Anuntul eronat prin care agentia Standard & Poor's (S&P) a
indicat joi retrogradarea ratingului de credit al Frantei reprezinta un
incident foarte serios si va fi investigat, a anuntat vineri Comisia
Europeana (CE), potrivit Reuters.
"Este un incident foarte serios. Aceasta intamplare demonstreaza ca suntem intr-o situatie extrem de volatila, ca pietele sunt extrem de tensionate, asa ca jucatorii de pe aceste piete trebuie sa fie extrem de rigurosi si sa actioneze cu responsabilitate" , a declarat comisarul european pentru piata interna, Michel Barnier, potrivit Mediafax.
S&P a transmis, joi, din greseala un mesaj catre abonatii unui serviciu al companiei in care sugera ca ratingul "AAA" al Frantei a fost revizuit in scadere, eroare care a dus pentru putin timp la scaderea actiunilor pe piata americana.
Eroarea S&P a speriat investitorii deja ingrijorati de criza datoriilor de stat din Europa, alimentand temerile ca a doua mare economie a zonei euro a fost cuprinsa de furtuna de pe pietele europene.
Incidentul a contribuit la cea mai abrupta crestere a dobanzilor obligatiunilor de stat franceze de la lansarea euro, in 1999.
Intr-un comunicat transmis la aproape doua ore dupa incident, S&P a aratat ca mesajul a fost cauzat de o ereoare tehnica si nu de vreo intentie a agentiei de a lua vreo decizie in privinta Frantei. S&P a aratat ca ratingul Frantei ramane AAA, cu perspectiva stabila, si ca a inceput o investigatie interna pentru a determina cu exactitate cauzele erorii de joi.
"Este cu atat mai important, din moment ce nu vorbim despre jucatori mici de pe piete, ci chiar de una dintre cele trei mari agentii de rating, o agentie care are o responsabilitate speciala. Nu doresc sa comentez greseala in sine, care a fost recunoscuta imediat de Standard & Poor's. Autoritatea europeana pentru agentii de rating, alaturi de AMF, autoritatea franceza pentru piete financiare, vor investiga aceasta chestiune si vor trage concluziile", a aratat Barnier.
El a reiterat totodata pozitia ca agentiile de rating, "si nu numai", trebuie reglementate riguros, strict si conform unei legislatii solide in Europa.
FINANTE-BANCI
CE: Anuntul eronat al S&P privind ratingul Frantei este un incident foarte serios si va fi anchetat
11 noiembrie 2011, ora 15:29 | 34 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci |
37 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:07 in |
837 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 16:39 in |
60 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:07 in |
1.150 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- S&P a reconfirmat ratingul Romaniei la nivelul "BB+", cu perspectiva stabila
- Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata cel mai devreme la finele anului
- Grecia se va salva din fonduri UE neutilizate? Romania risca sa le piarda
- Bec rosu pentru energia verde de la Comisia Europeana?
- Fitch a retrogradat Japonia, din cauza datoriei de stat uriase
Ultima ora
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa (15:54)
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita (14:39)
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole (14:22)
- Comisioanele mari ale bancilor, anchetate de Consiliul Concurentei (14:05)
- AIF este nemultumita de banii putini investiti in transportul feroviar (11:04)
- Guvernul japonez vrea sa promoveze vanzarea de obligatiuni cu o trupa pop de fete (10:39)
- S&P a reconfirmat ratingul Romaniei la nivelul "BB+", cu perspectiva stabila (10:05)
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni (vineri, 18:15)
- De ce sunt grecii tinte foarte atractive pentru hoti (vineri, 17:46)
- Romanii platesc dublu energia electrica fata de francezi (vineri, 17:15)
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita







