Vindecarea prin insolventa: Reorganizare sau leac miraculos?

Majoritatea
comerciantilor vede insolventa ca punctul terminusal
afacerii – un moment in care societatea este asaltata de creditori,
iar singura optiune ramasa este falimentul sau inchiderea societatii.

“Intr-adevar,
in unele cazuri, insolventa este unul dintre simptomele
unei afaceri neperformante, totusi in
multe situatii incapacitatea de plata este doar rezultatul unei
conjuncturi nefavorabile cu care se poate intalni orice comerciant,
chiar si cei care au un business viabil (de exemplu clientii nu-si
achita datoriile la timp, sursele de finantare devin indisponibile
etc.)”, spune Mihai Jelea, senior associate la societatea de
avocatura Eversheds Lina & Guia.

Conform acestuia, diferenta
dintre societatile in insolventa care rezista pe piata si cele care
dispar o face capacitatea managerilor de a identifica rapid resursele
necesare unei redresari. Solutiile trebuie cautate in primul rand in
sfera economicului si presupun intotdeauna schimbari profunde in
modul de functionare a societatii; nu trebuie insa neglijate si
celelalte instrumente care pot facilita o revenire mai rapida a
societatii aflate in dificultate.

Un
asemenea exemplu de instrument complementar poate fi o reorganizare
judiciara in cadrul procedurii insolventei reglementate de Legea nr.
85/2006. Astfel, orice societate insolventa poate solicita
tribunalului in raza caruia isi are sediul sa fie pusa sub protectia
legii insolventei pana la elaborarea si implementarea unui plan de
reorganizare judiciara, precizeaza Mihai Jelea.
 
Odata
deschisa procedura insolventei, societatea (debitorul) beneficiaza de
o serie de „privilegii”
legale temporare menite sa-i dea ragazul necesar
pentru a-si pregati un plan de reorganizare. Un exemplu in acest sens
ar fi ca de la data deschiderii procedurii are loc suspendarea
de drept a oricarei actiuni judiciare
sau extrajudiciare de recuperare a carentelor detinute impotriva
debitorului; astfel, creditorii societatii avand creante anterioare
datei deschiderii procedurii insolventei vor fi obligati prin lege sa
isi amane realizarea pretentiilor impotriva debitorului si sa isi
inregistreze creantele la masa credala.

Planul de reorganizare
judiciara nu este altceva decat un plan de afaceri derulat de regula
pe un termen de maximum trei ani, si care presupune diferite masuri
de restructurare (restructurare corporativa, lichidare partiala a
activelor, infuzie de capital, etc.) ce pot fi luate impreuna sau
separat.

Avocatul
a subliniat ca planul va trebui sa cuprinda in mod necesar si un
program de plata a creantelor anterioare deschiderii procedurii
insolventei. Principalul sau avantaj este ca, potrivit legii, acesta
poate sa prevada reducerea, esalonarea
sau chiar stergerea completa a
unora dintre datoriile societatii.

Pentru a putea intra in
vigoare, planul de reorganizare trebuie intai aprobat prin votul
creditorilor societari inscrisi la masa credala; in acest scop,
creditorii vor fi grupati in mai multe categorii (creditori
garantati, creditori bugetari, creditori salariati, creditori
chirografari, etc.) care vor vota separat pe fiecare categorie.
Asadar, pentru a putea fi adoptat, planul va trebui sa treaca,
printre altele, de o dubla majoritate (atat in cadrul fiecarei
categorii, cat si raportat la numarul total de categorii).

Ulterior
aprobarii de catre creditori, planul va trebui de asemenea confirmat
formal de catre judecatorul sindic. La data confirmarii planului de
reorganizare acesta va intra in vigoare, iar debitorul va fi
descarcat de diferenta dintre valoarea obligatiilor pe care le avea
inainte de confirmarea planului si cea prevazuta in plan. Altfel
spus, in principiu, o creanta nu va mai
putea fi pretinsa decat daca planul de
reorganizare prevede plata acesteia si doar in conditiile prevazute
in planul de reorganizare.

In acest
fel, debitorul are sansa unui nou inceput fiind degrevat de o parte
(in unele cazuri, o parte semnificativa) din datoriile anterioare
deschiderii procedurii. Prin urmare, perspectiva reorganizarii
judiciare a unei societati poate fi interesanta pentru managementul
societatii (care scapa de balastul
datoriilor din bilant), dar si pentru un potential investitor (care
poate dobandi un activ mult mai valoros), avand in vedere ca
micsorarea pasivului se produce prin efectul legii, fara
nicio cheltuiala de finantare suplimentara.

[quote=Mihai
Jelea, Eversheds Lina & Guia]Insolventa unei societati nu
echivaleaza neaparat cu sfarsitul intreprinderii comerciale[/quote]

“Desigur, exista si o
serie de potentiale obstacole sau dezavantaje legate de alegerea
procedurii insolventei ca modalitate de asanare a situatiei unei
societati aflate in dificultate, din care cateva mai jos sunt
prezentate cu titlu de exemplu. Mentionam insa ca toate aceste
dezavantaje pot fi gestionate profesionist cu implicarea cat mai
devreme a consultantilor sepcializati in astfel de proceduri”, a
spus reprezentantul Eversheds Lina & Guia.

In primul
rand, dezavantajul de imagine
poate fi unul semnificativ: procedura insolventei
este asimilata indeobste cu falimentul sau inchiderea societatii.
Aceasta perceptie gresita poate avea consecinte nefaste: partenerii
comerciali vor cauta sa se expuna cat mai putin in relatia cu
debitorul reducand livrarile/comenzile, clientii vor fi reticenti sa
mai achizitioneze bunuri/servicii, ceea ce va afecta cifra de afaceri
a societatii in cauza.

In al
doilea rand, desfasurarea procedurii insolventei poate determina
deteriorarea relatiilor cu partenerii
comerciali care sunt nevoiti, de cele
mai multe ori fara niciun preaviz, fie sa-si vada creantele amanate,
fie reduse, fie chiar stinse fara sa si le mai poata recupera
vreodata. Ideal ar fi (in special daca se doreste o reorganizare prin
continuarea activitatii) ca partenerii comerciali importanti cu care
societatea colaboreaza pe termen lung (bancile, furnizorii de materii
prime etc.) sa fie avertizati in masura posibilului de iminenta
deschiderii procedurii insolventei, sau poate chiar cooptati in
strategia de redresare.

In al
treilea rand, declansarea procedurii insolventei poate avea o serie
de efecte nedorite pentru persoanele din
managementul societatii, in masura in
care acestea pot raspunde personal pentru datoriile societatii, daca
intarea acesteia in incapacitate de plata a fost cauzata de acte
frauduloase ale conducerii (de exemplu: abuzul de bunurile societare
in interes propriu, tinerea unei contabilitati neconforme cu
realitatea, efectuarea de acte de comert in interes propriu, etc.).
De aceea, inainte de a trece la o reorganizare judiciara este util un
audit economico-juridic al actelor incheiate de societate pentru a
putea identifica eventualele riscuri.

In al
patrulea rand, simpla optiune a debitorului pentru o reorganizare
judiciara nu echivaleaza automat cu adoptarea si intrarea in vigoare
a unui plan de reorganizare judiciara.
Esential este ca majoritatea categoriilor de creditori sa-si
dea acordul pentru plan, ceea ce implica de multe ori un proces
indelungat si delicat de negociere, cu atat mai mult cu cat
creditorii sunt cei afectati in primul rand de taierile de datorii pe
care debitorul le va face pentru a putea supravietui. in acest
context, planificarea din timp a intrarii in procedura insolventei
si, in masura posibilului, chiar „modelarea” categoriilor
creditorilor impreuna cu consultantii poate juca un rol cheie in
reusita planului.

“In concluzie, insolventa
unei societati nu echivaleaza neaparat cu sfarsitul intreprinderii
comerciale. Acesta poate fi un moment bun de reconsiderare a
strategiei de afaceri si de utilizare a unui intreg arsenal de
resurse, intre care si cea a redresarii in cadrul unei proceduri de
reorganizare judiciara”, a mentionat Mihai
Jelea, senior associate la societatea de avocatura Eversheds Lina &
Guia.

“Inainte de a alege calea
reorganizarii judiciare trebuie pornit de la premisa ca nu este o
solutie aplicabila in mod universal si nediscriminat, si in niciun
caz nu este un leac miraculos pentru o afacere neperformanta.
Solutia reorganizarii judiciare este o optiune ce prezinta numeroase
avantaje, dar poate avea si inconveniente, de aceea alegerea ei
trebuie facuta in mod informat, prin cantarirea tuturor aspectelor
relevante si numai dupa implicarea unor specialisti in domeniu
(economisti, avocati, practicieni in insolventa)”, a adaugat el.

Specialistii pot creiona
strategia si pasii de urmat inca dinainte de inceperea procedurii,
astfel incat posibilele neajunsuri sa fie cel putin minimizate, iar
surprizele neplacute sa fie eliminate.

Eversheds
este o societate internationala de avocatura cu 45 de birouri in 28
de tari. Compania are peste 2.100 de avocati si 4.000 de angajati
care acopera toate ariile de practica si sectoarele importante.
In
Romania, Eversheds este prezenta prin Eversheds Lina & Guia.
Portofoliul companiei include clienti precum Tyco International,
HSBC, Sony, LVMH, Autoliv, Cosmote, Merrill Lynch, AECOM, CEEG sau
Smiths Group.

[b]Insolventele
au crescut in 2012[/b]

23.665 de companii
au intrat in insolventa anul trecut in crestere cu 10% fata de
aceeasi perioada a anului 2011 si cu 20% comparativ cu aceeasi
perioada a anului 2010, arata o analiza Coface, realizata pe baza
datelor preliminare disponibile la Buletinul Procedurilor de
Insolventa (BPI).

Eliminand sectoarele
care au inregistrat deviatii semnificative din cauza efectului de
baza (negativ sau pozitiv), cele mai mari cresteri de insolvente nou
deschise in anul 2012 (comparativ cu aceeasi perioada a anului
anterior) s-au inregistrat in sectoarele: Comertul cu Amanuntul
(+62%), Tranzactii Imobiliare (+38%), Hoteluri si Restaurante (+48%),
Alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor
(+35%) si Transporturi (+25%).

Singurele sectoare
care au inregistrat scaderi ale insolventelor in anul 2012,
comparativ cu anul anterior sunt: Posta & Telecomunicatii (-19%)
si Productia si Furnizarea de Energie Electrica si Termica, Apa si
Gaze (-14%).

Cele
mai afectate trei zone de insolvente sunt reprezentatate de Sud-Est,
Sud si Nord-Vest, acestea concentrand aproximativ jumatate din
totalul insolventelor inregistrate in perioada analizata si cresteri
de doua cifre (+17%, +20%, +10%) fata de aceeasi perioada a anului
anterior.