- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Impozite si taxe locale mai mari in cu 15%, in Bucuresti, din 2010

17 Dec, 09:17 • Redactia DailyBusiness
Bucurestenii vor plati in 2010 impozite si taxe locale mai mari in medie cu 15%, proiectul privind majorarea acestora fiind aprobat, miercuri, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).
Impozite si taxe locale mai mari in cu 15%, in Bucuresti, din 2010

Proiectul a mai fost in discutia CGMB si in sedinta din 26 noiembrie, insa atunci a fost respins, primind doar un singur vot „pentru”, 17 „impotriva” si 28 de abtineri, potrivit Mediafax.

Guvernul a aprobat, in 19 august, Hotararea privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicate incepand cu anul fiscal 2010. Conform acestei hotarari, din 2010 vor fi majorate impozitele si taxele locale cu pana la 20%.

Impozitele pe cladiri si terenuri sunt diferentiate in Bucuresti, in functie de zona in care este amplasata constructia sau terenul, vechimea sau materialele din care este construit imobilul.

Astfel, daca in 2009, pentru o garsoniera situata in zona centrala a Capitalei proprietarul a platit 81 de lei, in 2010 va plati 93 de lei.
Si in cazul apartamentelor cu patru camere cresterea este de peste 10%. Astfel, pentru apartamentele de patru camere in zona centrala a Capitalei impozitul va fi majorat de la 230 in acest an la 260 in 2010.

In cazul terenurilor aflate in intravilan, impozitul va creste de anul viitor cu procente intre 8 si 14, in functie de zona. Potrivit proiectului, pentru terenurile situate in zona periferica a Capitalei, impozitul va fi majorat cu opt procente, in timp ce pentru cele din centrul Bucurestiului, dar si din apropierea arterelor principale va fi mai mare cu 14%.

Si impozitele auto vor fi majorate cu procente cuprinse intre 14 si 20, cele mai mari cresteri fiind pentru autoturismele cu tractiune mecanica, dar si pentru autovehiculele de pana in 12 tone.

Cateva taxe vor ramane neschimbate in 2010, la acest capitol fiind inclusa si taxa pentru eliberarea autorizatiei de functionare in cazul societatilor de alimentatie publice, dar si cea pentru autovehiculele destinate transporturilor de marfuri pe teritoriul Bucurestiului.