Problemele industriei asigurarilor au fost tratate cu superficialitate
de autoritatea de reglementare, CSA, afirma candidatul PDL la sefia
institutiei, Cristian Constantinescu (poza), care va vinde actiunile detinute
la Allianz-Tiriac daca va fi numit in aceasta pozitie, pachet evaluat
la 20 milioane euro, relateaza Mediafax.
"Detin 2,84% din capitalul social al Allianz-Tiriac Asigurari. Legal nu sunt obligat sa vand aceste actiuni, dar moral trebuie sa o fac daca ajung la sefia CSA. Deja am initiat discutii cu Ion Tiriac pentru vanzarea actiunilor. In urma cu trei ani, compania a fost evaluata la 700 milioane de euro", a afirmat Constantinescu, la audierea in comisiile reunite de buget-finante din cele doua Camere ale Parlamentului.
Astfel, actiunile pe care la are Constantinescu valorau atunci aproximativ 20 milioane de euro.
El a condus operatiunile Allianz-Tiriac, al doilea asigurator local dupa nivelul subscrierilor din 2010, pana in luna iunie a anului trecut si s-a aflat in fruntea asociatiei profesionale a asiguratorilor, UNSAR, pana la mijlocul acestui an.
Fostul sef UNSAR a spus ca in discutiile cu Ion Tiriac a solicitat efectuarea unei noi evaluari a Allianz-Tiriac.
"In prezent, discutiile sunt la nivel de avocati", a spus Constantinescu.
Intrebat care sunt obiectivele unui eventual mandat la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Constantinescu a afirmat ca va evalua personalului institutiei si al fiecarei companii de asigurare-reasigurare.
"A doua actiune va dura cel putin sase luni. Stiu ca sunt probleme in aceasta piata, iar CSA a tratat cu superficialitate aceste probleme, inclusiv cele legate de normele pe care le-a emis", a spus Constantinescu.
El considera ca foarte multe dintre normele CSA sunt depasite sau incorecte din punct de vedere tehnic.
"Aceste norme ar trebui sa intre in atentia viitoarei conduceri a CSA", a spus fostul sef al Allianz-Tiriac.
In opinia sa, legislatia primara din domeniul asigurarilor necesita modificari, inclusiv cea legata de asigurarea obligatorie a locuintelor.
"Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale, care emite politele obligatorii pentru locuinte, este o societate in faliment din punct de vedere tehnic", a adaugat Constantinescu.
Cu venituri de 30.000 de euro pe luna la conducerea Allianz-Tiriac, Constantinescu a spus ca nu detine informatii certe privind veniturile actualului presedinte al CSA, Angela Toncescu.
"In presa au fost vehiculate cifre privind veniturile presedintelui CSA, dar informatiile pe care le detin nu le confirma. In orice caz, legea spune ca veniturile presedintelui institutiei trebuie sa fie similare celor pe care le castiga sefii companiilor din domeniu", a spus el.
Fostul sef al Allianz-Tiriac sustine ca mai multe societati de profil sunt in stare de insolventa, insa nimeni din conducerea CSA nu si-a asumat curajul sa semneze "certificatul de deces" al acestora.
"Faptul ca actiunile de control ale CSA nu au fost eficiente a dus la decredibilizarea institutiei si, astfel, la mentinerea industriei asigurarilor la un nivel sub potentialul ei de dezvoltare", a mai spus Constantinescu.
Anul trecut, primele subscrise de asiguratori au insumat 8,31 miliarde de lei, in scadere cu 6,3% fata de 2009, pe fondul regresului segmentului de asigurari de generale cu 8,3%, la 6,64 miliarde de lei.
FINANTE-BANCI
Constantinescu: Vand actiunile Allianz-Tiriac
20 septembrie 2011, ora 10:03 | 184 afisari
Comentariile acestui material
[+] Adauga comentariul tau (niciun comentariu publicat)
Numele complet:*
ex: Ion Popescu
Adresa de email:*
ex: ipopescu@yahoo.com
Site personal:
ex: http://www.dailybusiness.ro/
Comentariul tau:*
ATENTIE! Camp obligatoriu.
Trimite Comentariul
Materialele zilei din FINANTE-BANCI
26 mai 2012, ora 13:38 in Finante-Banci |
38 vizualizari |
0 comentarii
25 mai 2012, ora 00:07 in |
842 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 16:39 in |
60 vizualizari |
0 comentarii
24 mai 2012, ora 00:07 in |
1.150 vizualizari |
0 comentarii
Afla cum stai cu optimizarea paginii tale web, chiar si informatii despre activitatea ta in social media. Aici poti cere un audit gratuit !
Buna ziua, numele meu este Craciun Gheorghe, reprezentantul companiei BiolEnergy. Vreau sa va propun o oferta de reducere a facturii de curent de...
Articole similare
- Profitul Allianz-Tiriac Asigurari a urcat in 2011, pe afaceri in scadere
- Allianz-Tiriac Asigurari isi extinde portofoliul de asigurari online cu o polita pentru locuinte
- Afacerile Allianz-Tiriac Asigurari, in scadere cu 16% la noua luni
- Allianz-Tiriac Asigurari cauta clienti printre IMM-uri
- Allianz: Scaderea afacerilor generate de leasing si RCA au determinat contractia portofoliului auto
Ultima ora
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa (15:54)
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita (14:39)
- Bankia vrea sa isi vanda actiunile pe care le detine la companiile spaniole (14:22)
- Comisioanele mari ale bancilor, anchetate de Consiliul Concurentei (14:05)
- AIF este nemultumita de banii putini investiti in transportul feroviar (11:04)
- Guvernul japonez vrea sa promoveze vanzarea de obligatiuni cu o trupa pop de fete (10:39)
- S&P a reconfirmat ratingul Romaniei la nivelul "BB+", cu perspectiva stabila (10:05)
- Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 0,83% din PIB, dupa patru luni (vineri, 18:15)
- De ce sunt grecii tinte foarte atractive pentru hoti (vineri, 17:46)
- Romanii platesc dublu energia electrica fata de francezi (vineri, 17:15)
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Cum priveste un austriac Romania dupa ce a condus aici o banca
- Cum afecteaza limitarea deductibilitatii TVA operatiunile de leasing si inchirieri auto
- De ce s-a dus leul in balarii. Sa fie de vina Isarescu?
- Taxe in minus: Ce impozite ar putea fi eliminate sau reduse
- Vom plati oalele sparte de greci? Leul slab este doar inceputul
- Antonis Samaras: Iesirea Greciei din zona euro va fi o adevarata catastrofa
- Cea mai mare teama a Europei: o isterie a retragerilor bancare ce nu poate fi oprita







