Guvernul trebuie sa reduca participatia de 51% a statului la reactoarele nucleare 3 si 4 de la Cernavoda, "ca un element de incredere" pentru investitorii privati, iar avizul CE pentru aceasta investitie este asteptat pana in luna septembrie, apreciaza ministrul Economiei, Adriean Videanu.
"Guvernul trebuie sa reduca participatia ca un element de incredere, ca pe langa aceasta investitie sa apara joint-venture la Braila, Borzesti, Galati (proiecte ale Termoelectrica cu grupuri energetice straine, care stagneaza - n.r.). Se fac si cele doua companii, care se vor concura. Exista suspiciunea unei potentiale intelegeri intre cele doua, pe care eu nu o impartasesc", a declarat Videanu, citat de Mediafax.
El a adaugat ca luna septembrie este termenul limita pana la care este asteptat avizul Comisiei Europene (CE) pentru derularea constructiei celor doua reactoare nucleare.
"Am trimis catre CE ultimele documente. Chiar daca au fost doua-trei luni de intarziere, s-a recuperat. Luna septembrie este deadline-ul pentru luarea acordului de la CE si pentru acordul investitorilor, care trebuie corectat cu ce s-a intamplat in ultima perioada. In septembrie proiectul intra in linia dreapta a dezvoltarii lui", a precizat Videanu.
Potrivit acestuia, o parte din actiunile statului la compania care va construi cele doua unitati nucleare ar putea fi transferata celor doua societati energetice Electra si Hidroenergetica.
Electra si Hidroenergetica vor fi infiintate prin comasarea celor mai importante companii de productie a electricitatii si carbunelui. Operatiunea, pe care Guvernul vrea sa o finalizeze pana la 1 iulie, are nevoie de avizul favorabil al Consiliului Concurentei.
Autoritatea pentru concurenta apreciaza ca infiintarea celor doua societati energetice ar putea avea efecte anticoncurentiale asupra pietei de energie, prin limitarea capacitatii unor noi companii de a intra pe piata de productie si furnizarii, precum si prin aparitia unor dificultati in achizitia energiei de catre furnizori si consumatori.
Constructia reactoarelor nucleare 3 si 4, estimata la 4 miliarde de euro, va fi derulata de EnergoNuclear, o companie mixta in care statul, prin Nuclearelectrica, detine 51%. Unitatile ar urma sa fie finalizate in 2016-2017.
Companiile CEZ (Cehia), GDF SUEZ (Franta), Enel Investment Holding BV (din grupul italian Enel) si RWE (Germania) detin fiecare cate 9,15% din actiuni, iar ArcelorMittal Galati si compania spaniola Iberdrola Generacion au pachete de cate 6,2% din actiuni.
COMPANII
Videanu: Scaderea participatiei statului la unitatile nucleare 3 si 4 ar da incredere investitorilor
07 mai 2010, ora 12:36 | 267 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din COMPANII
26 mai 2012, ora 12:35 in Companii |
32 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 11:15 in |
210 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 00:07 in |
507 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 00:05 in |
270 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole
- Voinea: Modificarile aduse Codului Fiscal nu vor afecta bugetul din acest an
- Statul a ajuns sa imprumute mai mult decat incaseaza din taxe
- Irimescu: Agricultura din Romania primeste 3 miliarde de euro anual, bani care nu sunt eficient folositi
- Romania a pierdut 50 mld. euro in ultimii 40 ani de pe urma emigrarilor
Ultima ora
- Marfuri de peste 700.000 euro, confiscate de politisti in urma unui control la un centru comercial (sambata, 15:34)
- Peste 800 de gospodarii au fost inundate din cauza ploilor torentiale (sambata, 13:39)
- PDL ar putea sa introduca motiune de cenzura la inceputul lunii iunie (sambata, 13:10)
- 8 rauri din tara sunt sub avertizare hidrologica (sambata, 12:57)
- ANM a emis o informare meteorologica de instabilitate atmosferica accentuata, valabila pana duminica la 21.00 (sambata, 11:31)
- Coplata a revenit in discutiile Ministerului Sanatatii (sambata, 10:40)
- Chiritoiu dezvaluie cum a discutat Guvernul cu benzinarii despre un nou calcul al pretului carburantilor (sambata, 10:22)
- Un cutremur de 4 grade s-a produs sambata dimineata in Vrancea (sambata, 09:59)
- Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata cel mai devreme la finele anului (vineri, 17:36)
- Companiile romanesti sunt tot mai interesate de piata africana (vineri, 16:30)
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Amway Romania si-a schimbat sediul si a deschis un centru de afaceri. Vezi cat a investit (Foto)
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- Romexpo a intrat in insolventa din greseala? "Creanta a fost achitata integral"
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Amway Romania si-a schimbat sediul si a deschis un centru de afaceri. Vezi cat a investit (Foto)
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- Romexpo a intrat in insolventa din greseala? "Creanta a fost achitata integral"
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- Romexpo a intrat in insolventa din greseala? "Creanta a fost achitata integral"
- Bogdan Chiritoiu: Trebuie sa gasim o formula de plafonare a pretului carburantilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune







