- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Europa recomanda bancilor sa incerce sa se finanteze de pe piata inainte de a apela la guverne

13 Jul, 10:32 • Redactia DailyBusiness
Oficialitatile europene recomanda bancilor sa incerce sa se finanteze de pe piata inainte de a cere sprijinul guvernelor, in eventualitatea unor "vulnerabilitati" dezvaluite de testele de stres derulate in sistem.
Europa recomanda bancilor sa incerce sa se finanteze de pe piata inainte de a apela la guverne

„In primul rand este de datoria bancilor. Vor avea o anumita perioada in care trebuie sa se refinanteze pe piata, dar guvernele vor anunta imediat daca exista vreo problema”, a declarat Jan Kees de Jager, ministrul olandez al finantelor, dupa o intalnire cu omologii sai din zona euro.

Olli Rehn, comisarul european pentru Economie si Politica Monetara, a aratat la randul sau ca bancile ar trebui sa se orienteze mai intai catre „finantarea din piete” pentru a-si consolida rezervele de capital. Daca aceasta solutie esueaza, „prima linie publica de aparare” vor fi fondurile nationale, informeaza Mediafax.

„Vulnerabilitatile vor fi analizate de la caz la caz”, a afirmat el.

Autoritatile din Uniunea Europeana deruleaza teste de stres pentru 91 de banci, incercand sa consolideze increderea investitorilor in rezistenta institutiilor financiare la potentiale pierderi, in contextul crizei datoriilor de stat care a lovit puternic obligatiunile guvernamentale ale Greciei, Spaniei si Portugaliei.

In timp ce oficialii europeni discuta ce detalii vor face publice si cum vor gestiona dezvaluirile, Comisia Europeana face presiuni asupra guvernelor pentru a le determina sa arate expunerea bancilor la datoriile de stat.

„Exista o opozitie considerabila fata de publicarea expunerilor individuale ale bancilor la datoriile suverane”, scrie CE intr-un document confidential obtinut de Bloomberg.

Daca testele nu vor fi „credibile si transparente”, exista „un risc ridicat ca vor dezamagi pietele”, se spune in document.

Bancile supuse testelor de stres reprezinta 65% din industria financiara a Europei.