- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

O noua ancheta la benzinarii. Premierul Boc vrea sa afle daca e vorba de monopol

11 Jan, 10:56 • razvan.codorean
Premierul Emil Boc a cerut Consiliului Concurentei si ANAF sa verifice conditiile in care producatorii si comerciantii de carburanti au crescut preturile cu peste 30% in ultimul an.
O noua ancheta la benzinarii. Premierul Boc vrea sa afle daca e vorba de monopol

Prim-ministrul a declarat, luni seara, la TVR, ca vrea sa afle daca majorarile de preturi operate de benzinari au fundament economic sau reprezinta o practica speculativa.

„Am dat dispozitie pentru doua verificari paralele, una la Consiliul Concurentei, pentru a vedea daca nu este vorba de practici de monopol si doua, de catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), sa verifice practic gradul de profit pe care-l au cei care maresc foarte rapid pretul la benzina”, a spus premierul.

Emil Boc a mai declarat ca actuala situatie din piata se datoreaza, in mare parte, greselilor Guvernului Nastase.

„Platim pretul acelei politici iresponsabile a Guvernului Nastase de privatizare a Petromului, privatizare care nu a tinut cont de interesul national”, a mai spus prim-ministrul.

In replica, Adrian Nastase a declarat, luni seara, la Realitatea TV, ca „Emil Boc minte, la fel ca si Traian Basescu”.

„Traian Basescu este cel care s-a angajat prin memorandumul cu Banca Mondiala sa privatizeze si Petrom si sistemul bancar si sarea”, a declarat Nastase.

Dincolo de acuzele politice, cert este ca pretul carburantilor a crescut, din 2010 si pana in prezent, cu peste 30%. O noua scumpire a fost operata de la 1 ianuarie, odata cu majorarea acccizei la carburanti, astfel ca pretul benzinei a trecut peste nivelul de 5 lei/litru, in timp ce sortimentele de top au ajuns deja in apropiere de 6 lei/litru.

Benzina ajunge la 7 lei in 2011?

Ion Tache, presedintele Asociatiei Benzinarilor Particulari, a declarat, recent, pentru DailyBusiness.ro, ca nu exclude ca pretul benzinei sa atinga, in acest an, nivelul de 7 lei pe litru.

El spune ca majorarea accizelor de la 1 ianuarie si cresterea pretului petrolului pe pietele internationale vor determina companiile sa majoreze preturile.

Un alt motiv este legat de scaderea consumului. „Ca si pana acum, firmele vor cuprinde in pret toate pierderile provocate de scaderea vanzarilor de carburanti”, a explicat Tache.

„Benzina se vinde, deja la 5,20 lei/litru. In ritmul asta, pana la finele anului, vom depasi fara nicio problema 7 lei/litru, daca statul nu intervine”, a spus Tache.

Potrivit presedintelui Asociatiei Benzinarilor Particulari, romanii au ajuns in situatia de a cumpara cea mai scumpa benzina din Europa raportat la salariul minim. „Avem, intr-adevar, preturi mai bune decat in alte tari europene, insa sa nu uitam ca noi avem un salariu de numai 100-150 de euro”, a declarat Tache.

Omul de afaceri spune ca producatorii isi permit sa creasca preturile necontrolat pentru ca nimeni nu ii mai controleaza.

„Statul n-are niciun motiv sa intervina, pentru ca la randul sau, castiga de pe urma carburantilor din taxe si impozite. Asa au ajuns producatorii sa faca tot ce vor in Romania”, a mai spus Tache.

Suspiciuni privind piata carburantilor a ridicat si Asociatia Oamenilor de Afaceri care a acuzat existenta unui cartel.

Printre cei care au ridicat semne de intrebare privind pretul carburantilor s-a aflat, la finele anului trecut, si Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Acesta a afirmat ca nu intelege mecanismele care stau in spatele scumpirilor anuntate de producatori.

„La carburanti am avut o evolutie divergenta, va spunem ca nu prea intelegem logica miscarii la preturile combustibililor interni, de ce depinde variatia, de preturile titeiului sau de evolutia cursului… variatiile oricum sunt mult prea mari la preturile interne ale fabricantilor si nu le gasim explicatii, decat ca actioneaza factori divergenti”, a declarat Isarescu.

Consiliul Concurentei ancheteaza piata carburantilor

Producatorii afirma ca preturile carburantilor sunt construite transparent si ca reflecta evolutia cotatiilor internationale. Cat de transparent?

Un raspuns probabil il vom afla de la Consiliul Concurentei. Dupa aproape 6 ani de anchete, Bogdan Chiritoiu, presedintele institutiei, a anuntat ca pana la finele lui 2011 vom afla daca exista intelegere intre producatori.

„Am incheiat 12 din cele 16 anchete derulate la firmele din domeniu si estimez ca in 2011 sa avem un rezultat concret”, a declarat Chiritoiu.

Reprezentantii Petrom afirma insa ca modul de calcul este unul cat se poate de transparent.

„Preturile reflecta situatia conjuncturala de piata din Romania si Europa de Sud-Est si in acelasi timp se aliniaza la evolutia cotatiilor internationale ale produselor petroliere (Platt’s Mediteranean)”, se arata intr-un comunicat al companiei.

„Cotatia Platt’s indica preturile pietelor internationale pentru produse petroliere in intreaga lume. Platt’s European este impartita in trei zone astfel: Platt’s Northern, Platt’s Mediterranean si Platt’s Rotterdam. Platt’s Mediterranean este cea mai relevanta cotatie pentru Romania „, precizeaza oficialii Petrom

Proteste la benzinarii

In timp ce anchetele autoritatilor tergiverseaza, soferii particulari si transportatorii continua protestele.

Asociatia pentru Drepturile Taximetristilor Independenti (ADTI) a anuntat ca, joi, niciun taximetrist nu va cumpara carburant din nicio statie Peco, in semn de protest fata de cresterea pretului la carburanti.

„Consideram ca singura forma de protest pentru stoparea cresterii excesive a pretului la carburant este un boicot al benzinariilor la nivel national. Asociatia pentru Drepturile Taximetristilor Independensi (ADTI) a cerut in nenumarate randuri Guvernului si Parlamentului Romaniei implicarea in oprirea cresterii preturilor la carburanti”, se arata intr-un comunicat transmis, duminica, de asociatie.

Prima forma de protest a taximetristilor independenti a inceput, dupa 1 ianuarie, cand acestia au inceput sa plateasca cu maruntis pretul carburantului blocand in acest fel statiile Peco. La protest s-au alaturat si soferii particulari.

ADTI avertizeaza ca, daca dupa aceste forme de protest, Guvernul, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului si Consiliul Concurentei nu iau atitudine impotriva cresterii excesive a pretului la carburant, activitatea va fi oprita la nivel national, din martie, dupa modelul transportatorilor greci.

O alta organizatie, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR), a solicitat Guvernului „sa regandeasca aplicarea taxelor pe carburanti si sa controleze structura de cost pentru a asigura stabilitatea preturilor si pentru a preveni fluctuatiile pietei care afecteaza grav economia. Carburantul reprezinta cel mai mare cost al operatorilor de transport rutier, iar cresterea preturilor la pompa va conduce la majorarea continua a costurilor la clienti”, se arata intr-un comunicat al Uniunii.

Potrivit datelor UNTRR, pretul benzinei a ajuns la acelasi nivel cu cel din Austria.

„Acciza este mai mica in Romania cu 32%, dar pretul final este mai mic doar cu 5%. Unde merge diferenta? In conditiile in care preturile la pompa pentru carburant sunt egale in Romania si in Austria, statul roman trebuie sa retina aceeasi suma ca si statul austriac sub forma de taxe, acciza plus TVA. Astfel, in marimi comparate, statul roman ar trebui sa incaseze anul urmator peste 500 milioane de euro in plus fata de anul acesta. Echivalentul a 130 kilometri de autostrada”, au mai declarat reprezentantii UNTRR.