- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

KazMunaiGaz: Nu avem bani sa platim datoriile Rompetrol

25 Aug, 11:14 • razvan.codorean
KazMunaiGaz va decide in septembrie cum va plati datoria de 570 milioane de euro catre statul roman, a declarat, miercuri, Dimitry Grigoryev (foto), directorul financiar al grupului Rompetrol.
KazMunaiGaz: Nu avem bani sa platim datoriile Rompetrol

Oficialul Rompetrol a precizat ca grupul nu are in prezent bani sa achite obligatiunile aferente datoriilor.

„Din punct de vedere economic, daca analizam preturile la produse petroliere, s-ar parea ca este mai bine sa inchidem rafinaria. Preturile la petrol sunt relativ ridicate, marja de profit este foarte mica, toate rafinariile din lumea intreaga merg pe pierdere”, a spus Dimitry Grigoryev.

KazMunaiGaz va lua o decizie privind plata datoriilor in luna septembrie. Atunci ajung la maturitate si obligatiunile de 570 de milioane de euro pe care statul roman le-a emis, in contul datoriilor, in 2003.

„Vrem sa respectam toate conditiile din instrumentul hibrid (contractul privind obligatiunile – n.r.) si decizia finala va fi luata la finele lunii septembrie”, a afirmat Grigoriev.

„Credem ca Guvernul a beneficiat mult de pe urma acestei situatii de la momentul in care a inceput sa se calculeze dobanda (la obligatiuni – n.r.), pana acum. Am avut de platit 260 milioane dolari dobanda. Iar dobanda a fost calculata la termenii pietei. Am rascumparat 71 milioane dolari, pana in prezent’, a precizat reprezentantul Rompetrol.

Dimitry Grigoryev a declarat ca Rompetrol va continua negoicerile cu autoritatile si ca spera la realizarea unui parteneriat cu statul roman.

Daca Rompetrol nu va achita contravaloarea obligatiunilor, statul le-ar putea converti in actiuni. Astfel, statul ar putea redeveni actionar la Petromidia, la peste 10 ani de la privatizare.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Noul trend pentru slăbit împarte internetul în două tabere. Avertismentul medicilor VIDEO
Noul trend pentru slăbit împarte internetul în două tabere. Avertismentul medicilor VIDEO
Ea este Șefa de la Primăria Sectorului 6! Adoptată de Ciprian Ciucu, a devenit rapid răsfățata instituției
Ea este Șefa de la Primăria Sectorului 6! Adoptată de Ciprian Ciucu, a devenit rapid răsfățata ...
Cele 2 electrocasnice pe care nu ar trebui să le pornești în același timp. Mulți români fac această greșeală care îi poate costa scump
Cele 2 electrocasnice pe care nu ar trebui să le pornești în același timp. Mulți români fac această ...
Cum se prepară maioneză fără ulei, varianta sănătoasă care păstrează gustul rețetei originale
Cum se prepară maioneză fără ulei, varianta sănătoasă care păstrează gustul rețetei originale
Hercesa accelerează dezvoltările din București. Al patrulea bloc Stellaris, cu 114 apartamente, intră în construcție lângă Stadionul Steaua
Hercesa accelerează dezvoltările din București. Al patrulea bloc Stellaris, cu 114 apartamente, intră ...
Piața muncii se rupe în două. Orașele mari explodează cu oferte, sudul și estul rămân în blocaj
Piața muncii se rupe în două. Orașele mari explodează cu oferte, sudul și estul rămân în blocaj
HP reduce 6.000 de locuri de muncă pentru a accelera trecerea către Inteligența Artificială
HP reduce 6.000 de locuri de muncă pentru a accelera trecerea către Inteligența Artificială
Tren direct de mare viteză între Paris și Munchen. Călătoria va dura sub 5 ore din 2026
Tren direct de mare viteză între Paris și Munchen. Călătoria va dura sub 5 ore din 2026
Comerțul cu tradiții în 2025. Meșterii români cuceresc online-ul, iar sărbătorile aduc cele mai mari vânzări
Comerțul cu tradiții în 2025. Meșterii români cuceresc online-ul, iar sărbătorile aduc cele mai ...
Cutremur la Hollywood. Prăbușirea Warner Bros declanșează o luptă uriașă între Netflix și Paramount
Cutremur la Hollywood. Prăbușirea Warner Bros declanșează o luptă uriașă între Netflix și Paramount
Nicușor Dan, despre dronele rusești: „Sper să nu mai avem drone, dar dacă vom avea şi dacă nu punem în pericol pe locuitori şi să facem mai mult rău, veţi vedea drone doborâte în România”
Nicușor Dan, despre dronele rusești: „Sper să nu mai avem drone, dar dacă vom avea şi dacă nu ...
Tur decisiv în Chile. Alegerile prezidențiale ar putea aduce cea mai puternică virare spre dreapta din ultimele decenii
Tur decisiv în Chile. Alegerile prezidențiale ar putea aduce cea mai puternică virare spre dreapta ...
Alertă cu bombă la granița Republicii Moldova. Trenul București–Kiev, vizat de o amenințare
Alertă cu bombă la granița Republicii Moldova. Trenul București–Kiev, vizat de o amenințare
Cum a votat Nicușor Dan la Primăria Capitalei: „Am pus ștampila pe cine am crezut că duce mai departe”
Cum a votat Nicușor Dan la Primăria Capitalei: „Am pus ștampila pe cine am crezut că duce mai departe”
Decembrie, luna datoriilor. Românii iau cele mai multe credite înainte de sărbători
Decembrie, luna datoriilor. Românii iau cele mai multe credite înainte de sărbători
De ce nu a mers Nicușor Dan la funeraliile lui Ion Iliescu: „Am încercat să păstrez un echilibru”
De ce nu a mers Nicușor Dan la funeraliile lui Ion Iliescu: „Am încercat să păstrez un echilibru”
Creștere alarmantă a cazurilor de gripă. Un nou virus se răspândește rapid în România
Creștere alarmantă a cazurilor de gripă. Un nou virus se răspândește rapid în România