- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Economie

Popescu: Listarea FP la bursa se va face probabil in 2010, dar nu prin oferta publica

10 Feb, 17:58 • Redactia DailyBusiness
Listarea Fondului Proprietatea la bursa se va face cel mai probabil in acest an, prin "free float", si nu prin oferta publica, dar va fi necesara modificarea ordonantei Guvernului 81/2007, a declarat miercuri directorul general al FP, Ionut Popescu, citat de Mediafax.
Popescu: Listarea FP la bursa se va face probabil in 2010, dar nu prin oferta publica

„Noi speram ca listarea se va produce cat mai repede. Problema din punct de vedere legal este sa reusim o modificare la ordonanta 81/2007 care spune ca trebuie o oferta publica, si in continuare sa incercam sa eliminam aceasta prevedere”, a declarat Popescu intr-o conferinta de presa, dupa AGA a Fondului.

In ceea ce priveste listarea, Popescu a afirmat ca spera, si chiar crede, ca va fi posibila pana la sfarsitul anului, insa depinde si de cat de repede Parlamentul va modifica respectiva ordonanta.

El a mai aratat ca listarea FP s-ar putea face si pe bursa de la Londra, insa prioritatea este Bursa de Valori Bucuresti.

Pe de alta parte, directorul general al FP a mai aratat ca nu este impotriva listarii Fondului pe ROTC, insa a solicitat asociatiei brokerilor sa nu fie prima societate care se tranzactioneaza pe aceasta platforma.