COMPANII

Vom trai mai bine in 2010 decat in 2009? Ce cred romanii despre salarii, investitii si viata personala

11 martie 2010, ora 00:01, autor(i): Adrian Negrescu 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
question2.jpg
Romanii s-au adaptat crizei, dovada ca sunt mult mai atenti la cheltuieli, se gandesc de doua ori inainte de a realiza o investitie si inteleg mai mult, in general, despre cum evolueaza recesiunea si la ce trebuie sa se astepte. Potrivit unui sondaj realizat de Daedalus Millward Brown, pesimismul s-a temperat, iar perspectivele lui 2010 se anunta ceva mai bune. Afla detalii in articol.
Criza a venit ca un soc pentru majoritatea romanilor. Putini erau cei care se asteptau ca 2009 sa aduca vesti proaste. Dimpotriva, romanii faceau cozi la banci, imprumutandu-se peste masura pentru case, masini, electronice si vacante, cu gandul ca le vor plati intr-un viitor ''roz'' in care salariile vor creste si se vor transforma in euro. A venit insa criza, iar multi au trecut dintr-o extrema in alta, de la bunastarea construita pe credit, la o saracie lucie, in care banii castigati la serviciu se duc in marea lor majoritate pe ratele la banci. Pe fondul prabusirii baloanelor speculative, economia a aterizat fortat, iar acest lucru s-a simtit aproape instantaneu in nivelul de trai.

Barometrele de opinie publica au migrat, aproape instantaneu, de la entuziasmul inconstient si pozitivismul caracteristic ''Epocii de Aur'' a consumului, la pesimismul cel mai negru, romanii ajungand chiar in postura de ''campioni europeni'' in materie.

Potrivit unui sondaj realizat de compania de cercetare Daedalus Millward Brown, in perioada
13 - 21 ianuarie 2010, aproximativ jumatate dintre romanii din mediul urban apreciaza ca au trait mai rau sau mult mai rau in anul 2009 fata de 2008. Cu toate acestea, spre deosebire de inceputul anului trecut, la inceputul acestui an pesimismul este la un nivel mai scazut.

Cresterea preturilor, cea mai mare amenintare in 2010



Studiul realizat de Daedalus arata ca, in acest an, cea mai mare ingrijorare a romanilor este legata de cresterea preturilor. Astfel, chiar daca expertii in economie se asteapta ca 2010 sa aduca o scadere a preturilor (dezinflatie, in termeni tehnici), romanii nu par sa mai creada in teorie.

83% dintre cei 1.000 de romani care au participat la sondajul de opinie au indicat drept cea mai mare problema cresterea preturilor, urmata de scaderea veniturilor personale (70%) si aparitia unor epidemii (62%).

Potrivit expertilor, temerile legate de cresterea preturilor vin pe fondul cresterii accizelor de la 1 ianuarie, care a scumpit, printre altele, tigarile cu 30%. Luna februarie a generat cresteri de preturi ceva mai reduse, insa socul scumpirii in perceptia publica era de asteptat.

Anul 2010 se anunta ca fiind marcat de prudenta, de un control mai riguros al cheltuielilor si de intentia de a aloca bugetul pentru concediu mai degraba decat pentru iesiri in oras si mici capriciiConcluziile studiului Daedalus Millward Brown

In ceea ce priveste veniturile personale, temerile romanilor raman ridicate in conditiile in care disponibilizarea a ramas metoda preferata anti-criza in majoritatea companiilor romanesti, mai putin la stat, acolo unde perceptia se bazeaza doar pe zvonuri si planuri ramase pe hartie.

Iar datele de la INS privind cresterea puternica a numarului somerilor, la peste 700.000, completata de estimarile oamenilor de afaceri privind posibila trecere peste nivelul de 1 milion de someri in 2010, au accentuat si mai mult temerile romanilor privind siguranta locului de munca.

In ceea ce priveste cea de-a treia mare temere, cea legata de epidemii, specialistii o explica prind efectele psihozei internationale create in jurul gripei AH1N1.

Cititi o analiza DailyBusiness.ro despre manipularea prin presa, in care este dat si exemplul AH1N1:

Economiile, la ordinea zilei

Pe fondul accentuarii temerilor legate de cresterea preturilor si siguranta locului de munca, romanii par a fi, in acest an, mult mai atenti la venituri si, mai ales, la cheltuieli. Dupa ce, anul trecut, potrivit rezultatelor studiului Daedalus Millward Brown, majoritatea romanilor a reusit prin diverse metode sa isi mentina veniturile la un nivel constant (unii si-au luat inca un job in part-time, altii, care aveau imobile scoase la vanzare, au preferat sa le inchirieze, multi au apelat la bani de la rude etc.), in acest an, accentul se va pune, mai mult ca anul trecut, pe partea de economisire.

Desi ponderea salariului/pensiei din totalul veniturilor a scazut, venitul pe membru de familie si puterea de cumparare au ramas constanteConcluziile studiului Daedalus Millward Brown

Potrivit sondajului, in acest an, comportamentul financiar se anunta mai prudent in ceea ce priveste creditarea si mai deschis in privinta investitiilor. Astfel, intentia de achizitie de bunuri in rate si intentia de contractare de credite se situeaza la un nivel mai scazut fata de inceputul anului anterior. Doar 11% dintre romani ar vrea sa ia un credit in 2010 si numai 14,6% sunt interesati sa cumpere bunuri in rate. In schimb, se remarca o crestere a numarului celor interesati sa depuna bani la un fond de pensii privat sau intr-un depozit la banca.

Asta, bineinteles, daca vor avea ceva de economisit. 34,8% dintre romani cred, astfel, ca vor in acest an avea bani doar pentru strictul necesar, iar 19,4% se tem ca veniturile nu le vor ajunge nici pentru nevoile de baza.
Interesant este faptul ca aceste temeri nu se traduc, cel putin la un nivel semnificativ, in obiceiurile de consum. Astfel, 51,7% dintre respondenti au declarat ca vor ramane fideli obiceiurilor de cumparare. Numai 23,4% dintre romani se vor orienta catre produse mai ieftine (21,7% in 2009), in timp ce 23,6% vor cumpara marcile cu care s-au obisnuit, dar in cantitati mai mici.

In ceea ce priveste deschiderea unei afaceri, opinia generala s-a accentuat fata de anul trecut. Peste 80% nu au de gand sa porneasca un business in aceasta perioada de criza.

De la mersul la biserica, la concediul de vara

Potrivit rezultatelor studiului, interesant este faptul ca, pe fondul temerilor legate de criza, in acest an cei mai multi dintre respondenti (31%) au indicat mersul la biserica drept modul in care isi vor petrece timpul liber. 30% vor merge la cursuri/traininguri/instruiri, iar 26% vor prefera sa citeasca. In topul activitatilor preferate urmeaza vorbitul la telefon, cinematograful, chat-ul pe internet si vizionatul filmelor pe calculator.

In ceea ce priveste concediile, desi la inceputul anului 2009 intentia de a petrece concedii in strainatate era la un nivel ridicat, romanii se vor orienta in acest an mai degraba spre excursii in tara decat in strainatate. In ciuda acestei schimbari de planuri, intentia de petrecere a concediului in strainatate ramane la acelasi nivel ca si la inceputul anului anterior, precizeaza specialistii.

La studiul realizat de Daedalus Millward Brown au participat 1.000 de respondenti, din mediul urban, cu varste cuprinse intre 18 si 65 ani. Marja de eroare este de +/- 3 %.

Daedalus Millward Brown este o companie de marketing si cercetare a pietei cu o cifra de afaceri de 2,5 milioane de euro pe piata locala si o cota de piata de 8% in 2007. Firma are peste 40 de angajati permanenti, din care mai mult de 25 de cercetatori si consultanti, experienta de peste 10 ani in piata din Romania dar si din regiune, activitate organizata pe metodologie de management de proiect si procedurata conform standardelor de calitate.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Sambata, 22 Ianuarie 2022, 03:31
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter