Cele 22 de companii offshore prin intermediul carora s-au realizat achizitiile de actiuni si fraudarea patrimoniului Petromservice sunt controlate de Sorin Ovidiu Vintu si Octavian Turcan, arata probele obtinute de procurori.
"Din declaratiile depuse la deschiderea conturilor bancare si din evidentele departamentului de inregistrare a societatilor din strainatate inscrisuri transmise de autoritatile judiciare cipriote in urma comisiei rogatorii internationale solicitate in cauza rezulta ca toate companiile offshore prin intermediul carora s-au realizat achizitiile de actiuni si fraudarea patrimoniului Petromservice sunt controlate de Vintu Sorin Ovidiu si Turcan Octavian, care au contribuit astfel in mod nemijlocit la savarsirea infractiunii de delapidare", scriu procurorii in referatul prin care cer arestarea preventiva a 10 persoane, intre care Sorin Ovidiu Vintu, Liviu Luca si Octavian Turcan, potrivit
Mediafax.
Liviu Luca si Sorin Ovidiu Vintu au fost retinuti luni de procurori care cer arestarea lor preventiva pentru delapidarea Petromservice si spalare de bani, prejudiciul fiind de peste 83 milioane de euro.
Probele administrate in cauza, pana in acest moment al urmaririi penale, au relevat faptul ca falimentarea controlata a Petromservice a dus la prejudicierea societatii cu suma de peste 83 miliaone euro si afectarea a 72.000 membri ai Asociatiei Salariatilor, care, in calitate de actionari minoritari, nu au mai putut incasa dividendele, datorita activitatilor frauduloase de diminuare semnificativa a valorii actiunilor.
Probatoriul administrat a aratat ca falimentarea controlata a Petromservice a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.
Anchetatorii au stabilit ca actele materiale prejudiciabile s-au realizat prin cumpararea cu banii Petromservice a unor actiuni supraevaluate de mai multe zeci de ori, apartinand unor societati comerciale si transferarea frauduloasa si controlata a banilor obtinuti pentru a ascunde identitatea beneficiarului real.
Aflu ca cineva de la Timisoara ofera consultanta gratuita pagubitilor parti civile care au castigat in dosarul penal 24632/3/2006 de la Tribunalul Bucuresti si ca un cabinet de avocat intocmeste deja dosare executionale.
Va rog, are cineva detalii in plus?