- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Consiliul Concurentei a avizat preluarea Asiban de catre Groupama

24 Jul, 13:00 • Redactia DailyBusiness
Consiliul Concurentei (CC) a autorizat preluarea companiei de asigurari Asiban de catre asiguratorul francez Groupama International, considerand ca noua concentrare economica nu incalca principiile concurentei.
Consiliul Concurentei a avizat preluarea Asiban de catre Groupama

Consiliul Concurentei a ajuns la concluzia ca prin operatiunea de concentrare economica realizata prin preluare nu se creeaza sau consolideaza o pozitie dominanta pe pietele relevante definite, se mentioneaza intr-un comunicat al CC, emis joi.

Groupama International face parte din grupul francez Groupama, prezent pe piata romaneasca a asigurarilor prin companiile: BT Asigurãri, filiala Groupama Transport, precum si prin OTP Garancia Asigurari (societate recent achizitionata, care va face parte din grup dupa obtinerea aprobarii de la autoritatile de reglementare).

La randul sau, Asiban Asigurare Reasigurare este prezenta pe piata nationala de asigurari generale, precum si pe piata romaneasca de asigurari de viata.

La inceputul lunii aprilie, Groupama a anuntat achizitionarea cu 350 de milioane de euro a asiguratorului local Asiban, de la cei patru actionari ai sai, Banca Comerciala Romana, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania si Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC).