadrul aceleiași universități.