- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Coraci: Sunt discutii cu FMI pe tema unui nou imprumut

27 Jul, 12:49 • Redactia DailyBusiness
Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, i-a anuntat pe reprezentantii patronatelor ca exista discutii privind un nou imprumut de la FMI, dar inca nu a fost stabilita o suma, ci doar domeniile pe care ar trebui sa se axeze investitiile, potrivit lui Cezar Coraci, presedintele UGIR-1903.
Coraci: Sunt discutii cu FMI pe tema unui nou imprumut

„Franks a recunoscut ca exista discutii. Da, da, inclusiv un imprumut, dar vor fi si masuri care sa stimuleze economia, dupa ce va fi rezolvata problema deficitului”, a spus Coraci, dupa o intalnire cu reprezentantii FMI, citat de Mediafax.

El a precizat ca nu s-a vehiculat o cifra privind valoarea imprumutului care ar putea fi contractat, dar in schimb au fost anuntate domenii prioritare pentru investitii, acestea vizand plata arieratelor, fondurile europene si investitiile publice.

Franks a declarat luni ca FMI va avea, „la un moment dat”, discutii cu Guvernul despre modul in care va fi continuata relatia cu institutia financiara internationala, aratand ca Executivul si-a aratat interesul pentru o noua colaborare.

El a precizat ca acum discutiile despre un nou acord sunt „premature”, iar parametrii vor fi analizati „la un moment dat”.

Posibilitatea incheierii unui nou imprumut, dupa incheierea actualului acord, in primavara anului viitor, a fost anuntata de presedintele Traian Basescu.