FINANTE-BANCI

Cat de avantajoase ar fi pensiile ocupationale? Randamentele, asemanatoare celor din Pilonul III

03 mai 2011, ora 00:01, autor(i): Andreea Radu 
Aboneaza-te la: RSS   Trimite prin: LinkedIn
banuti-mana-medie.jpg
Randamentele pensiilor ocupationale ar putea fi asemanatoare celor din sistemul de pensii private facultative (Pilon III), este de parere Radu Bragarea (foto), directorul general al Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private. In acest caz, ce noutati aduc?
"Randamentele din acest segment al pensiilor private (ocupationale, n.r.) vor depinde in principal de modul in care fiecare manager privat va sti sa isi administreze activele. Avand in vedere rezultatele excelente inregistrate pana acum in aceasta piata, cred ca randamentele pensiilor ocupationale vor fi in linie cu cele ale pensiilor private facultative existente", a mentionat Bragarea.

In 2010, fondurile de pensii facultative au avut un randament mediu de 11,5%, sub cel afisat in 2009, cand a fost de 15,9%, conform Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).

"Avand in vedere beneficiile pe care le ofera acest sistem, pot spune ca Eureko Pensii are asteptari importante in acest sens, pe care le va concretiza in planuri precize atunci cand va veni momentul oportun", a spus seful companiei.



Proiectul Legii pensiilor ocupationale arata ca pot administra fonduri de pensii ocupationale societatile de pensii, societatile de administrare a investitiilor si societatile de asigurare, autorizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) in acest scop, iar societatile de pensii au nevoie de autorizare de la Comisie pentru constituire si administrare.

Astfel, administratorii au rolul de a colecta contributii, de a investi resursele financiare ale fondului de pensii ocupationale si de a plati pensiile ocupationale.

Asemanari si deosebiri intre pensiile ocupationale si cele facultative

"Atat pensiile facultative (Pilon III) existente, cat si cele ocupationale servesc aceluiasi scop: suplimentarea veniturilor in perioada de dupa retragerea din activitatea profesionala. Ambele sisteme beneficiaza de aceleasi facilitati fiscale in ceea ce priveste contributiile si in principiu trebuie sa fie la fel de eficiente pentru participanti", a spus Radu Bragarea.

De asemenea, contributia la un fond de pensii ocupationale poate fi de pana la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care adera la un fond, la fel ca in cazul pensiilor facultative.

"Diferenta dintre cele doua sisteme vine din modul diferit de organizare: daca la pensiile facultative existente aderarea este un proces individual, fiecare participant avand posibilitatea de a decide fondul de pensii la care doreste sa adere (chiar daca angajatorul este cel care plateste), la pensiile ocupationale optiunea este una de grup, angajatorul si reprezentantii angajatilor decizand pentru intregul grup", a precizat oficialul Eureko.

"Pensiile ocupationale reprezinta deci o solutie mai simpla pentru companii din punct de vedere administrativ, avand si anuite elemente ce le fac mai eficiente ca instrument de fidelizare a angajatilor", a adaugat el.

Cine poate participa la pensiile ocupationale

"Participantul la un fond de pensii ocupationale este angajatul, functionarul public, persoana care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care este numita in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, membrul unei societati cooperative potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei", se arata in proiectul de lege.

De asemenea, pot avea o pensie ocupationala si persoanele care realizeaza venituri din activitati profesionale sau agricole, care adera la un fond si in numele carora s-au platit de catre angajator contributii la un fond de pensii ocupationale.

Contributiile la un fond de pensii ocupationale se stabilesc conform regulilor acelei scheme de pensii ocupationale, se vireaza de catre angajator, odata cu contributiile de asigurari sociale obligatorii in contul fondului de pensii specificat in actul de aderare.

Fondul de pensii ocupationale trebuie sa aiba minimum 100 de participanti si se constituie prin contract de societate civila, se arata in proiect.

Dreptul la pensia ocupationalea se deschide, la cererea participantului, cu indeplinirea urmatoarelor conditii cumulative: participantul a implinit varsta de 60 de ani, au fost platite contributii minim 7 ani, iar activul personal este cel putin egal cu suma necesara obtinerii pensiei ocupationale minime prevazute prin normele adoptate de Comisie.

Sistemul va avea un inceput lent

Pensiile ocupationale ar putea sa nu atraga prea multi participanti la inceput, mai ales intr-un mediu economic dificil ca cel prin care inca mai trece Romania.

"In ceea ce priveste numarul de persoane atrase, probabil ca vom avea parte de un inceput mai lent, inerent implementarii unui astfel de proiect, insa lucrurile se vor schimba dupa ce companiile vor intelege beneficiile acestui sistem in ceea ce priveste fidelizarea angajatilor", a declarat Radu Bragarea, directorul general al Eureko Pensii.

El a mentionat ca pensiile ocupationale si pensiile facultative individuale, desi au regimuri juridice diferite fac ambele parte din Pilonul III, cel al pensiilor private optionale sau complementare, care vin sa imbunatateasca nivelul pensiei oferite de Pilonul I (pensia de la stat) si Pilonul II (pensia privata obligatorie).

Evolutia pensiilor private

"Ma astept ca in ceea ce priveste pensiile private obligatorii (Pilonul II) lucrurile sa isi urmeze traseul firesc si cred ca la finele lui 2011 fondurile de pensii vor adminsitra active de aproape 1,5 miliarde de euro, o consecinta fireasca a majorarii contributiei cu 0,5% pentru 2011, la 3% din salariul brut si a rezultatelor investitionale asteptate", a precizat Bragarea.

La sfarsitul lunii martie 2011, valoarea activelor nete aferente celor 9 fonduri din Pilonul II a fost de 4,884 miliarde de lei (1,187 miliarde de euro), iar numarul participantilor era de 5,27 milioane.

"Referitor la evolutia pensiilor facultative (Pilon III), cred ca pe termen scurt aceasta nu va fi foarte diferita fata de ce am vazut in 2010. Desigur, vom observa semne de imbunatatire, in contextul revenirii economiei, mai ales in a doua parte a anului, insa acest segment va incepe sa se dezvolte pe masura ce romanii vor incepe sa constientizeze nevoia suplimentarii veniturilor prin intermediul unei pensii facultative, prin prisma nevoilor financiare pe care le vor avea la batranete", considera seful Eureko Pensii.

Activele nete ale celor 13 fonduri de pensii facultative erau de 363,37 milioane de lei (88,32 mil. euro) la finele lunii martie, iar numarul participantilor era de 230.586.

Pilonul III a fost lansat in luna mai 2007, iar Pilonul II in mai 2008.
Comentariile acestui material
 
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
 
 
 
KeyJobs - Job-uri premium
Marti, 09 August 2022, 16:50
Alegeti frecventa cu care doriti sa primiti newsletterul:
Adresa dvs. de email:
Abonati-va la newsletter