- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Aurul si argintul au inregistrat cresteri de pret de peste 10%

18 Feb, 22:54 • adrian.mihaltianu
Aurul a inceput anul 2014 pe un trend ascendent, inregistrand  in perioada 1 ianuarie-17 februarie o crestere de pret de circa 10,2%. La inceputul anului curent, cotatia aurului era pe bursele internationale in jur de 1.205 dolari/uncie, iar la finalul intervalului analizat a atins cca 1.328,5 dolari/uncie.
Aurul si argintul au inregistrat cresteri de pret de peste 10%

„Pretul
aurului a crescut si a ajuns la niveluri neatinse din octombrie 2013 pe fondul
unor rezultate slabe ale economiei SUA, care au pus presiune pe dolarul
american, crescand interesul investitorilor pentru active de refugiu precum
metalele pretioase”, a aratat Cosmin Enache, director general adjunct al
casei de brokeraj (SSIF) Equity Invest.

Oficialii
SUA au anuntat ca in ianuarie au avut loc scaderi atat in ceea ce priveste
productia industriala (cea mai mare scadere din 2009 si pana in prezent), cat si
vanzarile cu amanuntul (retail); mai mult, recent a avut loc si cresterea peste
asteptari a numarului americanilor care au aplicat pentru ajutoare de somaj.

Daca in
ianuarie, odata cu scaderea pietelor de capital, investitorii s-au orientat
firesc catre aur, ceea ce a sustinut o data in plus cresterea  sa de pret, in ultima perioada aurul s-a
apreciat chiar si in intervale in care o serie de burse au crescut, fapt mai putin
obisnuit.

„Considerand
elementele de analiza fundamentala (cum am facut anterior), nu trebuie sa uitam
de analiza tehnica si de forte aferente care pot sustine la randul lor pretul
unui instrument intr-o directie sau alta: in cazul de fata, evolutia acestora a
incurajat cresterea pretului aurului. Bineinteles insa ca nu trebuie sa punem
miscarea aurului in totalitate pe seama analizei tehnice, contextul fundamental
curent fiind cauza principala a cresterii inregistrate”, a aratat Cosmin
Enache.

Argintul a fost metalul pretios cu cea mai mare crestere
procentuala de pret pana in prezent in 2014.

Argintul
a fost metalul pretios cu cea mai mare crestere procentuala de pret in
intervalul 1 ianuarie- 17 februarie 2014, cotatiile sale crescand pe bursele
internationale cu cca 11,3% per ansamblul perioadei precizate, respectiv de la
cca 19,4 dolari/uncie la aproximatix 21,6 dolari/uncie.

„Cresterea
impresionanta de pe piata argintului are la baza aceiasi factori fundamentali
precizati anterior care au sustinut metalele pretioase in ansamblul lor, insa
traditional acest instrumentul prezinta o volatilitate mult mai ridicata
comparativ cu piata aurului”, a precizat Cosmin Enache.

Paladiul si platina au inregistrat cresteri de pret
moderate.

In
intervalul 1 ianuarie- 17 februarie 2014, pretul paladiului a crescut cu cca
3,4%, cotatiile sale incheind perioada respectiva in jurul valorii de 738,5 dolari/uncie.
Pretul platinei a crescut, de asemenea, in intervalul analizat, cu cca 4,1%,
respectiv pana la cca 1.425 dolari/uncie.

„Daca
ar fi avut un comportament exclusiv de metale pretioase, cresterile de pret ale
platinei si paladiului poate ca ar fi fost mai mari; ambele metale au insa si o
larga utilizare industriala, asa incat prezinta si comportament de marfa pur-si-simplu;
astfel, o serie de date dezamagitoare privind economia Chinei, precum si vanzarile
sub asteptari de automobile in SUA au temperat cresterile de pret pentru
paladiu si platina, aceste metale pretioase avand o larga utilizare in
industria catalizatorilor auto”, a aratat Cosmin Enache.

Ce urmeaza?

Pana in
prezent in 2014 a avut loc o diversificare si rebalansare a portofoliilor de
investitii, expunerile din pietele emergente fiind diminuate considerabil, detinerile
de actiuni marcand scaderi usoare, iar metalele pretioase „facandu-si din
nou aparitia” in portofoliile investitorilor.

„Pentru
moment sunt sanse destul de mari ca Rezerva Federala a SUA sa mentina nivelul
lunar de 65 miliarde dolari de injectii de lichiditati. De asemenea, se poate
vorbi si despre o crestere a cererii pe piata metalelor pretioase (in special
aur si argint) venita din zona economiilor emergente in care inflatia atinge
cote ridicate (Brazilia, Argentina etc), investitorii locali fiind astfel nevoiti
sa se protejeze prin achizitii pe piata metalelor pretioase”, a aratat Cosmin
Enache.

“In
acelasi timp insa, este posibil ca recenta miscare de apreciere a metalelor pretioase
sa cunoasca in viitorul apropiat anumite corectii, pe fondul mentinerii
temporare a apetitului pentru risc, investitorii incercand retestarea maximelor
de pe piata de capital; bineinteles ca datele macroeconomice din SUA, China si
zona euro vor dicta nivelul (de acceptare a riscurilor) asimilat de investitori”,
a adaugat el.

Citeste si: Piata
aurului din Romania este inca mica, dar exista cerere