Valoarea totala a pietei de echipamente termice destinate retailului s-a ridicat anul trecut la circa 100 mil. euro, in scadere cu aproximativ 40% fata de 2008, iar pentru 2010 se estimeaza o crestere de 10% a acestui segment, au declarat reprezentantii Viessmann Romania.
"Anul trecut ne-am propus sa crestem cota de piata pe toate categoriile de produse si am reusit sa ne indeplinim acest obiectiv. Am inregistrat cresteri ale cotelor de piata cu aproximativ 4% pe fiecare segment de business", a declarat Olimpiu Achim, director general Viessmann Romania.
"Inceputul de an a fost complicat pentru intreaga piata, insa lucrurile au inceput sa se miste bine din al doilea trimiestru", a adaugat Olimpiu Achim.
Pentru a dinamiza vanzarile, Viessmann lanseaza acum o noua generatie de microcentrale murale in condensatie pe combustibil gazos, echipate cu noi sisteme de automatizare, capabile, de exemplu, de comanda directa a unei instalatii solare complete sau a unei pompe de caldura.
Microcentralele in condensatie Viesmann sunt destinate in primul rand uzului casnic, preponderent proprietarior din sectorul rezidential, dar si unor aplicatii din sectorul civil: o scoala, o sala de sport.
"2009 a fost categoric un an al pretului, iar 2010 urmeaza acelasi scenariu", a mentionat Olimpiu Achim.
El a spus ca se asteapta la o usoara reconfigurare a cererii pe zona de centrale cu combustibil solid, in urmatoarea perioada, ca urmare a modificarilor de pret care vor avea loc pe piata gazelor.
"O alta directie de crestere a pietei o constituie zona de siteme de incalzire cu resurse regenerabile. In contextul adoptarii unei forme functionale a programului national 'Casa Verde' de subventionare a instalatiilor solare si a pompelor de caldura achizitionate de persoanele fizice este de asteptat sa avem in scurt timp un feedback poziti", a mai spus Olimpiu Achim.
Piata echipamentelor termice este segmentata pe mai multe categorii distincte de produse: microcentrale conventionale de apartament, microcentrale murale in condensatie de putere medie (pentru case si vile), cazane pe combustibil solid (lemn), cazane de pardoseala in condensatie (pentru constructii civile mai mari si industriale), cazane cu arzator si camera de ardere presurizata de putere mare si pompe de caldura si colectori solari (energii regenerabile).
"Desi reprezinta aproximativ 15% din valoarea business-ului nostru, tehnologiile care functioneaza pe baza energiilor regenerabile se afla pe un trend ascendent", a precizat reprezentantul Viessmann.
In prezent solutiile Viessmann destinate retail-ului reprezinta 50% din valoarea business-ului, fata de 35% cat sunt cele oferite sectorului industrial si constructiilor civile de mari dimensiuni. 15% sunt generate de energiile regenerabile. Cifra de afaceri a Viessmann in 2009 a fost de aprovimativ 24 de mil. euro.
Compania Viessmann este prezenta pe piata din Romania din 1998, ca reprezentanta oficiala a companiei germane cu acelasi nume. Grupul Viessmann este unul dintre liderii internationali in producerea sistemelor de incalzire. Compania infiintata in Germania in anul 1917 de catre Johann Viessmann, este condusa in prezent de Martin Viessmann, nepotul fondatorului. Cifra de afaceri a companiei a atins anul trecut.1,6 milliarde euro.
Viessmann numara in prezent peste 8.900 de angajati si este unul dintre principalii producatori de echipamente de incalzire la nivel mondial si detine in Europa cea mai bine vanduta marca de cazane de pardoseala. In Romania Viessmann numara in prezent 60 de angajati.
COMPANII
Viessmann: Piata de echipamente termice destinate retailului va creste cu 10% in 2010
17 august 2010, ora 11:08 | 644 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din COMPANII
26 mai 2012, ora 12:35 in Companii |
32 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 11:15 in |
210 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 00:07 in |
507 vizualizari |
0 comentarii
23 mai 2012, ora 00:05 in |
270 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Ultima ora
- Marfuri de peste 700.000 euro, confiscate de politisti in urma unui control la un centru comercial (sambata, 15:34)
- Peste 800 de gospodarii au fost inundate din cauza ploilor torentiale (sambata, 13:39)
- PDL ar putea sa introduca motiune de cenzura la inceputul lunii iunie (sambata, 13:10)
- 8 rauri din tara sunt sub avertizare hidrologica (sambata, 12:57)
- ANM a emis o informare meteorologica de instabilitate atmosferica accentuata, valabila pana duminica la 21.00 (sambata, 11:31)
- Coplata a revenit in discutiile Ministerului Sanatatii (sambata, 10:40)
- Chiritoiu dezvaluie cum a discutat Guvernul cu benzinarii despre un nou calcul al pretului carburantilor (sambata, 10:22)
- Un cutremur de 4 grade s-a produs sambata dimineata in Vrancea (sambata, 09:59)
- Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata cel mai devreme la finele anului (vineri, 17:36)
- Companiile romanesti sunt tot mai interesate de piata africana (vineri, 16:30)
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Amway Romania si-a schimbat sediul si a deschis un centru de afaceri. Vezi cat a investit (Foto)
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- Romexpo a intrat in insolventa din greseala? "Creanta a fost achitata integral"
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Amway Romania si-a schimbat sediul si a deschis un centru de afaceri. Vezi cat a investit (Foto)
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune
- Romexpo a intrat in insolventa din greseala? "Creanta a fost achitata integral"
- Cutremur in piata de retail. De ce ar iesi Real din Romania?
- Candidati, promisiuni traznite: De la constructia de insule la Garda Pensionarilor
- Romexpo a intrat in insolventa din greseala? "Creanta a fost achitata integral"
- Bogdan Chiritoiu: Trebuie sa gasim o formula de plafonare a pretului carburantilor
- De ce umbla Guvernul cu pacura vopsita. Lupta impotriva cisternelor de evaziune







