FINANTE-BANCI

Adrian Bunea, EY: Noul standard de contabilitate pentru leasing va afecta multe companii

20 ianuarie 2016, ora 11:46 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
Adrian Bunea_Director Executiv EY Romania.jpg
Consiliul de elaborare a Standardelor Internaționale de Contabilitate (IASB) a emis pe 13 ianuarie 2016 noul standard privind leasing-ul, care prevede ca toate activele care fac obiectul unui contract de leasing să fie înregistrate în bilanţurile locatarilor, cu câteva excepţii.

Această nouă prevedere va afecta cel mai mult entităţile care au în derulare contracte majore de leasing, pentru active imobiliare, echipament greu sau autovehicule.    

Adrian Bunea, FAAS Leader şi Director Executiv, EY România, explică: “EY sprijină eforturile IASB de a îmbunătăţi înregistrarea leasing-ului în contabilitate de către companiile care achiziţionează astfel de servicii. Acest lucru aduce mai multă consecvenţă în contabilizarea leasing-ului şi va creşte comparabilitatea şi transparența pentru stakeholder-i. Finalizarea standardului privind leasing-ul a fost o prioritate pentru IASB în ultimii ani şi este încurajator să vedem că acest proiect major este acum complet.”  
Mulţi membri IASB s-au arătat îngrijoraţi de costurile şi complexitatea implementării propunerilor Consiliului din 2010 şi 2013.

Deşi noul standard va cere chiriaşilor să aplice un model singular pe baza bilanţului, IASB a păstrat neschimbate o serie de concepte-cheie şi a introdus excepții privind recunoaşterea contractelor de leasing pe termen scurt şi a leasing-ului pentru active de valoare mică.

Este însă important de subliniat faptul că pentru cei care dau în chirie printr-un contract de leasing (locatorii), contabilizarea unor astfel de tranzacţii rămâne în mare parte neschimbată.
 

Adrian Bunea comentează: “IASB a răspuns unora dintre neliniştile privind costul şi complexitatea implementării noului standard. Cu toate acestea, întrucât cele mai multe contracte de leasing vor fi înregistrate în bilanţ în cadrul noului standard, cei care deţin astfel de contracte vor fi nevoiţi să facă o analiză mai detaliată pentru a stabili dacă unele contracte sunt sau nu de leasing. Pentru contractele care includ servicii semnificative, această evaluare ar putea fi o provocare.”  

Proiectul a fost unul comun între IASB şi Financial Accounting Standards Board (FASB), cel de-al doilea organism urmând să emită în curând noul său standard pe această temă. Cu toate acestea, cele două standarde nu converg şi există o serie de diferenţe între ele.  

Adrian Bunea explică: “Cele două standarde separate ale IASB şi FASB vor aduce mai multe active care fac obiectul leasing-ului în bilanţurile companiilor. Totuşi, diferenţele între ele vor reduce probabil comparabilitatea între IFRS şi US GAAP, în ceea ce priveşte leasing-ul, faţă de situaţia actuală.   Standardul va intra în vigoare în 2019, fiind permisă şi adoptarea în avans în anumite situaţii. Pentru cele mai multe entităţi, pregătirea tranziţiei va solicita resurse semnificative. Având în vedere că cele mai multe dintre activele achiziţionate în leasing vor fi înregistrate în bilanţurile locatarilor, cei mai importanţi indicatori vor suferi schimbări, cum ar fi gradul de îndatorare. De asemenea, schimbări ar putea surveni şi în contul de profit și pierdere sau în indicatorii financiari, precum EBITDA. Înţelegerea impactului pe care aceste modificări îl vor avea şi comunicarea sa către stakeholder-i vor fi aspecte decisive.”
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Steliana Rizeanu
Clinica Aquamarin in colaborare cu Centrul de formare Eurostudy va invita la un curs de formator autorizat acreditat CNFPA; participantii la curs...
Vineri, 27 Mai 2016, 01:15
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter