COMPANII

Record negativ: Romania a avut in iulie cea mai mare scadere din UE a comertului cu amanuntul

03 septembrie 2010, ora 12:49 | 296 afisari
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
shop.jpgmedie.jpg
Romania a avut in luna iulie cea mai mare scadere din Uniunea Europeana (UE) a volumului comertului cu amanuntul, de 10,5%, comparativ cu iunie, la nivel comunitar indicatorul urcand cu 0,1%, potrivit Eurostat.

Evolutia survine cresterii TVA, la 1 iulie, de la 19% la 24%, potrivit Mediafax.

In luna iunie, volumul comertului cu amanuntul a crescut cu 2,8% in Romania, fata de mai, si cu 0,3% in UE.

Din cele 19 state pentru care Eurostat a prezentat date, zece au consemnat scaderi ale comertului cu amanuntul, celelalte inregistrand cresteri. Cele mai accentuate evolutii negative au fost observate, exceptand Romania, la Spania (3%) si Lituania (1,4%). Cele mai mari cresteri au fost consemnate de Portugalia (3%), Malta (2,9%) si Franta (2,2%).

In ritm anual, comertul de retail din Romania a coborat cu 8% in iulie, a doua scadere ca marime din Uniune, dupa cea a Lituaniei (8,8%) si inaintea celei din Bulgaria (4,8%). La polul opus, cele mai mari cresteri ale indicatorului au fost observate la Franta (6,1%), Polonia (5,2%) si Finlanda (4,5%). In UE, comertul cu amanuntul a avansat cu 0,1%, comparativ cu iulie 2009.

In zona euro, regiune care reuneste cele mai mari economii din Uniune, indicatorul a urcat cu 0,1%, in ritm lunar, si cu 1,1% in ritm anual.

Datele prezentate de Eurostat referitoare la evolutia lunara a volumului comertului cu amanuntul sunt ajustate sezonier, iar cele legate de evolutia anuala sunt ajustate in functie de zilele lucratoare.

Institutul National de Statistica a anuntat vineri ca volumul cifrei de afaceri in comertul cu amanuntul, cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete, a scazut in iulie cu 10,5% fata de luna anterioara, ca urmare a reducerii vanzarilor de produse alimentare, nealimentare, bauturi si tutun. In serie bruta, scaderea a fost de 6,5%.

Fata de luna corespunzatoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri s-a redus ca serie bruta si ca serie ajustata, cu 8,9% si 5,6%.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Cosmin Daraban
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Gheorghe Craciun
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
portal sustinut de adevolution
Sambata, 26 Mai 2012, 17:40
site gazduit de distinct
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter