COMPANII, LIFESTYLE

Urmatorul "varf" de cucerit pentru alpinistul business-man David Neacsu, patronul magazinelor Himalaya: Un mall de articole sportive

26 septembrie 2009, ora 00:01, autor(i): Alex Goaga 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
David-mica.jpg
David Neacsu, proprietarul magazinelor Himalaya, vede business-ul ca pe o aventura montana. Dupa 15 ani de afaceri, s-a hotarat care va fi urmatorul obiectiv de cucerit: va investi 6 milioane de euro in urmatorii patru ani pentru construirea de la zero a unui mall de produse sportive.
Neacsu are la activ 11 premiere in lumea alpinismului romanesc si tinteste ca iarna aceasta, la 49 de ani, sa doboare al 12-lea record: atingerea varfului Mount Cook din Noua Zeelanda. Dincolo de asta, Neacsu este insa si omul de afaceri ce a dus business-ul magazinelor de sporturi in aer liber Himalaya la venituri anuale de 13,5 milioane de euro si o cota de piata in Romania de peste 60%. Cum reuseste sa se mentina stabil pe o piata unde, din 2007 pana in prezent, au falimentat zeci de firme de echipamente de outdoor?

Primul magazin Himalaya l-a deschis acum 15 ani, in incinta Magazinului Unirea din Bucuresti, cu o investitie de doar 7.000 de dolari. Aceasta suma era initial stransa pentru a participa la prima expeditie romaneasca pe Everest insa, povesteste Neacsu usor amuzat, "am luat, pe romaneste, teapa". Liderul expeditiei a strans fonduri de la participanti si apoi a fugit cu banii. Mai mult din frustrare, dar si constient de lipsa de echipament outdoor profesionist din Romania, David Neacsu s-a hotarat sa investeasca suma ramasa intr-un magazin de profil. S-a dovedit intr-un final ca "teapa" trasa de liderul de grup a fost de bun augur, lantul de magazine Himalaya urmand sa genereze profit de circa 500.000 de euro in anul 2009, la afaceri de aproximativ 12 milioane de euro.
Business-ul ca aventura

Proprietarul lantului de magazine a reusit intr-un final sa isi indeplineasca visul de a ajunge pe Everest la zece ani distanta de la prima tentativa, in 2003. In aceasta escapada Neacsu a suferit un preinfarct, lucru ce insa nu l-a determinat sa se lase de alpinism, dar nici de afaceri. Din contra, spune ca pentru el a fost un semn ca trebuie sa fie mai atent la fiecare pas pe care il face.



Urcatul pe munte este o aventura ce are multe puncte comune cu intretinerea si dezvoltarea unei afaceri, considera patronul Himalaya. La fiecare pas trebuie sa ai grija unde calci, fiecare decizie poate duce la moarte sau respectiv la faliment, fiecare miscare trebuie calculata cu grija. In plina criza economica, proprietarul magazinelor Himalaya a ales sa mentina preturile la acelasi nivel cu cele din 2008, scazandu-si astfel marja de profit pentru ca devalorizarea leului i-a marit cheltuielile. In schimb, volumul vanzarilor a crescut cu circa 20%.
Pe acest segment de piata, de curand a dat faliment magazinul Mountain Experts care nu a reusit sa se adapteze "din mers" crizei economice, in ciuda vadului comercial bun, din zona Pietei Universitatii, din Bucuresti. Per total, din 2007 pana in prezent, mai multe zeci de magazine si-au incercat norocul pe nisa echipamentelor de sporturi in natura, mare parte dintre acestea iesind ulterior de pe piata. Jucatorii importanti cu prezenta internationala nu sunt insa atat de usor de doborat - doua dintre companiile recent intrate in Romania ce concureaza cu Himalaya fiind multinationalele Decathlon si Harvis.

Intrarea pe piata a francezilor de la Decathlon sau a austriecilor de la Harvis nu il impresioneaza pe proprietarul Himalaya. Lantul de magazine condus de Neacsu vinde exclusiv echipament pentru activitati sportive in afara terenurilor clasice de sport, in timp ce concurentii recent intrati pe piata vand in special echipament pentru sporturi traditionale - fotbal, tenis, baschet, ping-pong etc. Odata cu intrarea Decathlon, Himalaya a inregistrat o usoara scadere pe segmentul articolelor vestimentare. Dar, probabil ca la baza planului lui Neacsu de a investii intr-un mall tematic sta chiar rasuflarea simtita in ceafa din partea concurentei serioase care isi face simtita prezenta abia acum.
Dupa deschiderea magazinului de peste 4.000 de metri din Militari Shopping Center, Decathlon urmareste sa se extinda si in Iasi. Liderul european de echipament sportiv, cu peste 400 magazine deschise pe batranul continent, vede in Romania o piata foarte promitatoare, pe care vrea sa o cucereasca prin magazine de format mare si produse ce acopera 60 de sporturi. "In urmatorii ani, in functie de evolutia afacerilor din tara, Decathlon va mai deschide pana la 10 magazine in opt orase mari", spune Fabrice Beschu, directorul pentru Romania al Decathlon.

Alti concurenti ai Himalaya, de data aceasta companii romanesti, sunt Ascent, care detine 10% din piata, sau Surmont. De-a lungul anilor David Neacsu s-a asigurat ca nu va avea probleme din partea acestora, preferand sa conlucreze cu ei. "Acum ei vand marci aduse de mine in Romania, si eu marci aduse de ei", spune omul de afaceri.

Mall in stil cabana de munte

Nisa echipamentelor pentru sporturi in natura nu este nici pe departe acoperita complet. Zone din Romania precum Moldova sau nord-vestul tarii - Arad, Timisoara, Oradea, resimt o lipsa acuta de echipament pentru sporturi in natura, desi potentiali clienti exista. "Investitia intr-un magazin de genul Himalaya s-ar ridica in prezent la 70.000 euro, de zece ori mai mult decat am dat eu acum 15 ani", spune David Neacsu. "Multi mi-au zis ca ar vrea sa deschida un lant de magazine in Moldova, dar le lipseste curajul. Nu inteleg de ce - nu risti, nu castigi", ridica din umeri patronul Himalaya.
Unul dintre cele mai curajoase gesturi are omului de afaceri a fost achizitionarea recenta a doua din cele patru spatii din zona Unirii, Bucuresti, unde se afla inca din 1998 "conglomeratul" de patru magazine Himalaya. Suma pe care Neacsu a platit-o a fost de circa 200.000 euro. In cativa ani, aceasta investitie va fi amortizata, intrucat chiria crescuse si "musca" din profitul magazinelor.

Dar cu adevarat riscanta va fi investitia pe care acesta o va realiza in urmatorii patru ani. Ambitia lui Neacsu este aceea de a construi, de la zero, un "mall de echipamente pentru sporturi in natura", dupa un model vazut de el in Argentina. "Totul este deja calculat, am gasit spatiu, am vorbit cu dezvoltatorul. Investitia finala va fi de 5-6 milioane de euro", spune proprietarul Himalaya. Mall-ul, situat in Bucuresti, va avea doua etaje si va gazdui pe langa magazine proprii, si puncte de vanzare ale partenerilor. Printre acestia se numara reselleri ai unor marci precum Fischer, Rossignol, O'Neil sau The North Face.

Cladirea va fi in forma de cabana din barne, constructia ei urmand sa coste aproximativ 1 milion de euro. Astfel de magazine sunt intalnite in tari precum Canada, Argentina sau Suedia si genereaza afaceri foarte bune, fiind atractive chiar si celor mai putini pasionati de sporturi in natura, prin insusi faptul ca sfideaza "betonul orasului". Construirea unui astfel de mall pentru echipamente de sporturi in natura l-ar ajuta pe Neactu sa depaseasca o alta problema cu care se confrunta - pierderea unor potentiali clienti ce nu intra in magazinele din Bucuresti din cauza fatadei cladirii ce gazduieste spatiile de vanzare.

Statul roman i-a interzis lui Neacsu sa renoveze sau sa modifice in vreun fel exteriorul cladirii, aceasta fiind patrimoniu national. Aspecte de acest fel l-au impins pe antreprenor anul trecut sa incerce sa vanda business-ul. Suma ceruta si acceptata de un potential cumparator: 7,5 milioane de euro. Intr-un final insa, deal-ul a cazut pe motiv ca Neacsu nu a avut siguranta ca business-ul Himalaya va merge inainte in mainele noului proprietar. "Aceste magazine sunt ca si copiii mei. Si atunci, vreau sa fiu foarte sigur ca, daca ii las pe mainile cuiva, vor fi crescuti bine".
Chiar si cu o fatada nerenovata si cu noi jucatori pe piata, vanzarile companiei par sa mearga destul de bine pentru o perioada de criza economica. Himalaya comercializeaza circa 2.000 de perechi de bocanci pe luna, echivalentul a 40% din veniturile totale ale firmei. 30% din venituri provin din echipamente de catarare (franghii, hamuri, pitoane), restul fiind acoperit de imbracaminte, biciclete, saci de dormit sau corturi. De la inceputul anului, Himalaya a comercializat 1.200 de corturi, similar cu anul trecut.

Cum reuseste Neacsu sa atinga aceste cifre de vanzari? Himalaya a fidelizat clienti care uneori cheltuiesc in magazin si 6-7.000 euro inainte de o iesire pe un varf precum Aconcagua. Pentru a evidentia una dintre cele mai mari marci pe care Himalaya le vinde in Romania, Neacsu scoate dintr-un raft al biroului sau un volum gros de prezentare a echipamentelor destinate sporturilor in natura. In dreptul marcii Mammut, lider mondial pe nisa de imbracaminte, Himalaya figureaza ca unic distribuitor in Romania, Ungaria si Bulgaria. In prezent, omul de afaceri vinde 24 de branduri, printre care Petzl, Lowe si AustriaAlpin, prin sase puncte de vanzare proprii si prin cei 10 parteneri din tara si de peste hotare.

Spiritul de aventura al lui Neacsu nu se opreste aici. Urmatoarea sa tinta - escaladarea, in premiera pentru un roman, a varfului Mount Cook din Noua Zeelanda, ce are o inaltime de 3.754 de metri. Business-ul va fi lasat, ca de fiecare data cand pleaca intr-o calatorie, pe mana angajatilor sai pe care nu-i vede cu nimic mai prejos decat pe partenerii care il ajuta sa escaladeze cele mai inalte varfuri.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Vineri, 22 Iunie 2018, 04:33
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter