
Romania este supraindatorata la nivelul creditelor de consum, apreciaza Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. "In privinta evolutiei creditului, au aparut doua lucruri: Banca Nationala forteaza reluarea creditarii, dar degeaba, si al doilea ca Banca Nationala forteaza creditarea in lei si tot nu se realizeaza. Nu prea este adevarat, as spune. Cu alte cuvinte, sa nu comparam o masura luata astazi de Banca Nationala cu cifra din decembrie referitoare la credite.
Observam o redresare treptata a creditului acordat sectorului privat, crestere din mai 2010. Singurul care ramane pe evolutie negativa este creditul de consum. Creditul de consum a crescut foarte mult anterior. Orice am zice, ne ducem in 2005-2006 in ceea ce priveste creditul de consum. Populatia s-a supraindatorat. Ceea ce s-a intamplat in 2006-2008 nu se mai poate repeta pentru ca acea dorinta de a cumpara obiecte de folosinta indelungata, masini etc. s-a temperat. Ne trebuie mai degraba autostrazi daca vrem sa mai avem unde merge cu masina", a afirmat Isarescu, citat de Romania Libera






